Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!


Revista „Romania Azi" nu se vrea a fi „altfel”. Altfel sunt toate revistele. Noi vrem să fim numai diferiti. Diferiți în sensul ca vom promova normalul și firescul ca parte a cotidianului. Chestiuni care, la ora actuală, se află în contradicție. Evident, aceasta revista nu este nimic altceva decât o „aflare în treabă” a unor frustrați dar, totuși, parafrazând un fost prim-ministru, cititorii noștri sunt mai deștepți decât scriitorii altora. Așa că,vă rog, nu ne acordați nicio șansă. Adevărul e ca suntem foarte plictisitori. Tratăm exact aceleași probleme pe care le tratați și dumneavoastră care, normal, le tratați mult mai bine.

Nu, nu vrem sa trăim într-o lume mai bună. Aceasta este excelentă. Doar puțin prăfuită și neunsă. Scârție. În încercarea noastră de-a o unge, ne vom murdări mâinile cu cea ce se cheamă „societate”. O instituție menită să ajute omul dar care lucreză în detrimentul său. Singurul ei merit e acela că ne unește pe toți împotriva a ceva. Care este numele acelui ceva nu poate ști decât fiecare în parte.

Sincer, nu aveți niciun motiv sa ne citiți. Nu suntem geniali. Dar măcar încercăm.

Cu respect, Dragoș Huțuleac-editor
Membri onorifici: L.D. Clement, Emilia Guliciuc, Viorel Guliciuc

Colegiu redactional: Gabriela Alionte, Cornelia Bratu,Cristina Bîndiu, Daniela Ceredeev, Dandeş Albert Aurel,Marius Esi, Marius Cucu, Mitric Dănuţa, Gelu Clitnovici, Damian Gheorghiu, Corina Gheorghiu,Ovidiu Hutuleac ,Gabi Pîţu, Ilie Sauciuc

Colaboratori: Caciuc Adriana

Editor: Dragoş Huţuleac

Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 10 lei/artico,l pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: revistaromaniaazi@yahoo.com. Vă mulţumim!
Revista apare in data de 24 a fiecarei luni.
Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!
Anul IV

ISSN 2067 – 5178

Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "6084"

Reflectare asupra posibilului şi imposibilului (Adrian Paicu)

“Lumea are mai mult geniu decât mine”
Goethe

Reflectare asupra posibilului şi imposibilului

Adrian Paicu

Conform dicţionarului explicativ al limbii române , ceva posibil este ceva care se poate întâmpla sau realiza, care poate fi făcut sau imaginat; care este cu putinţă; care este permis să se facă.

De ce am încerca să ne gândim la posibil şi imposibil? Cum devine ceva posibil? De ce ar exista şi ceva imposibil? Ce anume determină ca ceva să fie posibil, iar altceva imposibil?
Acestea ar putea fi primele întrebări pe care ar trebui să le gândim în demersul pe care dorim să îl facem. Toate aceste întrebări ne fac să ne gândim dacă nu există vreo influenţă divină în crearea posibilului şi imposibilului.
Dostoievski a scris odată: „Dacă Dumnezeu nu există, totul va fi permis” .
Oare această permisivitate totală ne crează mai multe posibilităţi? Şi dacă da, aceste posibilităţi multiple nu ne oferă mai multe incertitudini? Avem nevoie, in ultimă instanţă, de o aşa de mare permisivitate?

Omul este incapabil de a se ajuta singur; implicit pentru a atinge posibilul are nevoie de o intervenţie divină, altfel este nevoit să se reinventeze, adică să se caute mereu ca Fiinţă. Fără nici un ajutor sau sprijin omul este condamnat în fiecare clipă să inventeze omul, iar această inventare nu îşi va atinge niciodata scopul, deoarece tocmai aceasta crează ambiguitatea.
„Omul este viitorul omului” spunea Ponge, însă un viitor, care nu oferă perspective şi nici posibilităţi de a se lăsa descoperit, nu face altceva decât să refuleze omul, adică să îl stagneze, să îl introducă într-un ciclu al imposibilităţii. Astfel imposibilul se relevă omului prin însăşi omul, prin modalitatea acestuia de a gândi divinul.
Pentru a depăşi această imposibilitate de a vedea posibilul, Dumnezeu ne oferă posibilitatea de „a gândi fiinţa plecând de la semnificaţia <<aproapelui>>” , de „a gândi fiinţa împreună cu aproapele” , de a adopta „un alt-fel-de-a-fi, mai autentic uman, a-fi-pentru-ceilalţi” .
Acest „alt-fel-de-a-fi este omul ce nu mai poate, în mod obiectiv, de a mai trăi de acum înainte numai pentru sine, ci şi pentru ceilalţi” .
Se crează astfel posibilitatea spre responsabilitatea faţă de Celălalt – „toţi oamenii sunt responsabili unii pentru alţii, şi eu mai mult decât toată lumea” . Pentru Lévinas, imposibilitatea de a reduce Eul la Celălalt face posibilă responsabilitatea Eului pentru Celălalt.





Totul este dominat de posibil şi imposibil.

„Toţi oamenii, fără osebire sunt păcătoşi” doar că au posibilitatea de a se îndrepta prin credinţă.
Posibilitatea se poate pune în valoare doar dacă există o intenţionalitate asupra faptului . Fără intenţionalitate, conştiinţa noastră nu ar încerca să conştientizeze faptul posibil - „Intenţionalitatea semnifică că orice conştiinţă este conştiinţă de ceva, şi mai ales, că orice obiect cheamă conştiinţa prin care propria fiinţare apare şi se luminează” .
Pentru a avea intenţia de a reprezenta posibilul ar trebui să fim în măsură să gândim mai întâi la ceva, ceva ce mai apoi va putea fi posibil. Hillary Putnam preciza că „Nici un obiect fizic nu ar putea să se refere la un obiect fizic mai degrabă decât la altul prin el însuşi; neîndoielnic, gândurile din minte reuşesc să se refere la ceva mai curând decât altceva” .
Posibilul şi imposibilul se formează datorită modului în care gândim deoarece „gândurile au caracteristica intenţionalităţii – ele se pot referi la cu totul altceva; nimic fizic nu are <<intenţionalitate>>” .

Dar ce este imposibilitatea? Oare lucrurile posibile de acuma nu au fost odată imposibile? De ce am crede că lucrurile imposibile nu vor putea fi posibile? Dacă am gândi că orice ar fi posibil, atuncea oare nu ne-am contrazice?
Soluţia este simplă ... sau măcar este bine să o considerăm simplă. Lucrurile posibile ne fac să trăim „realitatea” prin simţuri, cele imposibile să trăim în imaginaţie; o imaginaţie care poate oricând să devină realitate printr-o simplă „încercare” de a depăşi imposibilitatea. Totul se rezumă la modul în care gândim şi la felul în care privim realitatea – „Nu-i vorba de a-i sădi simţul <<văzului>>, ci de a-l face să <<vadă>> pe cel ce are acest simţ, dar nu a fost crescut cum trebuie şi nici nu priveşte unde ar trebui” .

Cercetarea poate face o idee imposibilă posibilă, însă drumul care trebuie urmat în vederea atingerii acestei posibilităţi este cu mult mai anevoios decât îl considerăm în primă instanţă. Blaga descria subtil acest traseu al devenirii posibilului – „Sunt râuri care îşi sapă albia prin munţi de var; ele trec prin sânul munţilor şi ies din nou la iveală la depărtări considerabile ca râuri mari. Când căutăm izvorul lucrurilor, păţim cam ce păţim cu râurile acestea; tot mergem pe albie în sus şi credem că acolo e izvorul râului unde-l vedem ieşind din sânul muntelui ... Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe”.

Posibilul poate fi o realitate prezentă iluzorie. Când ceva posibil ne face să ne îndoim atuncea posibilul stă la limita imposibilului. Viaţa este plină de contradicţii, iar căutarea unui răspuns nu este decât o iluzie, o iluzie ce ne conştientizează asupra acesteia, asupra faptului că lumea în care trăim ne oferă contradicţii, ce nu-şi pot găsi nici o rezolvare – „Cunoscând existenţa, aşa degradat cum o cunoaştem, suntem în slujba orânduită de aiurea, într-o slujbă al cărui sistem şi a cărei noimă ne depăşeşte” . Astfel Blaga crează Marele Anonim, tocmai pentru că „cunoaşterea individuală tânjeşte după adevăr” , căutând devenirea imposibilului posibil şi a posibilului imposibil – „suntem categoric îndemnaţi spre – şi categoric opriţi de la unul şi acelaşi lucru ...” .
Geo Săvulescu încerca să identifice in filosofia lui Blaga posibilităţile cunoaşterii “Orice cunoaştem, orice plăsmuim, orice simţim, are în conştiinţa noastră structuri care le fac posibile.[…] Cum se face că avem posibilitatea de a cunoaşte? Pentru că avem nişte noţiuni şi nişte categorii a priori, pentru că avem o matrice stilistică. De aceea cunoaşterea noastră este subiectivă, tot ce ne trebuie ca să cunoaştem este în noi. Dar din aceleaşi motive este şi obiectivă, pentru că toţi avem acest a priori. Blaga ne spune că este opera Marelui Anonim.”
Posibilul este în noi, la fel ca şi imposibilul. Limitarea cunoaşterii este benefică atât pentru noi, cât şi pentru acel ceva ce momentan nu se lasă cunoscut – “Nu avem voie să cunoaştem decât ceea ce suntem apţi să cunoaştem. Aşa cum ochii noştri, ca şi urechile, au limitele lor de vedere, de auz, aşa şi mintea noastră are limitele ei de cunoaştere” .
Blaga postulează Marele Anonim tocmai pentru că nu găseşte o explicaţie posibilă a limitării cunoaşterii. Astfel limitarea noastră crează aceste imposibilităţi – “Este bine ca noi, oamenii, să ştim că avem bariere în cunoaştere, că nu-l putem concura pe Dumnezeu, că suntem nu numai muritori, ci şi limitaţi în puterea minţii noastre” .
Putem vorbi de o limitare parţial prezentă la un moment dat, şi doar în acel moment dat. Că altfel dacă am concepe gândirea cu limite am intra în contradicţie cu progresul. Limitele crează imposibilităţi de moment.
„Filosofia lui Blaga ne dă posibilitatea să fim puternici în micimea noastră” .

Această problemă a posibilului şi imposibilului o întâlnim şi la Eminescu în „Archaeus” – „Cugetările imposibile nu există, căci, îndată ce o cugetare există, nu mai e imposibilă, şi dac-ar fi imposibilă n-ar exista [...] Condiţiile şi orice posibilitate sunt in capul nostru”.

Am putea asemăna acest posibil cu ideea de a ajunge la adevăr? Oare posibilul nu este un adevăr relevat? Cât adevăr conţin lucrurile posibile? Sau, există lucruri posibile şi neadevărate?
Dacă posibilul corespunde realităţii, atuncea am putea considera adevărul ca o premisă a posibilului. Adevărul nu este altceva decât o oglindire fidelă a realităţii senzoriale în gândire. Această oglindire se poate face parţial, fapt ce transformă posibilul în imposibil, adevărul în îndoială – „Omul este făcut ca să cunoască adevărul. El îl doreşte cu înflăcărare, îl caută; şi totuşi, când, după multă trudă, l-a găsit, orbeşte şi se încurcă în aşa fel încât te face să te îndoieşti că-l posedă cu adevărat” (Pascal).
Adesea auzim expresia „e posibil să fie adevărat”. Ne putem întreba dacă această afirmaţie are vreo esenţă reală în exprimare. Aicea posibilitatea devine premisă a adevărului, deci posibilul devine suport pentru adevăr – dacă e POSIBIL, atuncea este adevărat; doar dacă este POSIBIL.
Dar cum poate să fie ceva imposibil dar adevărat, când ştim că ce este posibil este adevărat?
Utilizăm termenul de „posibil” cu sensul de probabilitate, însă probabilitatea nu este o posibilitate; astfel expresia devine „poate să fie adevărat”.

Omul încearcă să înţeleagă realul explorându-l şi aceasta se petrece pentru a căpăta posibilităţi mai multe decât oricând.
Noica meditează asupra fiinţei umane şi implicit asupra posibilităţii acesteia de a Fiinţa. Reprezentative sunt modulaţiile româneşti ale Fiinţei gândite de Noica şi oferite de realitatea însăşi, de logica posibilului şi a necesarului.
Toate modulaţiile verbului „a fi” au ca pilon de susţinere fiinţa posibilă şi imposibilă. Astfel fiinţa va încerca să se „moduleze” în anumite ipostaze pentru a ajunge să fie posibilă.
Absenţa fiinţei exprimată prin „n-a fost să fie” „exprimă o situaţie ce s-a lovit de pragul imposibilităţii”, „a încercat să fie; a bătut la poarta realităţii spre a fi, dar n-a fost” însă tocmai aici îşi are originea fiinţa. Cele ce „n-au fost să fie” au adus pe tărâmul posibilităţii pe cele ce sunt. Vorbim aicea de fiinţa neîmplinită, o stare incipientă a fiinţei, ceva de ordin general ce lipseşte fiinţei.
Fiinţa neîmplinită prin „n-a fost să fie” ajunge în fiinţa suspendată prin „era să fie” datorită lipsei doar a ceva particular.
În fiinţa a ceva stau întipărite tot ce „n-a fost să fie”, apoi tot ce „era să fie” ca etape de imposibilitate ce au trebuit înfruntate, ca mai apoi să treacă într-o stare de fiinţă eventuală „va fi fiind” – „Va fi fiind un înţelept în mine, îşi spune fiecare, dar n-a ieşit încă la iveală”.
Trecem astfel de la imposibilul care se dorea posibil „acestea trei reprezentau, deşi prezente în fiinţă, o formă de posibil de dinaintea posibilului”, la ceva care are asigurată posibilitatea, un început de întemeiere a ei – „ar fi să fie”.
Astfel, de acuma, fiinţa poate fi urmărită prin posibilul sau posibilele ei.
Posibilul exprimă chiar „lipsa de putere, într-un sens [...] o formă de indiferenţă <<poate să fie, dar poate să nici nu fie>>”.
Trecând de la „ar fi să fi” care a depăşit exigenţa de a nu avea o contradicţie interioară, ajungem la fiinţa însăşi – „este să fie” – „adică e rânduit, sortit, dat în mod necesar şi hotărât să fie”.
Cu acest „este să fie” are loc intrarea fiinţei în fiinţă, a „ceea ce este, respectiv ceea ce devine”.
Se ajunge astfel la fiinţa săvârşită – „a fost să fie”, această necesitate de netăgăduit – „aşa a fost scris”.
Imposibilul devine posibil mai întâi prin aproximarea cu „n-a fost să fie” şi cu „era să fie”, mai apoi prin presupunerea cu „va fi fiind” şi pregătirea cu „ar fi să fie” ca într-un final să se vestească apariţia cu „este să fie” şi deschiderea spre trecut şi viitor cu „a fost să fie”.

Problemele pe care le crează posibilul şi imposibilul sunt probleme ce vor fascina mereu, iar când vorbim de realitate senzorială implicit vorbim de ceva ce este aparent posibil. Pentru a înţelege pe toate care sunt, aşa cum sunt, trebuie să ne desprindem de aceasta lume senzorială, să încercăm să fim altfel, să nu trăim o singură dată, ci o eternitate – „Cine vrea să trăiască o singură dată, n-are decît s-o facă. Există totuşi un mijloc de a trăi de mai multe ori” .










Bibliografie:

1. Blaga, Lucian – Cenzura transcendentă, în Trilogia Cunoaşterii, Fundaţia regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti 1942
2. Dostoievski Feodor Mihailovici – Demonii, Ed. Polirom 2007
3. Lévinas, Emmanuel – Entre nous. Essai sur le penser-à-l’autre, Grasset, Paris 1991
4. Maxim, Sorin Tudor – Toleranţa – Dreptul la diferenţă, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2004
5. Maxim, Sorin Tudor – Conştiinţa morală, Ed. Junimea, Iaşi 1999
6. Constantin Noica – Mathesis sau Bucuriile simple, Ed. Romcart, Bucureşti 2002
7. Platon – Republica – Cartea a VII - a
8. Putnam, Hilary – Reason, Truth and History, Cambrige University Press 1981
9. Săvulescu, Geo – Lucian Blaga. Filosofia prin metafore, A.B. România, Colecţia „Focul veşnic viu”, Bucureşti 2000
10. Dicţionar explicativ al limbii române – Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Ed. Univers Enciclopedic 1998
11. Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel – cap. III

04/23/2010 22:34:47
hutuleacd
In numele libertatii absolute de exprimare, autorii raspund in mod direct de continutul materialelor publicate sub semnatura proprie
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one