Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!


Revista „Romania Azi" nu se vrea a fi „altfel”. Altfel sunt toate revistele. Noi vrem să fim numai diferiti. Diferiți în sensul ca vom promova normalul și firescul ca parte a cotidianului. Chestiuni care, la ora actuală, se află în contradicție. Evident, aceasta revista nu este nimic altceva decât o „aflare în treabă” a unor frustrați dar, totuși, parafrazând un fost prim-ministru, cititorii noștri sunt mai deștepți decât scriitorii altora. Așa că,vă rog, nu ne acordați nicio șansă. Adevărul e ca suntem foarte plictisitori. Tratăm exact aceleași probleme pe care le tratați și dumneavoastră care, normal, le tratați mult mai bine.

Nu, nu vrem sa trăim într-o lume mai bună. Aceasta este excelentă. Doar puțin prăfuită și neunsă. Scârție. În încercarea noastră de-a o unge, ne vom murdări mâinile cu cea ce se cheamă „societate”. O instituție menită să ajute omul dar care lucreză în detrimentul său. Singurul ei merit e acela că ne unește pe toți împotriva a ceva. Care este numele acelui ceva nu poate ști decât fiecare în parte.

Sincer, nu aveți niciun motiv sa ne citiți. Nu suntem geniali. Dar măcar încercăm.

Cu respect, Dragoș Huțuleac-editor
Membri onorifici: L.D. Clement, Emilia Guliciuc, Viorel Guliciuc

Colegiu redactional: Gabriela Alionte, Cornelia Bratu,Cristina Bîndiu, Daniela Ceredeev, Dandeş Albert Aurel,Marius Esi, Marius Cucu, Mitric Dănuţa, Gelu Clitnovici, Damian Gheorghiu, Corina Gheorghiu,Ovidiu Hutuleac ,Gabi Pîţu, Ilie Sauciuc

Colaboratori: Caciuc Adriana

Editor: Dragoş Huţuleac

Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 10 lei/artico,l pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: revistaromaniaazi@yahoo.com. Vă mulţumim!
Revista apare in data de 24 a fiecarei luni.
Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!
Anul IV

ISSN 2067 – 5178

Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "9723"

535 de ani de la Batalia de la Vaslui-Podul Inalt (de Gelu Clitnovici)

535 de ani de la
Bătălia de la Vaslui – Podul Înalt
(10 ianuarie 1475)
De Gelu Clitnovici

Într-o perioadă în care puterea Otomană atinsese apogeul, existând pericolul de tansformare a Ţărilor Române în paşalâcuri, din Ţara Moldovei s-a ridicat un mare general şi om de stat care a reuşit prin strădaniile sale să opera scă puhoiul ottoman, să păstreze independenţa şi neatârnarea ţării şi chiar să obţină cea mai mare victorie împotriva turcilor, acest mare om a fost Ştefan cel Mare domnul Moldovei.
După încercările sale de a crea un front comun antiotoman, prin aşezarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Laiotă Basarab şi alungarea lui Radu cel Frumos care era sprijinit de turci, Ştefan cel Mare a devenit conştient că incursiunile sale în Ţara Românească nu vor rămâne nepedepsite de către turci, în acest sens Ştefan cel Mare a luat o serie de măsuri cu scopul de a pregăti ţara în faţa atacului turcesc.
Concentrarea întregii forţe armate a Moldovei, în afară de garnizoanele cetăţilor, s-a făcut în apropierea oraşului Vaslui. Dupa o cercetare atentă, Ştefan cel Mare a socotit ca aici este locul cel mai bun pentru a opri înaintarea oastei otomane pe pământul ţării sale. Vasluiul, aşezat pe un deal, era înconjurat de codrii seculari şi de văi pe care se scurgeau ape încete, ce din loc în loc se transformau în mlaştini. Oastea Moldovei era formată din oameni voinici, obişnuiţi cu muncile şi lipsurile, bine disciplinaţi, înarmaţi şi instruiţi. Toţi îşi iubeau ţara şi domnul din toată fiinţa lor.
Mehmed al II-lea, furios pentru că Ştefan îi respinse ultimatumul, fără a ţine seama că se apropia anotimpul friguros, a poruncit oastei, care lupta în Albania, să plece împotriva Moldovei. Cronicarul Kemal Paşa Zade a observat că timpul nu era potrivit pentru o asemenea campanie, fiindcă nu numai că se apropia iarna, dar şi pentru că “ierburile se uscaseră, legumele se vestejiseră, iar frunzele arborilor căzuseră”, prin urmare aprovizionarea avea de întâmpinat greutăţi foarte mari, unele din ele, ca furajarea animalelor, chiar de nerezolvat. Sultanul a cerut şi domnului Ţarii Româneşti să se alăture oastei trimise împotriva Moldovei. Potrivit informaţiilor citate de către cronicarul polonez Jan Dlugosz, Suleyman Paşa a primit ordinul ca după ce l-ar fi înfrânt şi capturat pe domnul Moldovei să înainteze în Polonia, să ierneze în Cameniţa, iar în primăvară să treacă în Ungaria, unde urma să se unească cu “urdia” turcă, care ar fi fost condamnată de sultan. Oastea lui Suleyman Paşa număra 30 000 cavalerişti, iar restul până la 120 000 erau infanterişti.
Regruparea oastei otomane în vederea trecerii Dunării s-a făcut în luna septembrie, la Sofia. De aici s-a îndreptat spre Dunăre, pe care a trecut-o pe gheaţă, pe la Nicopole sau Vidin, dar şi prin alte puncte. După un popas de doua săptămâni făcut pe pământul Ţării Româneşti, oastea turcă a început marşul spre Moldova. S-a afimat că Ştefan s-a gândit să-i împiedice trecerea peste Dunăre, sau s-o atace în Muntenia, dar având o oaste, mult inferioară ca număr a renunţat la un asemenea plan. Potrivit obiceiului oamenilor pământului, moldovenii au distrus totul în calea oastei invadatoare, în special aşezările, rezervele alimentare şi furajele, iar animalele au fost duse în Ţara de Sus, sau la munte.
Urmând drumul obişnuit, Hadîm Suleiman Paşa a pătruns în Moldova de abia în luna decembrie . Despre Laiotă Basarab s-a afirmat că, deoarece cunoştea forţa armată a lui Ştefan şi vitejia ostaşilor săi, a refuzat să meargă în Moldova, de aceea s-a închis într-o cetate, din care nu a ieşit decât după retragerea turcilor înfrânţi.
Urmând drumul de pe Valea Siretului, oastea otomană se îndrepta spre Suceava. Kemal Paşa Zade informează că vremea “ a dat cel dintâi semnal al înfrângerii”, fiindcă din cauza ploilor ostaşii turci, pe care el îi compară cu şoimii, acum semănau “ cu nişte găini plouate”. Un alt cronicar turc , Kodja Hussein, a afirmat că la intrarea în Moldova starea oastei turceşti “era nenorocită”, şi recunoscând calităţile de general ale lui Ştefan a scris că era “meşter în lupte, avuse multe războaie”, şi devenise “vestit printre regii ghiauri prin şiretenia sa”.
Un participant la lupta de la Vaslui a relatat că Ştefan cel Mare a luat măsuri ca din aproprierea drumului pe care se deplasa oastea otomană să fie evacuaţi oamenii, caii şi celelalte animale şi bunuri, iar ce era netransportabil să fie distrus “prin foc”, chiar şi locuinţele. Din cauza deplasării întregii populaţii şi a incendierii locuinţelor, hranei, furajelor etc., ostaşii turci şi caii lor sufereau cumplit de foame şi frig. Deşi era iarnă, toţi bărbaţii valizi ai Moldovei se aflau sub arme, iar bătrânii, femeile şi copii fuseseră trimişi la adăpost, în Ţara de Sus. Grânele care n-au putut fi transportate au fost ascunse în gropi pregătite în mod special, iar fântânile şi apele stătătoare otrăvite. Greutăţile de aprovizionare şi vremea de iarnă au încetenit marşul oastei otomane, mai mult decât prevăzuse sultanul.
Contingentul oastei Ţării Româneşti alăturat celei otomane ar fi numărat 17 000 de oameni. O încălzire a vremii, urmată de un dezgheţ, a muiat drumul şi deşi, era luna decembrie, oastea comandată de Suleyman Paşa mărşăluia greu din cauza convoaielor de aprovizionare care se deplasau mult mai încet decât trupa nevoită să facă dese şi lungi popasuri sub cerul liber. Detaşamentele turceşti desprinse de grosul coloanei erau atacate şi lichidate. Calea pe care înainta oastea otomană era plină de capcane şi de oameni ascunşi, care o aşteptau cu armele pregătite. Din cauza deplasărilor încete ale coloanelor de aprovizionare, comandamentul oastei turceşti era nevoit să trimită mereu alte detaşamente în căutare de provizii, care de obicei nu se mai întorceau , fiind capturate sau măcelărite de moldoveni.
Din Vaslui, unde Ştefan cel Mare organizase o puternică poziţie defensivă, între Dealul Cetatea Chiţoc, botul de deal de la nord de gura Munteniei de Jos, gura Pârâului Valea Dumbravei, Dealul Micelina, Dealul Bîrladului , şi Dealul Brodoc, trimite scrisori principilor creştini solicitând ajutor împotriva invaziei care se pregătea. În scrisoarea din 28 noiembrie 1474, adresată Papei Sixt al IV- lea , Ştefan cel Mare a mai adăugat următoarele:” … suntem gata, cu tot sufletul şi cu toată puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu să luptăm pentru creştinătate , cu toate puterile noastre… Rugăm pe Sfinţia voastră ca împreună cu ceilalţi regi şi principi … să orânduiască în aşa fel ca să nu luptăm singuri”.
Principalele izvoare referitoare la lupta de la Vaslui informează că oastea otomană numără circa 100 000 de oameni la care s-au adăugat 17 000 munteni, iar cea moldovenească între 32 000- 60 000 oameni, mai sigură pare cifra 40 000 dată de Jan Dlugosz. Ştefan cel Mare a indicat, în scrisoarea adresată şefilor statelor europene, că oastea turcă intrată în Moldova se ridica la 120 000 de oameni. Suleyman Paşa a ajuns la Bârlad fără prea mari dificultăţi. Până aici a avut călăuze bune, alese dintre turcii care atacaseră Moldova împreună cu Radu cel Frumos, dar de acuma intra într-o regiune necunoscută, deci primejdioasă pentru armata invadatoare, obosită şi hărţuită de ostaşii moldoveni. Poate că, după cum era şi normal, Ştefan cel Mare a încercat să-i oprească pe turci la hotarul cu Ţara Românească, dar din cauza numărului mare al oastei invadatoare a trebuit să se retragă pe locul unde se hotărâse inţial ca să-i oprească înaintarea.
Drumul de la Vaslui spre Bârlad trecea printre două dealuri, drum, care, din loc în loc, fusese blocat cu arbori tăiaţi şi supravegheat de ostaşi înarmaţi cu arme de foc. Fiecare piesă de artilerie fusese pregatită să tragă câte şapte lovituri.
Unele izvoare pretind că numărul ostaşilor transilvăneni trimişi în ajutorul lui Ştefan cel Mare s-ar fi ridicat la 26 000. Cronicarul turc Kemal Paşa Zade sustine că Ştefan concentrase destul de multă oaste, că fiecărui ostaş i-a dat arme şi astfel şi-a preschimbat oastea într-un munte de oţel. Lipsa de alimente şi furaje a obligat oastea turcă să se deplaseze tot mai greu, să aştepte la popasuri transporturile de alimente, care veneau de la sudul Dunării şi din Ţara Românească. Ostaşii turci, obosiţi, flămânzi şi mereu atacaţi de moldoveni, frământau pământul dezgheţat şi îmbibat de apa zăpezilor topite.
De la Bârlad, pe care l-au găsit pustiu, Suleyman Paşa şi-a dirijat oastea spre Vaslui. Pe atunci acest drum care era întrerupt din loc în loc de lunci băltite de apa provenită din topirea zăpezilor, drumul se strecura şerpuind printre dealurile acoperite de păduri seculare. Drumul pe care mărşăluia oastea turcă mai trecea prin apropierea confluenţei râurilor Vaslui, Bârlad şi Racova, care, prin revăsarea lor inundaseră terenul dintre dealuri, care devenise foarte nepotrivit pentru desfăşurarea unei armate numeroase ca acea comandată de Suleyman Paşa, obligând-o să înainteze încet şi în coloană strânsă.
Cu puţin înainte de 7 ianuarie 1475 avangarda oastei turceşti se apropiase de locul, pregătit de Moldoveni ca să-i oprească înaintarea şi chiar s-o oblige să facă cale întoarsă. Terenul spre care se îndrepta oastea otomana era greu de trecut şi totodată primejdios.
Numai încrederea lui Suleyman Paşa în forţa armatei sale l-a făcut să nu cerceteze terenul de înaintare şi să nu ia alte precauţii. De o parte şi de alta a drumului pe care se deplasa oastea turcă fuseseră plasate puternice detaşamente româneşti, bine înarmate, care aşteptau să plătească cum se cuvine invadatorilor pentru distrugerea unei părţi din ţară, pentru oboseala lunilor de zile umede şi friguroase trăite în tabără, a marşurilor îndelungate şi obositoare.
Din desişurile luncii prin care se strecura drumul spre Vaslui, oastea turcă era pândită de gurile amelor de foc şi de neîntrecuţii arcaşi Moldoveni.
Noaptea de 9/10 ianuarie, de la căderea serii şi până la revarsatul zorilor, a fost pentru ostaşii Moldoveni, o veghe neîntreruptă şi nerăbdătoare. Ei aşteptau în pădure, dezghetându-şi mâinile la focuri potolite de vreascuri. În aşteptarea înfruntării şi-au uscat obielele şi hainele umede şi-au schimbat cămaşile ca în aşteptarea unui mare eveniment din viaţa lor, având lângă ei rezemate de arbori, armele cu care aveau să facă faţă păgânilor, care le cotropiseră ţara.
Lângă Vaslui, în apropierea confluenţei râurilor Racovăţ şi Bârlad, la intrarea drumului în pădure, au fost plasaţi cei cinci mii de secui, instruiţi să facă faţă avangărzii oastei turceşti. Aceştia fuseseră avertizaţi că duşmanul se afla la ultimul popas, înainte de locul unde se aflau ei. O negură deasă se lăsase pe văile şi pădurile din jurul Vasluiului, favorizând împreună cu terenul, planul lui Ştefan cel Mare, care, prin cercetaşii săi , ştia cu precizie distanţa la care se aflau duşmanii ce înaintau cu greu pe drumul îmbibat cu apă. Un izvor străin a consemnat că ceaţa era atât de densă încât nici Ştefan şi ostaşii săi n-au văzut puterea cea mare a turcilor, căci dacă o vedeau ar fi fugit cu toţii. Cea mai mare parte a cavaleriştilor turci, dacă nu toţi descalecaţi, îşi duceau caii de funie, fiindcă alunecau.
Kemal Paşa Zade fusese informat că de ambele părţi ale drumului de înaintare a oastei turceşti se aflau păduri, din care cauză oastea Moldovei nu putea fi atacată nici din faţă, nici din spate, nici de pe flancuri, adică din nici o parte.
Cei 5 000 de secui s-au opus hotărât înaintării avangărzii otomane, care număra 7 000 de oameni. Neputând opri avangarda duşmană sustinuţi şi de alte detaşamente trimise grabnic de Suleyman Paşa, secuii au început să se retragă spre locul unde Ştefan cel Mare hotărâse să oprească înaintarea turcilor. Pentru că din cauza ceţii nu-şi puteau vedea duşmanii , ostaşii moldoveni şi-au îndreptat tirul armelor spre zgomotul facut de marşul turcilor. De la prima ciocnire oastea invadatoare n-a putut face faţă tirului armelor de foc şi al valurilor de săgeţi ale ostaşilor moldoveni. Şiruri întregi de ostaşi turci , străpunşi de săgeţi sau zdrobiţi de proiectilele tunurilor, se prăbuşeau în mocirla drumului mărind dezordinea din rândurile lor. Turcii, atacaţi, potrivit obiceiului lor, au slobozit strigătul de razboi, care semăna cu un urlet de fiară flămândă, amplificat şi trimis de ecou peste văi şi dealuri. Acest “strigăt” repetat de zeci de mii de glasuri , a făcut să se cutremure sufletul multor Moldoveni, care numai din basme auziseră de oşti atât de numeroase, dar cu toţii erau hotărâţi să nu-i lase pe duşmani să treacă mai departe.
Când turcii au slobozit strigătul de război, de care s-au cutremurat văile şi au început să freamăte codrii, s-ar părea că, chiar Ştefan şi-a pierdut stăpânirea de sine. Atunci unul din sfetnicii mai în vârstă aflaţi lângă el i-ar fi spus :” Doamne! Nu te tulbura căci astăzi îţi vom sta vitejeşte alături şi Dumnezeu ne va ajuta!”.
Unităţile turceşti de infanterie, cavalerie şi artilerie se înghesuiau unele în altele, se amestecau încercând zadarnic să se desfăşoare ca să-i învăluie pe moldoveni, care-i înfruntau cu atâta curaj. Sultanul nu era de faţă ca să poată impune ordinea şi să hotărască un plan de luptă, iar Suleyman Paşa s-ar părea că-şi pierdu-se capul şi în loc să încerce restabilirea ordinei în rândurile oamenilor săi atacaţi din toate părţile, a făcut eforturi disperate ca să se smulgă din învălmăşeala oastei sale. În acest timp, Ştefan cel Mare, calm, hotărît, dădea ordine clare, care îi erau aduse imediat la îndeplinire.
Despre felul cum Ştefan a condus atacul oastei sale avem o ştire străină, demnă de toată încrederea. Potrivit acesteia, domnul, cu oamenii cei mai credincioşi „ a stat la o parte” ca să poată observa desfăşurarea luptei şi ca fiecare din detaşamentele armatei sale să-şi îndeplinească misiunea încredinaţată şi să nu se retragă, „căci de ar fi început el mai întîi lupta. Dacă era înfrânt , atunci toată ţara îi era pierdută ... Astfel ostaşii săi au mers la lupă sub ochii lui... Mai întâi au descărcat tunurile în turcii , care erau la strâmtoare şi nu puteau să fugă, apoi el însuşi a atacat cu ostaşii săi în aşa chip ..încăt i-a silit să se întoarcă şi să fugă”
La început, ostaşii moldoveni s-au apărat ,dar apoi la porunca şi sub ochii domnului au început să atace viguros. Mulţimea înglodată a turcilor , incapabilă să se orienteze, neştiind încotro şi pe cine să atace, depunea eforturi să înainteze, neînţelegând de ce avangarda se oprise. Din luncă, pe unul din flancuri, buciumaşii moldoveni sunau atacul, ceea ce a făcut ca oastea duşmană , după auz , deoarece ceaţa nu le permitea să-i vadă pe moldoveni, si-au schimbat brusc direcţia de atac. În furia ei a doborât cu săbiile lunca în care se învârtea, apropiindu-se cu greu de locul de unde sunau buciumaşii. Aici turcii au dat doar peste un mic număr de ostaşi moldoveni, care s-au urcat în grabă pe munchea dealului. Încercând o repliere pe vale , ostaşii turci au mărit înghesuiala şi confuzia în rândurile celor care erau aici. Încercând să străpungă linia ţinută de oastea Moldovei, care le bara drumul spre Vaslui şi de aici spre inima ţării, au întâlnit rezistenţa hotărâtă a ţăranilor moldoveni, care deşi se aflau în luna ianuarie , cu mânecile suflecate băteau cu nădejde în oastea învălmăşită a lui Suleyman Paşa, ca în mijlocul verii, când îşi îmblăteau snopii de grâu grăbiţi de apropierea unei furtuni neaşteptate, astfel şi cei din Lunca Vasluiului , în dimineaţa zilei de 10 ianuarie 1475 loveau cu nădejde. Din trupuri le ieşeau aburi şi de pe feţe le curgeau şiroaie de sudoare, stropii ei umezeau şi mai mult pământul pe care-l apărau. Cum scria Nicolae Iorga „Ţăranii moldoveni ştiau ce-i aşteaptă pe dânşii şi pe toţi ai lor, din neam în neam , dacă se vor clinti dintre copacii aceştia ai codrului, dacă o spărtură se va face în zidul lor de piepturi goale. Topoarele, securile, ciomegele şi ghioagele bătură turbat asupra haitei lupilor , coasele începură să taie holda cruntă a picioarelor cailor turceşti. Cu cât ţinea mai mult frământarea , cu atât amestecul se făcea mai straşnic în desişul zăpăcit al duşmanilor”. Rânduri după rânduri, turcii doborâţi sau grav răniţi muşcau cu gurile însângerate pământul Moldovei, apărat cu atâta dârzenie şi vigoare. În felul acesta hoarda trimisă de Mehmed al II – lea în Moldova, oprită , rănită şi clătinată în elanul ei, a început să dea înapoi , după care s-a împrăştiat şi a început să fugă.
După informaţiile cronicarului turc Kemal Paşa Zade, ostaşii moldoveni, folosind arme de foc, nu le-au permis turcilor să se apropie pentru a se angaja în lupta corp la corp. Totuşi o unitate turcă a putut da un atac mai puternic asupra oastei moldovene ,dar cum s-a exprimat acelaşi cronicar „oastea ghiaurilor , răi din fire, care era ca un vânt puternic aducător de nenorociri, i-a respins”.
Văzând acest moment al luptei , în care turcii atacând viguros au început să-şi revină din şocul avut şi temîndu-se ca ostaşii săi mult mai puţini să fie respinşi, Ştefan cel Mare a intervenit personal în luptă cu rezervele. Atacând hotărât a putut înainta până în mijlocul oastei turceşti, producând derută şi panică în rândurile ei. O parte din ofiţerii turci strânşi în jurul lui Suleyman Paşa au propus o retragere generală, după care să reia lupta de pe o altă poziţie. Intervenind personal în luptă, Ştefan el Mare nu permite oastei otomane să se regrupeze, aceasta s-a împrăştiat , ceea ce i-a dus pe turci la o înfrângere dezastruoasă. Eforturile lui Suleyman Paşa de a reface frontul şi de a-şi întoarce oastea în atac , n-au avut succes. Nu sunt informaţii că trupele Ţării Româneşti au participat la lupta de la Vaslui. Fiind probabil în urma coloanei oastei otomane au avut posibilitatea de a se retrage fără a fi angajate în luptă.

BIBLIOGRAFIE:

1. ***, „Cronicari moldoveni. Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce. Antologie”, introducere, comentariu, dosare critice, glosar şi bibliografie de Dan Horia Mazilu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997, 304 p.
2. Panaitescu, P.P., „Ştefan cel Mare în lumina cronicarilor contemporani din ţările vecine”, în SCŞI, IX, 1960, nr. 2, p. 199 – 226.
3. Bogdan, Ioan, „Cronicile slavo – române din sec. XV _ XVI”, ediţie revăzută de 5. Panaitescu, P.P., Bucureşti, Editura Academiei, 1959, XIV +332 p.
02/23/2010 21:16:11
hutuleacd
In numele libertatii absolute de exprimare, autorii raspund in mod direct de continutul materialelor publicate sub semnatura proprie
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one