Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!


Revista „Romania Azi" nu se vrea a fi „altfel”. Altfel sunt toate revistele. Noi vrem să fim numai diferiti. Diferiți în sensul ca vom promova normalul și firescul ca parte a cotidianului. Chestiuni care, la ora actuală, se află în contradicție. Evident, aceasta revista nu este nimic altceva decât o „aflare în treabă” a unor frustrați dar, totuși, parafrazând un fost prim-ministru, cititorii noștri sunt mai deștepți decât scriitorii altora. Așa că,vă rog, nu ne acordați nicio șansă. Adevărul e ca suntem foarte plictisitori. Tratăm exact aceleași probleme pe care le tratați și dumneavoastră care, normal, le tratați mult mai bine.

Nu, nu vrem sa trăim într-o lume mai bună. Aceasta este excelentă. Doar puțin prăfuită și neunsă. Scârție. În încercarea noastră de-a o unge, ne vom murdări mâinile cu cea ce se cheamă „societate”. O instituție menită să ajute omul dar care lucreză în detrimentul său. Singurul ei merit e acela că ne unește pe toți împotriva a ceva. Care este numele acelui ceva nu poate ști decât fiecare în parte.

Sincer, nu aveți niciun motiv sa ne citiți. Nu suntem geniali. Dar măcar încercăm.

Cu respect, Dragoș Huțuleac-editor
Membri onorifici: L.D. Clement, Emilia Guliciuc, Viorel Guliciuc

Colegiu redactional: Gabriela Alionte, Cornelia Bratu,Cristina Bîndiu, Daniela Ceredeev, Dandeş Albert Aurel,Marius Esi, Marius Cucu, Mitric Dănuţa, Gelu Clitnovici, Damian Gheorghiu, Corina Gheorghiu,Ovidiu Hutuleac ,Gabi Pîţu, Ilie Sauciuc

Colaboratori: Caciuc Adriana

Editor: Dragoş Huţuleac

Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 10 lei/artico,l pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: revistaromaniaazi@yahoo.com. Vă mulţumim!
Revista apare in data de 24 a fiecarei luni.
Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!
Anul IV

ISSN 2067 – 5178

Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "6084"

GHIŢĂ MORTU (Ovidiu Hutuleac)

GHIŢĂ MORTU
de Ovidiu Hutuleac

În mâna stânga avea o ţigara.Prin fumul ei salciu,i se vedeau ochii.Avea ochii subţiati de nesomn si de moarte.De trei zile vorbea numai cu morţii,cânta numai cu morţii,juca table cu ei.Le spunea poveşti cu femei frumoase si cu sticle de vin spumos,le făcea cumpărăturile din super-marcketuri onirice,sau le stergea de praf sufletele lipsite de suflet.Dar ei nimic.Ei tăceau.Ca de aia se enerva el.Erau mormânt nu altceva.Nu scoteai o vorbă de la ei nici să le fi dus flori.
Pe el îl chema Ghiţa Mortu.Era groparul satului de când se ştia el.Mă rog, după ce se întorsese din fericita URSS.Pâna si mă-sa îl născuse într-o groapa.O apucaseră durerile în groapa cu cartofi.Dacă atunci îi veni ceasul…!?!Acolo îl născuse.
De trei zile i-a tot venit marfă proaspătă.Intra moartea în oameni ca primavara in pieptul fetelor de măritat.Întai te prindea aşa, o melancolie tulbure,dupa care îţi venea un fel de uscăciune de la inimă.Parca aveai deşert în piept,nu altceva.Te usca din picioare şi picai la pat.Dupa o săptămână venea popa ,lăutarul lui Dumnezeu,să-ţi cânte că pleci în cătanie la Cel de Sus.Jale dom`le!Jale!Odata te vedeai fără suflet!Ramâneai aşa,ca o vioară fără arcuş,ca o cârciumă fără muşterii,ca un ochi fără lacrimi.Lu` Ghiţa Mortu îi spui tu cum e când mori?El nu ştie?Păi el toata viaţa a murit.
Acuma Ghiţă sta la o ţigară.Sta şi se gandea şi el la moarte.De ce or` muri oamenii dom`le?De ce?Din cauza reliefului lor interior?Din cauza inundaţiilor de sentiment?Din cauza avalanşelor cu amintiri?Vezi tu ,omul e un soare ce se topeşte în propria căldură.E atât de inconştient, încat,se prăjeşte în suc propriu.Oamenii n-ar trebui să iubească!De la iubire li se trage căldura.Şi-i uscă dom`le,îi uscă!Grozav îi uscă!Ca nisipul îi face.D`aia oamenii sunt aşa de nisipoşi.Din dragoste.
Ghiţa Mortu a iubit si el.Cu patimă a iubit Ghiţa.Cu nărav.
Avea ţiitoare pe una a lu` Codoşu.Straşnică muiere.Doua mahalale se luară în cuţit pentru ea.Da` el o caştigase.O vrăjise,că era tânar pe atunci şi-avea cerul în suflet şi stele îi înfloreau din carne.A lui era lumea!
Venise atunci din satul lui, din Mărgineni, pentru prima dată singur cu un car de grâie, să le vândă la Obor. Ai lui erau bolnavi, şi îl trimiseră să facă nişte bani şi să cumpere doftorii şi alte. Vânduse tot, cumpărase cele de trebuinţă şi, la ieşire din târg se oprise la cârciuma lu` Tache să tragă un ţoi de ţuică, să fie pe drum. Atunci o văzu pe Riţa, parcă pentru prima dată. O mai ştia din anii trecuţi, când venea cu tată-su, dar nu o băgase în seamă. Parcă în acel an înflorise, se pârguise şi avea un vino-ncoace ca nimeni alta. Pe sub ie îi săltau nurii la orice mişcare,iar prin fusta subţire, când intra într-o rază de soare, i se întrezăreau coapsele pline şi fesele arcuite, ochii îi sclipeau şi buzele le avea cărnoase şi aţâţătoare iar Ghiţă simţi că îi hierbe sângele în vine şi că vrea să fie a lui.
Nu a mai plecat atunci acasă. A trimis cu un vecin ce-l întâlnise p-acolo doftoriile şi vorbă că mai stă. Ş-a stat o săptămână în care s-a lipit de sufletul şi trupul fetei ca scaiul de lâna oii, ş-a fermecat-o într-un hal de a luat-o ş-a dus-o acasă, lăsându-i bătând în drâmbă pe mulţii muşterii de la cârciuma lui Tache, muşterii care mai mult umblau cu mâna după ţâţele şi fundul Riţei decât după ţoiul de ţuică sau ulciorul de vin prost de pe masă.
Ai lui s-au uitat urât întâi, da’ apoi le-a plăcut fata, că era sprinţară, şi iute dovedea la toate treburile.
Au fost apoi la popă şi s-au luat creştineşte, şi nu se mai despărţeau nicicând, nici la treburile bărbăteşti, nici la cele muiereşti. Riţa mergea cu Ghiţă la cosit, Ghiţă cu Riţa la apă la spălat rufe, şi cum se făcea, cum se nimerea că tare des se nimereau amândoi ba sub o brazdă de fân proaspăt, ba într-o bulboană mai dosnică a pârâului. Mare patimă a fost între ei.
Copii n-au avut. Nici timp prea mult ca să-i facă, deşi cât au stat împreună s-au străduit care mai de care. Repede a fost luat Ghiţă la oaste şi trimis să scoată Basarabia de sub ruşi, de parcă de aia nu putea el să-şi ţină nădragii traşi când era lângă Riţa. S-a dus şi el, că n-a avut ce face. Erau vremuri grele. L-au înţolit, l-au încălţat, i-au pus un puşcoci în mână şi i-au spus : „Trage în bolşevici, tu-le muma-n...” . Ş-a tras, da’ mai mult pe deasupra, că nu-l lăsa inima să omoare pe careva. Poate o fi nimerit pe vreunul, poate nu, nu ştia, că de cele mai multe ori închidea ochii când apăsa trăgaciul, sau trăgea ascuns dintr-o groapă, de după un bolovan sau copac, ce se nimerea, fără să se uite. Un singur mort avea în gând. Pe sergentul plutonului său care, văzând că şi el şi frate-su Vasile trag la nimereală, i-a luat într-o zi şi i-a bătut până a obosit. Vasile era mai plăpând din fire, a început să scuipe sânge şi la scurt timp a murit. Ghiţă a aşteptat şi, la momentul potrivit l-a spintecat pe sergent cu baioneta. Nimeni nu a aflat, nimeni nu a întrebat. Sergentul fusese un om parşiv, şi apoi ce contează în război un mort mai mult sau mai puţin.
Mai târziu l-au trimis la îngropat. Râdea locotenentul:
- Mortule, du-te de ai grijă de ai tăi!
A avut grijă. Îi îngropa pe toţi. Români, nemţi, ruşi, unguri, evrei, ţigani, soldaţi sau civili, el nu făcea deosebire. Toţi erau ai lui. Spunea câte o rugăciune în timp ce îi acoperea, le punea la căpătâi câte o cruce dacă avea din ce o face sau câte un bolovan, ceva, apoi fuma câte o ţigară la marginea mormântului. Măcar atâta lumină să aibă morţii şi să-i priască Mortului, că lumânări nu avea. Până nu termina ţigara nici nu pleca de la groapă.
Aşa l-au prins ruşii în timpul unei retrageri. Fumând şi rugându-se pentru cei morţi. L-au luat, l-au băgat în lagăr pentru 25 de ani deoarece, cum a aflat mai târziu, trecuse „ cu arma în mână frontiera URSS”.
- Da’ cum să trec? Cu o bucată de mămăligă? Doar era război, şi nu am venit eu de drag, îi spuse el unui ofiţer CEKA în lagăr.
Şi pentru asta a luat o bătaie zdravănă şi două săptămâni de carceră. L-au scos apoi, deşi trebuia să stea mai mult, ca să îngroape morţii din timpul iernii, care stăteau clădiţi pe lângă barăci, că vremea se încălzise şi acum se putea săpa pământul.
După câţiva ani i-au dat drumu şi l-au trimis în ţară. N-a ştiut de ce, da’ nici n-a avut curaj să întrebe. Dacă se răzgândesc? În lagăr mai văzuse şi întâmplări de astea. Confuzii. El, din câte aflase, cei mai mulţi nici nu aveau ce căuta acolo, dar cine să înţeleagă măreţia găndirii justiţiei sovietice? El? Vreunul din milioanele de oameni închişi asemeni lui? Nu, în nici un caz.
S-a grăbit cât a putut de mult spre casă, spre Riţa şi ai lui şi a ajuns la nimic. Părinţii îi muriseră deportaţi pe undeva, că fuseseră chiaburi şi nu voiau să dea pământul la colectiv, casa a fost dărâmată şi peste ea s-a făcut arătură iar Riţa..., Riţa după ce l-a jelit şi i-a făcut mormânt frumos în ţintirim, s-a măritat cu preşedintele de CAP, că tot muiere frumoasă, trupeşă şi dorită de toţi rămăsese.
Riţa l-a cunoscut, da’ la el nu se mai putea întoarce. Avea deja un copil cu preşedintele, şi nu putea să se despartă atât de uşor de un important activist de partid cum era acela. Dar a intervenit cât a putut şi Ghiţă a rămas în sat, i s-a dat normă la colectiv şi bordeiul din marginea cimitirului, devenind astfel şi gropar. De atunci viaţa lui a fost moartă. Nu putea vorbi cu nimeni, că nu se ştia cine îl putea turna, aşa că a început să vorbească cu morţii. Buni ascultători. Nici unul nu îl critica, nici unul nu îl turna şi nici nu izbucneau în aplauze puternice şi prelungite cum se întâmpla în lumea aşa-zişilor vii. Mai mergea la munca câmpului, la magazin cu un bon de ulei sau zahăr, mai un colac la o înmormântare, un pahar de vin la o pomenire, şi tot aşa până azi. Azi era o zi mare pentru el. Săpa groapa Riţei.
Ţigara uitată îi fripse degetele. O aruncă privindu-şi mâinile pe care timpul, războiul şi lagărul lăsaseră puţină carne şi aprinse alta.
Riţa fusese bolnavă în ultima vreme. După naşterea celui de-al doilea copil începuse a nu se simţi bine, a stat şi prin spitale o vreme, apoi s-a întors acasă ştiind că nu are scăpare. De două luni Ghiţă avea grijă de ea. Preşedindele se încurcase din timp cu o ingineră agronomă nouă ce apăruse pe la CAP, apoi plecase liniştit cu ea prin alte părţi. Nevasta nu îl mai interesa. Se uscase, se urâţise, şi doar Ghiţă mai vedea în ochii ei flacăra de odinioară. Se stinsese Riţa de dimineaţă, după spovedanie, cu lumânare la cap, fericită că măcar ultimele clipe ale vieţii le-a petrecut alături de cel iubit. Ghiţă a lăsat-o în grija unor babe din vecini tare pricepute în privinţa gătelilor de îngropăciune, a scos sicriul ce-l pregătise pentru el din timp, că ştia că nu are cine să-i facă, şi s-a apucat de groapă. A săpat-o şi pe marginea ei l-au găsit gândurile şi au apus odată cu el.
L-au găsit nişte oameni ce porniseră să-l caute spre seară, miraţi că nu apare la priveghi. Ţeapăn, cu mucul de la ţigara ce i-a fost şi lumânare la trecerea între lumi înţepenit între degete, cu picioarele atârnând deasupra gropii ce-i fusese hărăzită de demult şi pe care voia să i-o dea ca pe un ultim cadou femeii lui.
A doua zi pălimarul a încropit din patru scânduri vechi găsite în podul colibei lui Ghiţă ceva, mai mult cutie decât sicriu, l-a pus pe Ghiţă în ea şi l-a coborât în aceeaşi groapă cu Riţa. La căpătâi le-a pus veche cruce făcută de Riţa pe care scria „Aici zace Ghiţă Mortu”, adăugând cu mână grăbită „şi Riţa”, fără să-i mai scrie numele de familie pentru că nu mai încăpea.
Aşa le-a orânduit Domnul iubirea, aducându-i în cele din urmă împreună şi stingând neamul Morţilor din satul Mărgineni.
02/23/2010 23:02:59
hutuleacd
In numele libertatii absolute de exprimare, autorii raspund in mod direct de continutul materialelor publicate sub semnatura proprie
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one