Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!


Revista „Romania Azi" nu se vrea a fi „altfel”. Altfel sunt toate revistele. Noi vrem să fim numai diferiti. Diferiți în sensul ca vom promova normalul și firescul ca parte a cotidianului. Chestiuni care, la ora actuală, se află în contradicție. Evident, aceasta revista nu este nimic altceva decât o „aflare în treabă” a unor frustrați dar, totuși, parafrazând un fost prim-ministru, cititorii noștri sunt mai deștepți decât scriitorii altora. Așa că,vă rog, nu ne acordați nicio șansă. Adevărul e ca suntem foarte plictisitori. Tratăm exact aceleași probleme pe care le tratați și dumneavoastră care, normal, le tratați mult mai bine.

Nu, nu vrem sa trăim într-o lume mai bună. Aceasta este excelentă. Doar puțin prăfuită și neunsă. Scârție. În încercarea noastră de-a o unge, ne vom murdări mâinile cu cea ce se cheamă „societate”. O instituție menită să ajute omul dar care lucreză în detrimentul său. Singurul ei merit e acela că ne unește pe toți împotriva a ceva. Care este numele acelui ceva nu poate ști decât fiecare în parte.

Sincer, nu aveți niciun motiv sa ne citiți. Nu suntem geniali. Dar măcar încercăm.

Cu respect, Dragoș Huțuleac-editor
Membri onorifici: L.D. Clement, Emilia Guliciuc, Viorel Guliciuc

Colegiu redactional: Gabriela Alionte, Cornelia Bratu,Cristina Bîndiu, Daniela Ceredeev, Dandeş Albert Aurel,Marius Esi, Marius Cucu, Mitric Dănuţa, Gelu Clitnovici, Damian Gheorghiu, Corina Gheorghiu,Ovidiu Hutuleac ,Gabi Pîţu, Ilie Sauciuc

Colaboratori: Caciuc Adriana

Editor: Dragoş Huţuleac

Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 10 lei/artico,l pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: revistaromaniaazi@yahoo.com. Vă mulţumim!
Revista apare in data de 24 a fiecarei luni.
Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!
Anul IV

ISSN 2067 – 5178

Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "6084"

Constantin Rădulescu Motru –o incursiune în psihologia poporului român (Dragos Hutuleac)

Constantin Rădulescu Motru –o incursiune în psihologia poporului român

de Dragos Hutuleac

1. Un intelectual cu iniţiativă
„În Filosofia Culturii, Tudor Vianu observa ponderea pe care a avut-o în cultura română mai nouă, reflexiune acesteia asupra propriilor sale destine şi consemna, în legătura cu aceasta apariţia unui tip de intelectual caracteristic şi anume « tipul conducătorului cultural», al « omului de cultură care nu cultivă numai o specialitate ştiinţifică anumită, ci care reflectează la destinul global al culturii noastre şi care se simte răspunzător de întrega orientare a civilizaţiei ţării.» Acestui tip îi aparţine, putem spune, şi personalitatea complexă a lui Constantin Rădulescu Motru.” - afirma Petru Vaida în introducerea pe care o face omului de cultură român, în studiul dedicat dânsului din Istoria Filosofiei Româneşti, apărută în vara anului 1980. Şi are dreptate. Personalitatea sa enciclopedică, împreună cu vocaţia sa pedagogică, îl pun pe Rădulescu Motru în ipostaza celui mai influent gânditor român din prima jumătate a secolului trecut, chiar dacă această afirmaţie pare a fi puţin exagerată.
Întors în ţară în 1893, după trei ani în care lucrează cu psihologul german Wilhem Wundt, ani în care îşi pregăteşte şi lucrarea de doctorat (lucrare foarte bine primita de către mediile intelectuale ale vremii, Henri Bergson citând teza dânsului în lucrarea Introduction à la Methaphysique), Motru nu se rezumă în a se promova numai pe el însuşi. Unul dintre marile merite ale acestui gânditor, este acela că a înţeles şi a acceptat că performanţa individuală nu este posibilă fără performanţă colectivă, înţelegând prin „performanţă colectivă” un context cultural de amploare care nu era foarte vizibil în România acelor vremi, cultura vremii fiind monopolizată de câţiva indivizi şi de relaţiile stabilite între aceştia. Bineînţeles, nu ne propunem să denigrăm acest mijloc de a face cultură, ci numai să subliniem aspectul negativ promovat în ceea ce priveşte potenţialitatea elementelor alogene cercurilor respective, care rareori se faceau remarcate.
Constantin Rădulescu-Motru, în schimb, promovează cultura, în special filosofia „nu numai prin aceea că el însuşi lucrează şi publică, dar prin aceea că întemeind periodice de specialitate, încurajează elemente cu nerv filosofic, dându-le posibilitatea să se manifeste. Astfel înfiinţează în 1905 Studii filosofice, unde la început publică singur, dar mai târziu le transformă în revistă, la care colaborează o serie de tineri gânditori din acea vreme. După război, Studiile filosofice îşi schimbă titulatura în Revista de filosofie, cu o apariţie trimestrială. În 1935 face să apară organul închinat problemelor de psihologie, intitulat Analele de psihologie. Iar în 1937, periodicul cu apariţie la două luni Jurnalul de psihotehnică. Tot Rădulescu Motru înfiinţează Societatea română de filosofie, unde sunt grupaţi o bună parte dintre cei care activează în câmpul filosofiei.” Toate aceste activităţi ne arată că avem de-a face c-un spirit universal, care nu este prizonierul orgoliilor mărunte, care înţelege locul fiecăruia într-o societate ce nu poate evolua decât prin cultură. De aceea, filosoful român se comportă în consecinţă.
Realizând nişte demersuri ca cele enunţate mai sus, cu ajutorul cărora facilitează evoluţia respectivă, el pune practic umărul la crearea unui spaţiu în care protipendada intelectuală a vremii ia contact cu tot ceea ce este viu şi capabil să producă cultură la acea oră atât în ţara noastră cât şi în afara ei. Astfel, el nu este numai gînditorul român ce ne-a înzestrat cultura cu cele mai multe opere originale ci, totodată, gânditorul care a stimulat şi încurajat cel mai mult gândirea românească.
2. Despre personalismul energetic
Nicolae Bagdasar consideră că „Domeniul în care filosoful C. Rădulescu Motru a dus contribuţiile sale cele mai interesante şi mai originale este domeniul care încă din antichitate şi până astăzi, cu rare intermitenţe, a fost socotit de toată lumea prin excelenţă filosofic: cel metafizic. Chiar în primele lui scrieri mai cuprinzătoare din tinereţe, întâlnim la el două noţiuni, ce cu fiecare lucrare sistematică de mai târziu vor căpăta tot mai multă adâncime şi amploare, rotunjindu-se într-o concepţie unitară despre lume şi viaţă: noţiunile de personalitate şi energie.” Aceste două noţiuni fac obiectul unei filosofii proprii gânditorului român, ce poartă numele de „Personalism energetic”. Acestă nouă perspectivă teoretică asupra existenţei „cu semnificaţie în ordine metafizică, constă în afirmarea identităţii structurale a omului cu lumea.” Practic, problema fundamentală a personalismului energetic este aceea a identităţii conştiinţei individuale cu unitatea universului, mai precis încearcă să sublinieze identitatea structurală dintre micro-cosmos şi macro-cosmos.
„Omul finalizează evoluţia universului. Personalitatea este unitate bio-psiho-socială; ea constrânge în sine toate liniile de evoluţie a energiei. Apariţia omului are semnificaţia trecerii variaţiei în anticipaţie; aceasta se fixează într-o aptitudine, iar mai multe aptitudini se statornicesc într-un gen de muncă, definitor pentru omul aflat într-o anumită perioadă istorică. Munca este o activitate specific umană. C. Rădulescu Motru afirmă că studiul personalităţii este dependent de raportul dintre «omul luat ca individ şi omul luat ca specie». Primul conservă energia vieţii, spontaneitatea fiind trăsătura sa pricipală; celălalt oferă cadrul în care se formează personalitatea individuală. «Variaţiunea devine anticipaţiune», iar aceasta, determină activităţi sociale. Căci numai anticipaţia, însoţită de conştiinţă, face posibilă unitatea sufletească pe care se ridică personalitatea ca sistem de aptitudini definitorii pentru un gen de muncă. Relaţia dintre unitatea sufletească şi personalitate este mediată de eu. Acesta, «în forma lui primitivă, este simţirea cu care sufletul întovărăşeşte anticipaţia globală a corpului»[...] Personalitatea nu este unitate sufletească dată odată pentru totdeauna. Ea evoluează, trecând prin mai multe forme: «personalitatea anarhică (mistică)», «tipul», «personalitatea energetică»(aceasta având drept variante profesionistul şi omul de vocaţie). Conştiinţa este premisa cosmică a anticipaţiei primordiale care este eul; acesta va servi ca nucleu personalităţii. Aşa încât, forma istorică de personalitate va depinde şi de eul în jurul căruia se structurează aptitudinile care o formează. Personalităţii anarhice îi corespunde eul mistic; «tipului», eul parţial raţionalizat, păstrând încă spontaneitatea afectivă; personalităţii energetice îi este propriu eul raţionalizat ce structurează aptitudini ale muncii profesionistului şi omului de vocaţie. Stadiu difuz al personalităţii persoanei anarhice şi al eului mistic reprezintă «cea mai slabă dintre întrupările omului», dar el se păstrează în istorie. Personalitatea mistică fixează un specific existenţial, anume cel al omului. Evoluţia energiei se va muta în noul plan al personalităţii, adică în orizont uman.” - susţine Viorel Cernica, încercând să explice alăturarea celor doi termeni ce marchează opera filosofului român. „Ea (personalitatea) este energia în actul său cel mai desăvârşit” , consideră Rădulescu- Motru, în timp ce „energia este «măsura tuturor lucrurilor.»” Împreună dau naştere personalităţii energetice care, „prin funcţiile de anticipaţie şi creaţie, produce o nouă dimensiune a lumii-cultura - rezultat al unei mutaţii energetice[...]. Prin această înaltă tensiune creatoare care face din insuficient şi chiar din eşec un resort de creaţie, un factor al progresului, omul îşi poate domina existenţa. Devenirea apare drept modul său de fiinţare.” .
3. Ispita românismului
Aceste studii cu caracter metafizic asupra psihicului, asupra sufletului, a lumii cu tot ceea ce implică ea în ansamblu, îl aduc pe Rădulescu Motru în situaţia de a cunoaşte foarte bine omul precum şi resorturile sale spirituale, lăuntrice. Opera sa are, fără îndoială, vocaţia sistemului. Interesant este însă că, acest demers al său, nu ar fi fost posibil fară aportul spiritual adus de elementele autohtone în cercetare. „C. Rădulescu Motru leagă rostul actului său filosofic de determinările culturale ale poporului român. Astfel, personalismul energetic este socotit ca o percepţie filosofică românească, deoarece unifică ştiinţa timpului cu «credinţele tainice izvorâte din experienţa neamului românesc întreg.»” Practic, prin acest demers, autorul „a încercat să activeze logosul românesc, fiind convins că ceea ce va rezulta va fi pe măsura exigenţelor cu care sunt evaluate filosofia şi culturile europene comtemporane.”
Drumul pe care filosoful l-a parcurs până aici a fost lung şi nu lipsit de obstacole. Epoca culturală în care acesta îşi ducea existenţa de publicist şi savant, este una a subiectelor naţionale şi religioase. Ori, abordarea unei astfel de mondenităţi, iar fi adus recunoaşterea imediată în sfera naţională. El însuşi recunoaşte că „înainte de a ajunge la aceste concluzii am avut o ispită, o mare ispită. M-am gândit un răstimp să înlocuiesc apriorismul şcoalei kantiene cu structura etnicului, sau a mentalităţii de rasă, şi să pun astfel, în locul corelaţiei dintre mintea omenească şi cosmos, corelaţia dintre mintea omului şi structura lui sufletească de membru al unui popor, sau a unei rase, aşa precum fac unii filosofi astăzi, străini şi chiar români. În cazul acesta, ar fi fost să consider adevărurile şi legile morale ca având o universalitate şi necesitate în marginea firii sufletului românesc şi nu mai întinse. În consecinţă ar fi trebuit să vorbesc de un timp şi spaţiu românesc, de o logică românească etc. N-am căzut în această ispită, deşi căderea în ea mi-ar fi fost răsplătită cu multă popularitate de către public. Şi nu regret. Oricât şi-ar iubi cineva neamul, în filosofie totuşi, trebuie să avem în vedere că neamul face parte din omenire.” -consideră filosoful.
Totuşi, gânditorul român nu rămâne imun la „trendul” impus de acest aspect cultural al vremii. Numai că, spre deosebire de ceilalţi intelectuali ai timpului, el are răbdare ca gândirea sa să se maturizeze suficient încât studiile ulterioare pe care le face, încercând să caracterizeze cât mai bine poporul român, să aibă un suport gnoseologic cât mai exact. Astfel, încercarea sa teoretică asupra specificului neamului, scapă într-o oarecare măsură de subiectivismul inoportun pe care îl întâlnim în alte lucrări de gen. Dar evident, nu de tot. În fond, obiectivismul nu este nimic alceva, decât un subiectivism universal acceptat. Prin urmare, întâlnim în bibliografia lui C. Rădulescu Motru o serie de lucrări, unde încearcă să surprindă aspectele formative, specifice individualităţii colective ale unui neam, cât şi să explice modul în care acestea au apărut în conştiinţa poporală. Tot odată, prin demersul său, autorul încearcă să repună România în drepturile ei istorico-culturale, considerând-o parte integrată a acestei istorii universale, având un rol propriu şi bine definit în formarea acesteia.
Trebuie remarcat că filosoful român, consideră astfel de lucrări extrem de oportune momentului respectiv. Apariţia lor a fost posibilă deoarece „Astăzi asistăm la trezirea popoarelor de sub influenţa materialismului. Credinţa în menirea istorică reînvie din nou. În Europa, peste tot, popoarele îşi pun la încercare însuşirile sufleteşti cu care au fost dăruite de la natură, pentru a-şi asigura un rol istoric. Astăzi se recunoaşte că singura putere care poate să hotărască de viaţa istorică a lumii este puterea sufletească. Popoarele cu cele mai puternice caractere sunt cele mai bine înarmate pentru viitor.”
După cum ştim, la noi, istoria a făcut ca acestă „trezire” să fie de scurtă durată dar, chiar şi aşa, intelectualii contemporani cu dânsa au încercat să o fructifice la maximum. Ne vom opri în cele ce urmează numai la trei lucrări care tratează această temă, lucrări care, atât prin profunzimea conţinutului cât şi prin atitudine, considerăm că surprind cel mai bine pozitia autorului vis-a-vis de aceasta. Este vorba despre lucrările Cultura română şi politicianismul, Românismul şi Psihologia poporului român
4. Cultura română şi politicianismul
În prima carte, „C. Rădulescu Motru, pornind de la ceea ce ar trebui să se înţeleagă prin cultură, îndreaptă o filipică dintre cele mai energice împotriva politicianismului, adică împotriva acelei racile a vieţii noastre publice care a făcut atâta rău ţării noastre. Ce este «politicianismul»? «Un gen de activitate politică – sau mai bine zis o practicare meşteşugită a drepturilor politice – prin care câţiva dintre politicienii unui stat tind şi uneori reuşesc să transforme instituţiile şi serviciile publice, din mijloace pentru realizarea binelui public, cum ar trebui să fie, în mijloace de realizare a bunurilor personale», fără a ţine seama de fondul sufletesc al poporului şi de condiţiile necesare şi indispensabile pe care le implică cultura în adevăratul sens al cuvântului, «politicianismul» a întreprins o serie de reforme, care, în loc să înlesnească dezvoltarea organică a vieţii sufleteşti a poporului nostru, din contră, a împiedicat-o şi a tulburat-o. «Politicianismul» nu şi-a dat seama de rolul pe care îl joacă în viaţa unui popor cultura.
«Cultura întreţine între membrii unei societăţi raporturile de autoritate şi legăturile de solidaritate; încă mai mult, ea stabileşte o continuitate în munca diferitor generaţii.» Bucuriile sufleteşti – religioase, morale, estetice şi ştiinţifice - dezvoltă şi înnobilează activitatea atât a individului cât şi a naţiunii, potenţându-le activitatea, şi nu nimicind-o. «Cultura adevărată, prin mijlocirea careia un popor se ridică şi prosperă, se prezintă totdeuna ca o individualitate puternică. În ea găsim rezumate toate însuşirile caracteristice ale societăţii, toate creaţiunile mari şi originale ieşite din sufletul acesteia. Amintirile zilelor trăite, precum şi idealurile proiectate în viitor; impresiile venite din lumea externă, precum şi cele izvorâte din spontaneitatea sufletească, se contopesc în ea ca într-un tot armonic şi invizibil. Cultura desăvârşită hotărăşte diferenţierea permanentă între popoare. Ea este neîndoios cea mai înaltă manifestare a individualităţii. Exemplarele în care ea se întrupează sunt capete de operă ale naturii, sunt justificarea vieţii omeneşti însăşi[...]. Cultura desăvârşită, ca şi personalitatea individului, este o potenţare a legilor naturii; ea este un ideal care nu este dat a fi atins decât de către cei aleşi.»!
Ceea ce este însă important şi demn de relevat e că, după C. Rădulescu Motru, cultura nu stă în bunuri materiale, ci în forţa internă, în dispoziţiile actuale ale sufletului unei generaţii. «O societate devine cultă din momentul ce membrii săi se bucură de anumite funcţiuni superioare sufleteşti şi întreţin conştient în practica vieţii lor anumite deprinderi intelectuale şi morale[...]. Semnele exterioare ale culturii n-au niciun preţ fără acea unitate de suflet cu care ele trebuie să fie legate. Cultura materială importată de peste graniţă, fie chiar cumpărată de la un excelent debitant, nu poate înlocui adevărata cultură: acea care stă actuală în conştiinţa unei societăţi şi inspiră actele ei zilnice.»! Un popor care nu este capabil de personalitate, nu e capabil nici de cultură. Căci aşa cum între elementele sufleteşti din conştiinţa unui individ se stabileşte unitate, tot aşa e nevoie de o unitate între conştiinţa membrilor unor societăţi[...].????
Politicianismul însă n-a ţinut seama de aceste adevăruri fundamentale. Introducând reforme după modelul ţărilor din Apus, fără să se întrebe de atributele sufleteşti ale poporului nostru, el a provocat o degradare şi o disoluţie în individualitatea poporului român. C. Rădulescu Motru scoate cu vervă în relief toate relele ce le-a pricinuit «politicianismul», cerând o îndreptare care nu va putea să nu vină, fiindcă fondul intim al sufletului românesc a rămas încă nealterat. Pseudo-cultura introdusă în a doua jumătate a secolului XIX-lea la români de către politicieni va face loc culturii adevărate, ieşite din sufletul poporului român.” - conchide scriitorul şi omul de cultură N. Bagdasar, într-o analiză succindă şi foarte la obiect a primei scriituri în care Motru se ocupă de fenomenul naţional, mai precis de rolul politicului în promovarea unei culturi proprii, autohtone, capabilă să definească fiinţa neamului şi să se identifice cu aceasta. După cum am putut observa, autorul identifică politicul cu regresul spiritual al poporului român, popor care are alte făgaşuri lăuntrice decât cele promovate de clasa politică. Evoluţia lui nu este posibilă decât dacă revine la fondul spiritual care îi aparţine de drept, fond a cărui amprentă îi întregeşte personalitatea. Fără el, poporul român, nu este decât un substitut a ceea ce defineşte un neam: originalitatea propriei fiinţe.
5. Românismul
A doua lucrare pe care gânditorul român o dedică aceleiaşi teme se numeşte Românismul. Aici filosoful „se întoarce din nou la problemele pe care le ridică cultura românească şi statul român întregit. Cu alte cuvinte, e vorba de o nouă spiritualitate către care tinde poporul român şi care e pe cale să se nască, o spiritualitate care să corespundă nevoilor lui adânci şi să-i garanteze existenţa lui ca naţiune.” - consideră acelaşi Bagdasar. De fapt, Motru îşi propune să analizeze din perspectivă ştiinţifică noua paradigmă socială şi culturală ivită în perspectiva contextuală a României Mari: „Românismul nu se întemeiază pe iluzii, pentru ca pe urmă să se apere prin laude ipocrite. El se întemeiază pe constatări de fapt. Ştiinţele biologice şi psihologice pun astăzi la îndemâna oricui destule mijloace prin care se pot măsura şi clasifica aptitudinile unei totalităţi sociale. Aceste ştiinţe au putinţa să ne dezvăluie într-un mod sincer atât gradul de vitalitate, cât şi scăderile pe care poporul nostru le are. Vorbăria naţionalistă, cât ar fi de frumoasă, nu preţuieşte cât raportările ştiinţifice în care sunt date: proporţia inteligenţilor faţă de mediocri şi imbecili, proporţia sănătoşilor faţă de bolnavi, a naşterilor faţă de cazurile de moarte. Inteligenţa, creaţia artistică şi producţia economică nu cresc sub farmecul iluziilor bine ticluite, ci ele îşi au evoluţia lor naturală care se poate citi şi prevedea din cifrele statistice ale omului de ştiinţă.”
În fapt, românismul are, potrivit teoreticianului său, trei direcţii cu ajutorul cărora, noua relitate istorico-socială se acordă în principii cu energiile subtile ale fiinţei neamului, dând naştere unui stat credincios lui însuşi şi apt pentru un viitor plin de conţinut.
„Avem o primă direcţie: spre reabilitarea spiritualităţii creştine şi, în special. a ortodoxismului[...]. Ea este în acord de altminteri, cu ambele înţelesuri ale naţionalismului român. Spiritualitatea creştină, pe de o parte, procură naţionalismului idealul spre care ar trebui să se îndrepte orice naţiune: idealul nepieritor şi vecinic acelaşi; iar pe de altă parte, aceeaşi spiritualitate, considerată ca făcând parte din plămădeala sufletească a poporului român, procură românismului imperativul mesianismului său pe pământ[...].
O altă direcţie a Românismului este îndreptată spre reabilitarea tradiţiilor şi a instituţiilor de baştină în care a trăit poporul românesc. Ţărănismul, sub toate demersurile lui în politică şi literatură; cercetările şi echipele de propagandă culturală pornite în lumea satelor; cultul tradiţiilor înviorat prin manifestări din ce în ce mai numeroase şi mai impunătoare etc., sunt consecinţele influenţei Românismului.
În sfârşit, o a treia direcţie a aceluiaşi Românism priveşte latura biologică şi etnică a populaţiei româneşti. Grija pentru patrimoniul biologic, pentru sănătatea fizică şi morală a populaţiei începe să devină, în convingerea celor mai mulţi din generaţia nouă, raţiunea de a fi a naţionalismului. Perspectiva este răsturnată. În loc a se privi la idealul îndepărtat, pe care urmează să-l realizeze poporul constituit în naţiune, noul naţionalist român priveşte la starea de fapt a românului şi pe realitatea acestei stări îşi croieşte toate planurile de viitor. Nu ceea ce ar fi bine din punct de vedere ideal, ci ceea ce poate în mod real să facă bine, aceasta formează de aci înainte baza politicii sale culturale.”
Adoptând aceste direcţii în gândirea cotidiană, se instaurează la nivel de atitudine socială o trăire proprie poporului român care ar corespunde unei vocaţii şi unui destin naţional autohton bine determinat în posibilul istoriei. În acest sens, Românismul trebuie privit ca fiind „şcoala energiei româneşti. Prin aceasta înţelegem că este spiritualitatea chemată să ne dea încredere în viitorul neamului.”
6. Psihologia poporului român
Ultima carte pe care o studiem şi care este dedicată exclusiv acestei teme, se numeşte Psihologia poporului român. În fapt este vorba despre o suită de articole nu îndepărtate ca specific, stil şi conţinut de ideile întâlnite în cărţile anterioare, dar care aduc lămuriri suplimentare în privinţa caracterului naţional şi al felului de a fi al românilor. Acestea au apărut în diverse reviste de cultură ale vremii, fiind adunate ulterior în lucrarea mai sus amintită. Aceste studii apar în anul 1937 repezentând, practic, o continuare a Românismului apărut c-un an mai devreme.
„Studiile oferite aici, în esenţă analize psiho-sociologice desfăşurate în lumina creaţiei teoretice (în psihologie şi filosofie), a lui Rădulescu Motru, oglindesc preocuparea sa pentru cunoaşterea specificului spiritualităţii noastre şi al culturii româneşti, pentru afirmarea personalităţii acesteia în contextul istoriei universale.” - afirmă Alexandru Boboc în nota introductivă semnată de către acesta la ediţia din 1999 a cărţii.
Pentru început, Motru, ne poartă în lumea culturii naţionale şi a modului în care aceasta se cristalizeză în conştiinţa unui popor. El afirmă. „Nu toate populaţiile sunt capabile de cultură naţională. Spiritualitatea nu este un produs al timpului. Sunt populaţii care trăiesc mii de ani fără ca în sufletele lor să prindă rădăcini caracterele instituţionale. Ele trăiesc într-o veşnică copilărie, având sufletul stăpânit când de influenţa eredităţii biologice, când de influenţa mediului geografic. Populaţiile care se ridică la o cultură naţională au în ele particularitatea de a-şi particulariza experienţa istorică în instituţii de natură spirituală, instituţii care odată înrădăcinate, preiau conducerea vieţii lor sufleteşti. Populaţiile acestea reuşesc să dirijeze, după norme dictate de voinţa lor, atât manifestările care stau sub influenţa factorului ereditar, cât şi manifestările de sub influenţa factorului geografic”
Arătând premisele necesare unei spiritualităţi legitime şi perpetue, autorul ridică un semn de întrebare în legătură cu finalitatea acesteea în spaţiul românesc, privită ca un întreg se sine stătător al conştiinţei naţionale, considerând că această finalitate nu se bazează pe o realitate fermă ce ar putea-o defini, ci mai degrabă pe „indicii şi încă indicii vagi.” Folosindu-se de această ipoteză, Rădulescu Motru încearcă să intre în psihicul poporului tocmai pentru a cimenta această realitate încă instabilă şi de a-i stabili limitele.
Pe lângă alte considerente de ordin psihologic, la care gânditorul român recurge în încercare sa de a caracteriza cât mai bine poporul român, un loc foarte important îl are cunoaşterea sufletului neamului. Acesta, „nu este o simplă totalitate de peticări sufleteşti, ci este el însuşi o unitate care trăieşte de sine prin armonia funcţiilor sale, întocmai după cum trăieşte şi sufletul fiecărui individ în parte. Sufletul nostru s-a format ca o rezultantă din sufletul românilor care au trăit so!!! trăiesc; el îşi are firea sa proprie, pe care o putem explica din sufletul românilor, dar pe care nu o putem confunda cu firea vreunuia dintre aceştia. El este în fiecare din noi, şi cu toate acestea este în afară de noi: noi îi împrumutăm viaţă organică, el ne dă continuitate şi durată istorică; el este chipul în care ne întrupăm pentru alte neamuri.” -consideră autorul.
Astfel, din acest unghi, românul pare, la o primă vedere „Preocupat de ce vor zice alţii; uşurelnic când va trebui să ia hotărâri sub influenţa mulţimii; religios şi naţionalist de ochii altora, şi în genere totdeauna aţântit cu ochii după ce vor face alţii, românul pare dar a trăi sufleteşte mai mult cu o conştiinţă de grup, decât cu conştiinţa sa personală. În conştiinţa grupului îşi găseşte dânsul pe de-a gata până şi cele mai ieftine motive ale vieţii sale zilnice. Casa lui este plăcută după obiceiul românesc şi nu după gustul său personal; masa lui de asemeni; haina lui, de asemeni; până şi mormântul părinţilor săi de asemeni. Românul nu caută să-şi apropie natura externă cu gândul de a o transforma şi de a o diferenţia după caracterul persoanei sale, persoana sa nu cere de la natură diferenţieri speciale, ci ea se mulţumeşte cu acelea pe care le-a dobândit obiceiul neamului[...]. Fixarea personalităţii sale, românul nu o caută nici în timp, nici în spaţiu[...]. Românul când a avut ceva de păstrat, l-a încredinţat lumii. El şi-a vărsat focul inimii într-o lume tot ca a lui, şi a evitat totdeauna să stea de vorbă cu sine însuşi, sau să-şi sape gândul pe piatră sau metal. Lumea chemată să-i ştie gândul este lumea cu care el stă de vorbă; lumea cu care el poate cânta, juca şi munci împreună; este lumea vizibilă lui şi care îi absoarbe cu desăvârşire individualitatea.” Facem parte aşadar, dintr-un neam a cărui unitate sufletească este total diferită faţă de cea a popoarelor apusene. Noi ne identificăm mai degrabă cu semenii noştri decât cu eul nostru interior. Asemănarea cu celălalt ne confirmă ca indivizi, ca membrii ai unei societăţi în care altfel nu ne-am găsi locul. Sufletul nostru este unul „gregar”, consideră Motru. „Prin suflet gregar, sociologia înţelege altceva decât un suflet solidar. Solidaritatea este opera sacrificiului conştient, pe când «gregarismul» este o stare impusă prin împrejurări şi tradiţie.”
Foarte interesant este că, în schimb, această particularitate a sufletului românesc, a fost, potrivit gânditorului român, privind în trecutul istoric al ţării, „cea mai nimerită armă de luptă. Fără acest gregarism nu s-ar fi putut păstra unitatea limbii şi a bisericii. Fără el, organizarea politică ar fi fost mai divizată de cum a fost. Gregarismul a oprit diferenţierea personalităţilor şi cu aceasta a culturii, dar în schimb el ne-a păstrat întregimea neamului şi a slabei culturi româneşti aşa cum era ea.”
Această cercetare întreprinsă de Motru, ne pune în faţa unei oglinzi speciale care nu ne arată chipul nostru exterior, ci acel chip interior de care unii dintre noi sunt mai mult, sau mai puţin conştienţi. Prin atitudinea pe care o adoptăm în faţa lui, depinde existenţa noastră ulterioară. Autorul militează pentru transformarea sufletului „gregar” în suflet „solidar”, care se mulează mult mai bine pe trăirile istorice ale vremii. Numai cu el putem face faţă noii realităţi promise de adepţii „românismului”. Dar această trecere nu o putem face dacă nu suntem conştienţi de noi înşine, de toată profunzimea lumii noastre spirituale în ansamblul ei, pe care trebuie să o acceptăm şi cu bune, şi cu rele.
7. Concluzie
Opera lui Constantin Rădulescu-Motru, este o luptă continuă pentru promovarea României, promovare care este posibilă numai prin (re)cunoaşterea realităţilor profunde ce ne definesc ca neam. Luând act de acestea, nu trebuie decât să le folosim ca resort lăuntric pentru toate activităţile noastre viitoare. Astfel, dăm o şansă generaţiilor ce ne preced să fie mai mult decât suntem noi la ora actuală. Iată deci, scopul operei lui Rădulescu Motru, despre care el însuşi relatează că: „Înainte de 1927, activitatea mea era condusă de spirit curat didactic, constând în expunerea obiectivă a cunoştinţelor filosofice împrumutate de cultura Europei de Apus, iar după 1927, cu vârsta bătrâneţii, activitatea mea a evoluat luând caracterul unui apostolat în spiritul etnicului românesc.”
01/19/2010 20:54:52
hutuleacd
In numele libertatii absolute de exprimare, autorii raspund in mod direct de continutul materialelor publicate sub semnatura proprie
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one