Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!


Revista „Romania Azi" nu se vrea a fi „altfel”. Altfel sunt toate revistele. Noi vrem să fim numai diferiti. Diferiți în sensul ca vom promova normalul și firescul ca parte a cotidianului. Chestiuni care, la ora actuală, se află în contradicție. Evident, aceasta revista nu este nimic altceva decât o „aflare în treabă” a unor frustrați dar, totuși, parafrazând un fost prim-ministru, cititorii noștri sunt mai deștepți decât scriitorii altora. Așa că,vă rog, nu ne acordați nicio șansă. Adevărul e ca suntem foarte plictisitori. Tratăm exact aceleași probleme pe care le tratați și dumneavoastră care, normal, le tratați mult mai bine.

Nu, nu vrem sa trăim într-o lume mai bună. Aceasta este excelentă. Doar puțin prăfuită și neunsă. Scârție. În încercarea noastră de-a o unge, ne vom murdări mâinile cu cea ce se cheamă „societate”. O instituție menită să ajute omul dar care lucreză în detrimentul său. Singurul ei merit e acela că ne unește pe toți împotriva a ceva. Care este numele acelui ceva nu poate ști decât fiecare în parte.

Sincer, nu aveți niciun motiv sa ne citiți. Nu suntem geniali. Dar măcar încercăm.

Cu respect, Dragoș Huțuleac-editor
Membri onorifici: L.D. Clement, Emilia Guliciuc, Viorel Guliciuc

Colegiu redactional: Gabriela Alionte, Cornelia Bratu,Cristina Bîndiu, Daniela Ceredeev, Dandeş Albert Aurel,Marius Esi, Marius Cucu, Mitric Dănuţa, Gelu Clitnovici, Damian Gheorghiu, Corina Gheorghiu,Ovidiu Hutuleac ,Gabi Pîţu, Ilie Sauciuc

Colaboratori: Caciuc Adriana

Editor: Dragoş Huţuleac

Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 10 lei/artico,l pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: revistaromaniaazi@yahoo.com. Vă mulţumim!
Revista apare in data de 24 a fiecarei luni.
Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!
Anul IV

ISSN 2067 – 5178

Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "9723"

Viaţa lui Soren Kierkegaard (Ciobica Otilia)

Viaţa lui Soren Kierkegaard

de Ciobîcă Otilia

Soren Aabye Kierkegaard s-a născut la Copenhaga, în Danemarca, la 5 mai 1813 fiind al şaptelea copil al unor negustori bogati.
Tatăl său, Michael Pedersen Kierkegaard (1756-1838), era negustor de tricotaje şi fusese eliberat din şerbie în tinereţe. La eforturile sale de a face avere, s-a adăugat şi o moştenire lăsată de un unchi, astfel că reuşise să adune o avere destul de considerabila. Mama sa, Anne Sorensdatter Lund (1768-1834), nu a avut o mare influenţă asupra lui Kirkegaard , poate şi pentru faptul că fiind slujnică şi analfabetă, s-a căsătorit cu Michael abia după decesul primei soţii a acestuia. Tatăl său a avut o influenţă majoră în creşterea copiilor. Autodidact şi priceput în afaceri, acesta era membru al Bisericii luterane, având o credinţă foarte puternică în datorie şi disciplină. Era marcat de ideea că toţi copiii săi trebuie să moară înaintea lui, ca o pedeapsă divină pentru că, pe la unsprezece ani, pe când păştea oile în Yutlanda, într-un moment de disperare îl blestemase pe Dumnezeu. Sentimentul acestei culpe l-a transmis copiilor, lui Soren şi fratelui său mai mare, Peter Christian, devenit ulterior profesor de teologie. El şi-a crescut copiii într-o intensă atmosferă religioasă. Această atmosferă de ascultare absolută nu a fost însă ceea ce l-a marcat neapărat pe Kierkegaard în copilarie. Ceea ce l-a marcat profund a fost atmosfera de angoasă şi vinovăţie ce domnea în casă din cauza tatălui său care credea că familia sa se afla sub un blestem misterios şi trăia în aşteptarea unei pedepse divine. Datorită atmosferei deprimante ce domnea în casa familiei Kierkegaard, Soren a ajuns să creadă că va muri la o vârstă nu prea înaintată, iar această convingere nu s-a dovedit fără temei pentru că până în 1834 mama sa şi cinci fraţi erau deja morţi. Kierkegaard şi-a trăit copilaria într-o atmosferă pe care el o considera nesănătoasă deoarece tatăl său i-a umplut sufletul cu amărăciune şi cu propria lui melancolie înspăimântătoare. Cu toate acestea el i-a păstrat tatălui său o amintire vie, fiind impresionat de inteligenţa şi puterea lui de convingere. ,,Kierkegaard a rămas întotdeauna legat de memoria sa printr-o afinitate emoţională extrem de profundă, rezultat al unui ciudat amestec de dragoste şi teamă.”
Viaţa sa în casa părintească s-a desfăşurat într-o atmosferă severă şi apăsătoare şi nici anii petrecuţi de Kierkegaard la o şcoală particulară nu au reuşit să-l scoată din această atmosferă deoarece fiind slăbuţ şi neîndemânatic era o ţintă frecventă pentru bătăuşi. Părerea lui despre sine nu era prea bună, considerându-se neatrăgător şi nepriceput. Cu toate acestea el şi-a dat seama că inteligenţa sa superioară putea fi folosită ca o armă la ameninţările celor din jur.
În 1830, când avea şaptesprezece ani, se înscrie la Universitatea din Copenhaga. În primul an a frecventat cursuri pregătitoare în diverse domenii: greacă, latină, matematică, istorie, fizică şi filozofie. A început apoi studiile pentru a obţine o licenţă în teologie. Cu cât se apropia însă de licenţă, cu atât începeau să nu-l mai intereseze cursurile. Şi-a schimbat stilul de viaţă adoptând în mod deliberat un stil care sfida conceptele de austeritate cu care fusese obişnuit în familie. Cheltuia banii pe haine şi băutură şi făcea datorii peste tot deoarece ştia că tatăl său le va plăti. Era un bărbat îmbrăcat modern care îşi făcea apariţia în toate restaurantele şi cafenelele la modă şi mergea frecvent la operă şi teatru. Avea prieteni în cercuri diverse, chiar şi în cele rău famate, de la poliţie până la familiile burgheze şi cercurile de literaţi, cum ar fi cel din jurul lui Heiberg. Prelegerilor teologice, el le prefera pe cele filosofice, în special pe cele ţinute de F.C. Sibbern şi Poul Moller, ambii poeţi şi gânditori existenţiali. Cu toate că studenţia sa a fost plină de distracţii, ceea ce a scris el în jurnalul său ne arată că era dezamagit de modul său de existenţă şi de imposibilitatea de a găsi sensul vieţii sale. ,,Kierkegaard a afirmat odată despre sine că era un Ianus cu două feţe- cu o faţă râd, iar cu cealaltă plâng’’ . Jurnalele sale, începute în 1834, arată sciziunea interioară dintre veselia afişată ca o mască şi melancolia cea mai adâncă, tentată de sinucidere. A abandonat studiile de teologie în favoarea filozofiei, aceasta perioadă fiind una în care a citit foarte mult în ciuda distracţiilor care îi ocupau timpul.
Se pare că în primăvara lui 1836 Kiekegaard a avut o tentativă de sinucidere. Însă în luna iunie, în acelaşi an, el a suferit un fel de convertire morală şi a încercat să trăiască în conformitate cu un nou set de standarde morale, chiar dacă nu a reuşit întotdeauna.
În 1838, află de la tatăl său despre blasfemia comisă de el în tinereţe. În acest moment, Soren nu numai că înţelege brusc melancolia părintească ce i-a pecetluit copilăria, dar găseşte un sens şi pentru toate morţile tragice din familia sa. Moartea tatălui său, în acelaşi an, a avut un impact puternic asupra lui. Din cauza faptului că din şapte copii au supravieţuit doar doi, Kierkegaard era convins că tatăl său avea să le supravieţuiască atât lui cât şi fratelui său. Faptul că el a murit înaintea lor, a fost văzut de el ca un sacrificiu pe care l-a făcut tatăl lui pentru ca el să se poată transforma în ceva mai bun.
Chiar dacă moştenise o avere destul de mare, el se hotărăşte să-şi ia licenţa în teologie, pe care o abandonase în favoarea lecturilor de literatură si filosofie. La doi ani de la moartea tatălui său, concepţia sa despre viată părea sa fi suferit o schimbare. Publicase prima sa carte, Din lucrările cuiva care încă trăieşte, o lucrare despre Hans Christian Andersen. În iulie 1840, după o perioadă de studenţie prelungită, obţine licenţa în Teologie cu titlul cum laude.
În toamna aceluiaşi an anunţă şi logodna sa cu fiica lui Terkel Olsen, un funcţionar de rang înalt, bine plasat şi cu relaţii în lumea bună. În acelaşi timp se înscrie la un seminar pastoral şi începe lucrul la teza de masterat. Logodna cu Regine Olsen a fost îndelung discutată şi constituie un element faimos în biografia lui Kierkegaard, mai ales că după 13 luni, în 1841, va rupe această logodnă convins fiind că nu va putea face faţă unui mariaj convenţional şi unei vieţi burgheze. Regine nu a rămas indiferentă faţă de gestul lui Soren, astfel că a încercat să-l facă să-şi schimbe atitudinea, însă decizia acestuia a rămas de nestrămutat. A doua tentativă de rupere a logodnei este acceptată în cele din urmă de Regine. Gestul său a suscitat ample discuţii în rândul exegeţilor, fără să se ajungă nici până astăzi la o explicaţie completă şi certă, în pofida aluziilor răspândite în jurnale şi în scrierile publicate. Povestea logodnei lor poate fi reconstituită din corespondenţa purtată de cei doi în perioada septembrie 1849-octombrie 1841. S-au păstrat treizeci şi unu de scrisori ale lui Kierkegaard, în schimb scrisorile lui Regine, care i-au fost înapoiate acesteia după moartea lui Kierkegaard, au fost arse.
După ruperea definitivă a logodnei, Kierkegaard a început să ducă o viaţă retrasă dedicându-se în totalitate scrisului. Şi-a terminat teza de masterat, Despre conceptul de ironie cu referire specială la Socrate. În această teză Kierkegaard critica deja anumite aspecte ale filosofiei hegeliene care era foarte apreciată la acea dată. În acelaşi an, 1841, Kierkegaard pleacă de la Copenhaga la Berlin cu intenţia de a audia un ciclu de conferinţe ţinute de Schelling. Iniţial entuziasmat, sfârşeşte prin a fi dezamăgit de ele. Îi scrie fratelui său că este prea bătrân pentru a asculta prelegeri, iar Schelling este prea bătrân pentru a le ţine. La începutul lui 1843 publică lucrarea Sau/Sau, prima dintr-o serie de lucrări pe teme filosofice, literare şi psihologice pe care le va publica una după alta în următorii ani. Tot în 1843 au apărut cărţile Repetiţie şi Teamă şi cutremurare. În 1844 apar Fragmente filozofice şi Conceptul de angoasă. Etape pe drumul vieţii apare în 1845 iar Post-scriptum final neştiinţific, în 1846.
După cinci ani în care publicase o mulţime de lucrări, Kierkegaard era epuizat şi se hotărăşte să abandoneze totul şi să se stabilească la ţară. În acelaşi an însă, apare o analiză critică a cărţii sale Etape pe drumul vieţii, scrisă de P.L.Moller pe un ton necruţător la adresa lui Kierkegaard. Acesta va răspunde la rândul său printr-un articol ce va lansa şi o provocare la adresa săptămânalului Corsarul care era foarte influent în acea vreme. Editorul Corsarului îl va umili public provocându-i o suferinţă profundă. Ca urmare, toate cunoştinţele sale îl părăsesc iar el se vede singur, izolat, ceea ce îi provoacă un sentiment de dezamăgire profund. Este revoltat şi zguduit. Devenit ţintă a batjocurii generale, inclusiv a copiilor, ocolit de cunoscuţi şi devenit personaj al unei comedii puse în scenă de studenţi, Kierkegaard se apără considerându-se de acum înainte, un geniu într-un orăşel. Singurătatea sa tot mai pronunţată şi dispreţul faţă de gloată se vor reflecta în accesele de critică socială din lucrările sale, în care individul este opus mulţimii. A trecut însă peste aceste evenimente fiind convins că societatea are nevoie de el pentru a vorbi în numele adevărului.
Începe să ducă o existenţă monotonă profitând din plin de moştenirea substanţială de care avusese parte. Convins că vremurile au nevoie nu de un geniu ci de un martir, el îşi propune să-i trezească pe oameni la realitatea existenţei lor. Îi sunt publicate lucrările: O recenzie literară (1846), Discursuri edificatoare în tonalităţi diverse, Operele dragostei (1847) şi Discursuri creştine (1848). Aceste lucrări pregătesc terenul pentru lucrările Boala aducătoare de moarte (1849) şi Şcoala creştinismului(1850), lucrări ce prevestesc pasul ce a dus la sfârşitul carierei lui Kierkegaard.
În 1854 el scrie un articol în care îl ridiculizează pe Hans Martensen, un teolog respectat. El atacă în acelaşi timp Biserica invitându-i pe toţi să renunţe la venerarea oficială pentru că practicile bisericeşti îşi bat joc de Dumnezeu. În Cartea despre Adler el discută cazul preotului Adolph Peter Adler care avusese o revelaţie şi scrisese mai multe cărţi în care pleda pentru un creştinism liber, nesistematic şi pentru o religie pietistă a sentimentului. Fusese înlăturat pentru a nu periclita prestigiul bisericii. Kirkegaard a văzut reflectată în cazul Adler propria situaţie, iar cartea despre el abordează problema revelaţiei. Atacul său la adresa bisericii a stârnit reacţii de panică şi de furie însoţite de plângeri oficiale în care se cerea oprirea acestei defăimări.
În martie 1855 o întâlneşte pentru ultima oară pe Regine, cu puţin timp înainte de plecarea ei definitivă în Indiile de Vest, unde soţul ei fusese numit guvernator şi unde ea va muri abia în 1904, la vârsta de 82 de ani. Kierkegaard n-a încetat niciodată s-o iubească pe Regine, suferind cumplit când ea a plecat cu soţul ei.
Kierkegaard nu a reuşit să-şi ducă pană la capăt atacul început asupra bisericii deoarece în octombrie 1855 a murit la spitalul Fredericks Hospital din Copenhaga, după ce, cu câteva zile mai devreme se prăbuşise în stradă din cauza unui atac de apoplexie. A avut parte de un serviciu funerar la Catedrala din Copenhaga la care fratele său l-a elogiat lăudându-l pentru opera sa şi scuzându-l faţă de ceilalţi pentru rătăcirea sa de la finalul vieţii. Nepotul său l-a întrerupt însă pe preot pentru a protesta împotriva preluării de către Biserica daneză a unui om care o condamnase cu atâta ardoare toata viaţa.
Kierkegaard şi-a dedicat opera celor doi oameni la care ţinuse cel mai mult şi care lăsaseră urme adânci în viaţa lui, tatăl său şi Regine Olsen, cărora le datora indirect, faptul că a început să scrie.


Bibliografie:
Ana-Stanca Tabaraşi, Introducere la Soren Kierkegaard, Sau/Sau, un fragment de viaţă editat de Victor Eremita, traducere Ana-Stanca Tabaraşi, Bucureşti, editura Humanitas, 2008
Patrick Gardiner, Kierkegaard, traducere Laurenţiu Ştefan-Scalat, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997
Frederick Copleston, Istoria filosofiei VII. Filosofia germană din secolele XVIII şi XIX, traducere Laurenţiu Staicu şi Alexandru Marcoci, Bucureşti, Editura All, 2008
02/23/2010 23:07:09
hutuleacd
In numele libertatii absolute de exprimare, autorii raspund in mod direct de continutul materialelor publicate sub semnatura proprie
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one