Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!


Revista „Romania Azi" nu se vrea a fi „altfel”. Altfel sunt toate revistele. Noi vrem să fim numai diferiti. Diferiți în sensul ca vom promova normalul și firescul ca parte a cotidianului. Chestiuni care, la ora actuală, se află în contradicție. Evident, aceasta revista nu este nimic altceva decât o „aflare în treabă” a unor frustrați dar, totuși, parafrazând un fost prim-ministru, cititorii noștri sunt mai deștepți decât scriitorii altora. Așa că,vă rog, nu ne acordați nicio șansă. Adevărul e ca suntem foarte plictisitori. Tratăm exact aceleași probleme pe care le tratați și dumneavoastră care, normal, le tratați mult mai bine.

Nu, nu vrem sa trăim într-o lume mai bună. Aceasta este excelentă. Doar puțin prăfuită și neunsă. Scârție. În încercarea noastră de-a o unge, ne vom murdări mâinile cu cea ce se cheamă „societate”. O instituție menită să ajute omul dar care lucreză în detrimentul său. Singurul ei merit e acela că ne unește pe toți împotriva a ceva. Care este numele acelui ceva nu poate ști decât fiecare în parte.

Sincer, nu aveți niciun motiv sa ne citiți. Nu suntem geniali. Dar măcar încercăm.

Cu respect, Dragoș Huțuleac-editor
Membri onorifici: L.D. Clement, Emilia Guliciuc, Viorel Guliciuc

Colegiu redactional: Gabriela Alionte, Cornelia Bratu,Cristina Bîndiu, Daniela Ceredeev, Dandeş Albert Aurel,Marius Esi, Marius Cucu, Mitric Dănuţa, Gelu Clitnovici, Damian Gheorghiu, Corina Gheorghiu,Ovidiu Hutuleac ,Gabi Pîţu, Ilie Sauciuc

Colaboratori: Caciuc Adriana

Editor: Dragoş Huţuleac

Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 10 lei/artico,l pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: revistaromaniaazi@yahoo.com. Vă mulţumim!
Revista apare in data de 24 a fiecarei luni.
Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!
Anul IV

ISSN 2067 – 5178

Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "9723"

Copil sarac in casa omului bogat ( de Cunţan Mariana)

De multe ori în viață avem ocazia să întâlnim oameni ale căror povești ne impresionează până la lacrimi. Suntem puși în postura de a vedea ceea ce până atunci, nu credeam că poate fi adevărat.
O să încep să derulez firul poveștii pe care chiar eu am trăit-o prin prisma unui martor foarte implicat sufletește. Anul trecut, chiar înainte de sărbătorile de iarnă, am cunoscut o familie cu foarte multe posibilități materiale. Aveau doi copii minunați, care învățau la o școala privată. Până aici totul ar părea aproape de perfecțiune.
Ce ne putem dori mai mult decât o casă frumoasă, liniște și bani astfel încât să ne putem permite orice? Ei bine, sunt multe lucruri importante de care această familie, sau acești copii mai bine zis erau privați. Ce poate fi oare? - ne intrebăm mirați -
Este lucrul acela simplu și indispensabil, zic eu, de care nici un copil nu ar trebui să se lipsească : dragostea. Îmi aduc aminte de copilărie cu mare drag, de toate lucrurile care mă făceau fericită. Erau lucruri simple, jucării care își găseau utilizare în mâna mea și care încăpeau în camera pe care o împărțeam cu părinții mei. Dar cel mai important este faptul că niciodată nu am dus lipsă de afecțiune și dragoste desăvârșită din partea părinților chiar dacă condițiile au fost mai dificile și viața mai grea.
Acum, când pretențiile au crescut, fiecare copil are camera lui, plină de jucării care nu mai încap pe rafturile camerei. Desigur că nici acestea nu mai ajung, pentru că intervine repede plictiseala. Din dorința de a oferi tot ce se poate copiilor lor, cei bogați uită de cealaltă parte a lucrurilor- de partea sufletească.
Revin cu subiectivitate asupra poveștii și voi continua cu ceea ce de fapt este cel mai important în acest caz. Se apropiau sărbătorile și cei doi copii ai familiei, se gândeau la o dorință. Aici lucrurile au început să se complice pentru că nimic nu era satisfăcător pentru un copil „ de bani gata” . Nu le lipsea nimic de care s-ar fi putut bucura pentru că orice dorință materială le era îndeplinită oricând, fără să fie nevoie de luna cadourilor.
Faptul că eram atât de apropiată familiei, mă face să pot povesti cum am stat împreună cu copiii să ne gandim la ceva anume de care ar avea nevoie. Tot ce apăruse nou pe piața jucăriilor aveau deja, pentru că tot timpul urmăreau revistele de specialitate. Chiar nu le lipsea nimic. Băiețelul avea 5 anișori iar fetița 13. Ea era la vârsta adolescenței, când era preocupată de ținute, de tot ce era specific vârstei.
Am analizat aceste lucruri cu uimire, și nu m-am putut abține să nu mă gândesc la cei care s-ar fi mulțumit chiar și cu o jucărie veche. Nu am stat mult pe gânduri și am propus familiei să facă un gest umanitar și să ajute din surplusul lor pe cei săraci. Ideea nu a fost bine primită așa cum mă gandeam eu, nici măcar de către părinți care ar fi trebuit să fie puțin mai darnici. Am reușit să înțeleg atitudinea răutăcioasă a copiilor, de a nu împărți nimic cu ceilalți, nici măcar între ei, dar atitudinea părinților nu o înțeleg nici acum.
În fiecare lună se aruncau lucruri frumoase, jucării, haine, tot ceea ce era dat la o parte din cauza unui exagerat răsfăț familial. M-am ghemuit pe covor alături de cel mic, pentru a fi la înălțimea lui și am început să povestim despre Moș Crăciun, în care el nu mai credea demult. Și avea doar cinci ani, țin să vă reamintesc.
Am încercat să îi schimb puțin această convingere, cu povești frumoase, în care copiii primesc daruri, dar degeaba. Nu a trecut mult timp până să imi dau seama de ce acest copil nu putea fi fericit. Pentru că părinții lui niciodată nu au avut timp pentru a sta alături de el așa cum o făceam eu. Probabil că eram singura persoană de care copiii se simțeau apropiați sufletește și asta le lipsea enorm.
Încă nu am dezvăluit numele copiilor deoarece fiecare dintre ei avea un nume semnificativ, legat de această sărbătoare religioasă. Se numeau Maria și Cristian , dar nici unul nu știa că numele lor pot avea o semnificație anume.
De aici lucrurile au început să fie tot mai interesante, pentru că am reușit într-un mod miraculos să le captez atenția printr-o poveste legată de Crăciun în care fiecare se regăsea într-un anume fel. A fost minunat să povestesc, să îi văd cuprinși de mirare dar mai ales de o curiozitate pe care nu am întâlnit-o până atunci la ei. Am aflat că niciodată nu le-a citit nimeni o poveste în casă, sau la ora de culcare. Părinții erau atât de ocupați încât nu aveau timp de așa ceva.
Cu mare dezamăgire în suflet, continui această experiență tristă, aș putea spune, chiar dacă e trăită în casa omului bogat. Le-am citit povestea cu mare devotament și cu multe pauze pentru eventualele explicații care mi se cereau pe parcurs. Niciodată nu am dat semne de oboseală, pentru că imi erau atât de dragi acești copii, dar mai ales eram captivată de povestea lor.
Cel mai impresionat de poveste a fost Cristian care era atât de mirat de miracolul nașterii lui Isus încât de multe ori uita să mai clipească. Am descoperit atunci o fărâmă de milă izvorâtă din suflețelele lor de copii. Mergeam pe calea cea bună. Am reușit să le descopăr sufletul- ceea ce era minunat.
Afară ningea ca într-un basm și le-am propus copiilor o plimbare prin parc. Cu ei de mânuță, îmbrăcați cu haine de cea mai bună calitate, am hoinărit cam o jumătate de oră prin zăpadă. În jurul nostru erau niște copii îmbujorați de frig care se jucau cu bulgări. Aceștia l-au chemat și pe Cristian la joacă. Pentru prima dată a acceptat să se joace cu copii care nu proveneau din familii de rangul lor. Asta pentru că nu le permiteau părinții să se joace cu oricine. Eu și Maria stăteam și priveam bucuria ce se citea pe fața lui Cristian.
Deodată, dintr-un tufiș, s-a auzit glasul slab al unei fetițe care plângea. Ne-am îndreptat repede să vedem despre ce e vorba și am descoperit o copiliță desculță și cu haine rupte, care a fost abandonată de tatăl ei. Din păcate nici mama ei nu mai trăia. Am hotârât să iau fetița la mine acasă să îi ofer dragoste și un loc călduros.
Probabil că mi-am depășit puțin atribuțiile când am încercat să schimb puțin regulile casei, când le-am permis copiilor să se joace cu oricine. Pentru acest lucru am fost certată de către părinți. Spre mirarea mea, am fost apărată de copii, care imediat mi-au sărit în ajutor.
Mai erau câteva zile până la sosirea Crăciunului. Bradul era pregătit și cadourile scumpe de asemenea. Copiii au început să le povestească părinților despre fapta mea, dar ei nu prea aveau timp de ascultat. Pentru a-i recompensa oarecum pe cei mici, mama le-a promis că o să le îndeplinească orice dorință în seara de Crăciun. Desigur că se gandea la ceva ce se poate cumpăra cu bani.
Cei doi micuți erau tot mai schimbați și în fiecare zi mă întrebau de Gabriela, fetița din tufișuri. Eram foarte uimită de schimbarea lor, mai ales că au pregătit și un cadou mic pentru această fetiță .
În seara de Ajun, în jurul bradului, fiecare își despacheta cu plăcere cadoul. Într-un colț zăcea și un plic colorat adresat mamei. Era din partea celor mici. A fost ideea lui Cristian scrisă pe hârtie de Maria. Am rămas toți uimiți pentru că nimeni nu stia ce se ascunde acolo. Era o scrisoare.
Deoarece copiii nu prea uită promisiunile, băiețelul a venit la mama lui care era foarte rece și distantă spunându-i că e momentul să îi îndeplinească dorința de care zicea cu câteva zile înainte. Nimic nu era prea mult pentru posibilitățile lor , dar ceea ce era scris în scrisoare depășea așteptările tuturor. Cu voce tare, mama a citit scrisoarea în care i se cerea un lucru extraordinar. Maria și Cristian doreau ca Gabriela să vină să locuiască cu ei și mai mult, să împartă cu ea tot ce aveau.
Eu am fost prima care am început să plâng. Au urmat copiii, care până nu demult păreau insensibili. Spre uimirea tuturor mama a rămas rece la toate aceste lucruri. Pentru a îndulci situația și pentru a respecta parțial promisiunea făcută, mama a propus deschiderea unui cont pentru micuța Gabriela. Ne-am șters lacrimile încet rămânând muți de uimire.
Văzând nemulțumirea copiilor, mama s-a enervat atât de tare încât a răbufnit asupra lor cu vorbe urâte și multe reproșuri. Le reproșa faptul că nu erau mulțumiți după toate efoturile pe care ea le făcea pentru ei.
Din păcate Crăciunul a trecut cu multă tensiune și răceală în familie. Nu după mult timp însă, mama a aflat că are o boală gravă și nu mai are mult de trăit. Tata, om de afaceri foarte influent, ar fi dat toți banii pe care îi avea pentru a-și vedea soția sănătoasă.
Pe patul de spital, nimic nu o mulțumea: nici cele mai sofisticate buchete de flori pe care le primea în fiecare zi, nici rezerva renovată în care avea toate condițiile. Cu toate că era singură în salon, avea liniște așa cum îi plăcea și asistentă personală, toate astea i se păreau inutile și nu înțelegea ce îi lipsește. Atunci s-a produs o schimbare majoră în sufletul ei. Și-a dat seama că banii nu pot cumpăra orice. Nici sănătatea, nici dragostea nu se pot cumpăra.
În ultimele două săptămâni de viață a devenit o mamă model, devotată și foarte apropiată de copiii ei și nu numai. A îndeplinit dorința copiilor și au adoptat-o pe Gabriela. A fost un gest pe care nimeni nu credea că îl poate face, cu atât mai puțin ea.
Despre tată, pot spune că s-a schimbat și el foarte mult și a început să petreacă tot mai mult timp alături de copii. Din tot ceea ce aveau dădeau și celorlalți, ceea ce l-a îndepărtat foarte mult de oamenii din cercul lui. În schimb însă, și-a făcut o mulțime de prieteni noi dar mai ales prieteni adevărați.
Mă bucur enorm că am putut împărtăși această istorioară cât se poate de adevărată cu dumneavoastră, dragi cititori. Această poveste nu este una generalizată ci strict adaptată unui caz real. Spun asta pentru a nu se trage concluzii pripite din partea celor care cred că se pot regăsi în acest subiect.
O să închei această poveste de suflet printr-un îndemn.
Fii amabil, fii sincer, menține speranța în sufletul tău și fii un bun prieten! Încearcă mereu să schimbi ce ți se pare rău, dăruiește multă dragoste, cântă dansează și apreciază viața!
01/24/2012 14:00:53
hutuleacd
In numele libertatii absolute de exprimare, autorii raspund in mod direct de continutul materialelor publicate sub semnatura proprie
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one