Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!


Revista „Romania Azi" nu se vrea a fi „altfel”. Altfel sunt toate revistele. Noi vrem să fim numai diferiti. Diferiți în sensul ca vom promova normalul și firescul ca parte a cotidianului. Chestiuni care, la ora actuală, se află în contradicție. Evident, aceasta revista nu este nimic altceva decât o „aflare în treabă” a unor frustrați dar, totuși, parafrazând un fost prim-ministru, cititorii noștri sunt mai deștepți decât scriitorii altora. Așa că,vă rog, nu ne acordați nicio șansă. Adevărul e ca suntem foarte plictisitori. Tratăm exact aceleași probleme pe care le tratați și dumneavoastră care, normal, le tratați mult mai bine.

Nu, nu vrem sa trăim într-o lume mai bună. Aceasta este excelentă. Doar puțin prăfuită și neunsă. Scârție. În încercarea noastră de-a o unge, ne vom murdări mâinile cu cea ce se cheamă „societate”. O instituție menită să ajute omul dar care lucreză în detrimentul său. Singurul ei merit e acela că ne unește pe toți împotriva a ceva. Care este numele acelui ceva nu poate ști decât fiecare în parte.

Sincer, nu aveți niciun motiv sa ne citiți. Nu suntem geniali. Dar măcar încercăm.

Cu respect, Dragoș Huțuleac-editor
Membri onorifici: L.D. Clement, Emilia Guliciuc, Viorel Guliciuc

Colegiu redactional: Gabriela Alionte, Cornelia Bratu,Cristina Bîndiu, Daniela Ceredeev, Dandeş Albert Aurel,Marius Esi, Marius Cucu, Mitric Dănuţa, Gelu Clitnovici, Damian Gheorghiu, Corina Gheorghiu,Ovidiu Hutuleac ,Gabi Pîţu, Ilie Sauciuc

Colaboratori: Caciuc Adriana

Editor: Dragoş Huţuleac

Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 10 lei/artico,l pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: revistaromaniaazi@yahoo.com. Vă mulţumim!
Revista apare in data de 24 a fiecarei luni.
Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!
Anul IV

ISSN 2067 – 5178

Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "3657"

Incitare la dialog (Cristina Bindiu)

Incitare la dialog
sau
Despre Iubire…care seamănă perfect cu…iubirea sau cu… moartea

Cristina Bindiu

Despre piesele unite în volumul apărut în 2009 la editura Paralela 45 şi semnat de Matei Vişniec, autorul mărturiseşte că : „fac parte/…/din aceeaşi familie de căutări dramatice misterioase în zona unde dragostea se întâlneşte cu moartea. Iată motivul pentru care le-am alăturat şi le-am incitat oarecum să dialogheze…”
Prima dintre acestea , Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt se naşte în urma provocării din partea unei idei, „ideea unei poveşti de dragoste care începe aşa, cu un bărbat trezindu-se dimineaţa şi descoperind o femeie frumoasă şi necunoscută în patul său.” . Un subiect aparent rupt din cotidian, dar care capătă, prin evoluţie, multiple valenţe simbolice.
Textul debutează abrupt cu sesizarea unei situaţii de fapt – trezindu-se, un El percepe, la nivel senzitiv, o prezenţă străină, ce-i modifică consistenţa propriului univers : „ Încăpere în dezordine. Un pat. Două corpuri abia profilate sub o cuvertură. EL începe să se mişte. Face eforturi să se trezească. Dintr-odată, ceva îl nelinişteşte. Simte un parfum ciudat, necunoscut. Deschide ochii, dar nu prea reuşeşte să-i ţină deschişi. Închide ochii şi aşteaptă. Aude o respiraţie care nu-i a sa. Deschide ochii din nou, întinde mâna şi atinge uşor celălalt corp întins lângă el. Stupefacţie. Închide ochii, încercând să readoarmă. Nu reuşeşte. Redeschide ochii. Trage încet cuvertura şi priveşte celălalt corp: este o femeie.” Enunţurile scurte, uneori şocant de scurte, fragmentează acţiunea, imprimându-i un ritm lent, de film vizionat în reluare. Astfel, în doar câteva rânduri, Matei Vişniec descrie preludiul unei călătorii, o aventură a cunoaşterii, a descoperirii celuilalt. O aventură care, deschisă de o senzaţie olfactivă şi punctată de una vizuală, va continua - pe parcursul piesei - printr-un transfer dinspre exterior spre interior.
Faptul că scena iniţială surprinde o trezire şi evoluţia ulterioară a tramei pune întreaga piesă sub semnul oniricului.
În dramaturgia lui Matei Vişniec , „acesta apare în dublă ipostază: mai întâi ca motiv concret în text şi apoi ca stare, ca atmosferă” şi se pare că în piesa în discuţie, sunt actualizate ambele ipostaze, mărturie stând şi amnezia totală de care suferă El în momentul în care se trezeşte. Simbolică, în aceeaşi direcţie, poate fi considerată şi prezenţa deşteptătorului care, pentru prima dată, nu sună. E ca şi cum nu ar avea putere în lumea în care se trezesc cei doi, o lume care scapă legilor lumii reale, o lume de dincolo de timp. De fapt, mai întâi deşteptătorul e de negăsit - poate pentru că „…. A intrat în pământ pe vecie” - apoi apare, dar doar pentru a-şi dovedi inutilitatea , pentru că „ Ciudat. N-a sunat. Şi totuşi l-am pus să sune” – mărturiseşte Ea. Putem presupune, astfel, că nu este vorba de o trezire obişnuită, ci mai degrabă de o trezie, „simbol al unei stări iniţiatice prin care trece subiectul” .
Trezia este urmată de nevoia de cunoaştere, deci de o călătorie. Nu una oarecare, ci o călătorie în nouă…nopţi. De ce nopţi? Poate pentru că noaptea este „imaginea inconştientului”,pentru că ea a dat naştere „somnului şi morţii, viselor şi spaimelor, duioşiei şi înţelepciunii” sau poate pentru că „ prezintă un dublu aspect, de întuneric în care fermentează devenirea şi de pregătire a zilei, când va ţâşni lumina vieţii” . Am înclina mai degrabă spre simbolistica ce înfrăţeşte somnul cu moartea, împlinirea în iubire având loc nu aici, ci într-o altă lume, o lume în care perfecţiunea este posibilă.
Cifrele care apar în negocierea acestei călătorii au, la rândul lor, rol simbolic. Cifra şapte, de exemplu, îi smulge Ei o replică stranie la prima vedere: „ Şapte nopţi e prea mult. Eşti prea lacom.” . De ce? Pentru că „şapte simbolizează totalitatea spaţiului şi totalitatea timpului”, „reprezintă totalitatea universului în mişcare”, „este expresia Cuvântului Desăvârşit şi deci al unităţii originare” şi, nu în ultimul rând, „este totuşi întrucâtva neliniştitoare, căci ea indică trecerea de la cunoscut la necunoscut: s-a încheiat un ciclu – ce va aduce următorul?” . Citind piesa lui Matei Vişniec într-o cheie ce implică aventura cunoaşterii, simbolistica ce i se pliază cel mai bine cifrei şapte în acest context, ar fi cea întâlnită în basme şi legende, unde exprimă „cele şapte etape ale evoluţiei”, de la conştiinţa corpului fizic la cea a emoţiei, a inteligenţei, a intuiţiei, a spiritualităţii, a voinţei şi, în final, „conştiinţa vieţii, care îndreaptă întreaga activitate spre viaţa veşnică” .
Cifra opt este „aproape o viaţă”, spune Ea, deoarece simbolizează „cifra echilibrului cosmic”, „desăvârşirea, împlinirea” , însă cea care se impune este cifra nouă. Cele două personaje ale textului vor avea, astfel, la dispoziţie, nouă nopţi pentru a se cunoaşte.
Cifra nouă, cifră cu valoare rituală în scrierile homerice, poate simboliza „încununarea eforturilor, desăvârşirea unei creaţii”, numărul de etape pe care trebuie să le parcurgă sufletul pentru a dobândi pacea veşnică (la azteci) sau este legată de divinităţile nopţii, ale infernului şi ale morţii. De asemenea, nouă este cifra sferelor cereşti şi, în mod simetric, este şi cifra cercurilor din infern, trimiţând la un ritual de trecere spre dincolo, fie într-un drum ascendent, fie descendent, în căutarea împlinirii, a refacerii perechii originare, a fantasticului întreg primordial
Simbolistica ce pare – însă - să fie cel mai aproape de piesa lui Matei Vişniec este cea prin care cifra nouă, „anunţă deopotrivă un sfârşit şi o reîncepere, adică o mutare pe alt plan”, subliniază „ideea de naştere nouă şi de germinare, precum şi cea de moarte”, şi „exprimă sfârşitul unui ciclu, finalul unei curse, închiderea unei verigi”. Acest sens este mărturisit şi de schimbul de replici dintre personaje: „EA: Nouă. Foarte bine, adjudecat. Dar după aceea n-ai să-mi mai ceri niciodată nimic. /…/ EL: Da, nouă nopţi şi după aia… niciodată, nimic, pe cuvânt.” şi de hotărârea lui, o hotărâre cu caracter implacabil: „Eu n-am să mai ies: Eu am să te aştept”. Se pare că tot ceea ce conta până în momentul încheierii târgului dintre cei doi a încetat să conteze. Singura importantă e experienţa lor, călătoria lor împreună. Scena premergătoare primelor trei nopţi – cea în care sună telefonul, dar EL nu răspunde, lăsând robotul să preia mesajul – este semnificativă în acest sens. Dacă acceptăm că aventura celor doi îi va conduce spre mutarea spre alt plan – cel al veşniciei – şi dacă acceptam veşnicia ca expresie a timpului infinit, alcătuit din trecut, prezent şi viitor, acele prime trei nopţi din piesă sugerează trecutul, ceea ce trebuie lăsat deoparte, fiinţa materială, grijile cotidiene. ( Chiar El spune la un moment dat: „M-am săturat de mesajele astea. Vreau să fiu lăsat un pic în pace”)
Prima noapte este şi primul pas în marea aventură, al cărei final este prefigurat de cel puţin două amănunte. Mai întâi, deşi El îi dă, în glumă, cheia de la pivniţă, Ea reuşeşte să intre în apartamentul lui fără nici o problemă, pentru că, aşa cum însăşi mărturiseşte, „ştiu să deschid toate uşile”. Este poate singurul personaj al lui Vişniec ce n-are nevoie de cheie. Pentru că ea poate pătrunde oricând şi oriunde. Să fie moartea? E prima întrebare care se naşte. Numai moartea e cea care poate pătrunde prin orice uşă, numai ea nu poate fi oprită de nici o convenţie.
Tot de convenţii fuge şi El atunci când refuză să răspundă vocii care-l strigă de dincolo de uşă. Răspunsul pe care-l transmite, într-un târziu, prin intermediul Ei surprinde prin inedit: „Spune-le că nu suntem deloc nicăieri”, ca o presimţire a ceea ce va urma, a aneantizării, a evadării din spaţiul strâmt al vieţii. Aminteşte, într-un fel de doctorul Zerlendi (din nuvela lui Mircea Eliade Secretele doctorului Honigberger) care găseşte posibilitatea de a evada din cotidian, de a trece în Sambala pe baza tehnicii yoghine, dar şi de personajele din „Pe strada Mântuleasa” (Lixandru, Darvari, Borza) care caută un loc de trecere dincolo, pe celălalt tărâm, mai exact peştera ascunsă sub pământ în care a dispărut Iozi, fiul rabinului de pe Calea Moşilor. EL, personajul lui Vişniec, nu mai are nevoie să caute. Locul de trecere e chiar în apartamentul lui. Însă această funcţie simbolică nu poate fi activată oricând şi oricum, ci numai după ce El alege să închidă uşa. O uşă de care nu mai poate trece nimeni timp de nouă zile. Doar Ea, cea care ştie să deschidă toate uşile, singura care poate călători între cele două lumi. Deşi, impresia care se creează este că ea nu călătoreşte, ci există pur şi simplu în ambele spaţii.
Cea de-a doua noapte stă sub semnul sunetului a. „Sunetul – se notează în Dicţionarul de simboluri” – este la originea cosmosului”, pentru că, dacă „verbul Cuvântul, produce universul, o face prin efectul vibraţiilor ritmice ale sunetului primordial”.
Punerea unei nopţi întregi sub semnul lui a echivalează, astfel, cu o noapte în care se naşte un nou univers, sub impulsul unui sunet. Nu întâmplător, însă, sunetul ales este a . Mai întâi pentru că este o vocală, iar după părerea lui Gershom G. Scholem, „vocalele reprezintă psihicul în opoziţie cu trupul, figurat prin consoane” . Noua lume creată de cei doi - singura posibilă pentru a-şi atinge scopul: cunoaşterea celuilalt şi refacerea întregului originar – pare să fie o lume a spiritului, o lume în care comunicarea suferă o transfigurare. Redusă iniţial la un sunet – a – care poate transmite absolut orice, comunicarea devine, încetul cu încetul, pe parcursul nopţii, interioară. Ca şi cum înţelegerea dintre cei doi s-ar realiza acum la un alt nivel, superior.
Despre a se spune că „îmbrăţişează toate lucrurile”, aşa că stăpânindu-l vei stăpâni universul infinit. Cele două personaje par să se transforme, prin asimilarea şi interiorizarea lui a, în zeii propriei lumi, o lume care se naşte din interiorul lor, care va evolua conform legilor care-i leagă pe ei, care va fi populată de propriile spaime şi de propriile victorii. Universul uman devine pur şi simplu univers. Sămânţa infinitului din om începe a rodi, a crea, a creşte şi a lua în stăpânire.
Şi ajungem în noaptea a treia. Ultima noapte a trecutului. Şi pentru a întări, parcă, această idee, coordonatele pe care se desfăşoară ţin de teritoriul amintirii: tocinelul – o mâncare ale cărei arome ţin de copilărie - şi povestea grădinii cu pomi, plantaţi câte unul pentru fiecare copil născut. Două coordonate care construiesc ultima redută a trecutului. „Grădina este simbolul Raiului pământesc, al Cosmosului al cărui centru este, al Paradisului celest pe care îl întruchipează, al stărilor spirituale care corespund şederilor în Paradis”. Grădina evocată de EL este una specială, deoarece se constituie, la rândul ei, într-o dimensiune a veşniciei, a renaşterii permanente. Pomii plantaţi acolo, câte unul pentru fiecare copil născut, se substituie – ca într-un fel de magie – persoanelor reale ( „cred că mama n-avea neapărat nevoie să ne vadă, nici pe mine, nici pe fraţii mei… - mărturiseşte EL - Noi nu-i lipsim prea mult. Pentru că suntem cu toţii acolo, în grădină. Suntem mereu, mereu acolo, în grădină. Mama e atât de obişnuită să-şi petreacă vremea pe verandă, privind copacii, privindu-ne pe noi, aşteptând ca fiecare dintre noi să facă fructe, încât….”). Arborii nu sunt aleşi la întâmplare, ci trebuie să acopere – prin perioada lor de vegetaţie, tot anul. Astfel, începe cu cireşul (simbolistica înfloririi lui mergând de la „imaginea prosperităţii şi a fericirii pământeşti, care sunt, de fapt,/…/ prefigurări ale beatitudinii atemporale” până la cea de „moarte ideală, detaşată de bunurile acestei lumi şi de precaritatea existenţei” ), continuă cu prunul (a cărui floare „este legată şi de ideea nemuririi”), cu caisul ( ce simbolizează în cultura chineză femeile frumoase), părul („Simbol al caracterului efemer al existenţei” ), mărul, nucul ( legat, în tradiţia greacă, de darul profeţiei), pentru a se finaliza cu bradul („una din variantele cele mai frecvente ale Pomului vieţii şi ale Arborelui cosmic /…/ Simbolizează viaţa veşnică, tinereţea şi vigoarea, mândria, curajul şi verticalitatea” , numit de Shopenhauer, „Copac al voinţei de a trăi” ).
Un arbore aparte în acea grădină este abanosul, esenţă exotică, destinat unei surori ce va ajunge balerină, care „creşte atât de încet încât pare că-i un copil care se tot învârte de-a buşilea prin jurul casei” şi a cărui simbolistică se leagă de „cea a infernului şi a trecerii prin tenebre” .
Se cuvine să ne oprim asupra simbolisticii mărului, plantat la naşterea personajului nostru. Acest arbore este „un pom din Cealaltă Lume” , în timp ce fructul său simbolizează „un mijloc al cunoaşterii, care este când fructul Arborelui Vieţii, când cel al Arborelui ştiinţei binelui şi-a răului: cunoaşterea unitivă conferind nemurirea, sau cunoaşterea distinctivă determinând căderea” . Mama se hrăneşte cu fructele mărului – ca şi cu celelalte fructe din grădină („ne mănâncă pe ascuns, pentru a ne compensa absenţa”) – şi astfel va deveni tributară eternităţii, pentru că el, mărul, „este un fruct care întreţine tinereţea, un simbol al reînnoirii şi al veşnicei prospeţimi” .
Grădina actualizează, din perspectiva oferită de piesa lui Matei Vişniec, valorile unei lumi paralele, o lume care, prin arborii săi, leagă cerul de pământ, spiritul de materie, aducând un elogiu vieţii în continuă evoluţie, în ascensiune spre cer, şi, nu în ultimul rând, o lume care asigură veşnicia pentru cei întrupaţi de arborii ei.
Triada prezentului, alcătuită din a patra, a cincea şi a şasea noapte, debutează cu primirea unui cadou straniu: o colivie în care este închis un animal care „nu poate fi văzut” ( poţi să-i priveşti „doar prezenţa”), veşnic nesătul („Să ştii însă că mănâncă foarte mult… Trebuie hrănit la fiecare patru ore”), ce „ nu se mişcă decât dacă este protejat de întuneric” şi care face pui „din cauza luminii”. Puii se lasă mângâiaţi în primele două-trei minute de viaţă, trebuie separaţi imediat de mama lor fiindcă altfel… mor şi au o memorie incredibilă : „dacă le spui o poveste, toţi nou-născuţii care apar pe lume după aceea pot să ţi-o repete cuvânt cu cuvânt.”.
Animalul fantastic nu pare nimic altceva decât imaginea Timpului veşnic, a timpului care nu poate fi văzut dar ai cărui pui, simbolizând viitorul, pot muri ucişi de prezent şi au memoria fantastică a trecutului concentrat într-o poveste. Lumina, „expresia unor forţe fecundatoare uraniene” are extraordinara putere de face să se nască viitorul. Despre puterea de fecundare a luminii vorbeşte şi J.-P. Roux citând mărturia unui călugăr tibetan potrivit căruia oamenii de la începutul vremurilor se înmulţeau cu ajutorul unei lumini care emana din trupul bărbatului şi pătrundea în matricea femeii fecundând-o . Astfel, Timpul devine entitate feminină, fecundat de lumina Universului, a Spaţiului privit ca o entitate masculină. Dacă Timpul şi Spaţiul oamenilor sunt expresii ale unor limite, din împerecherea lor se va naşte veşnicia, pentru că lumina le va oferi negaţia, transformându-i în nemărginire.
Lumina poate simboliza şi moartea, prin faptul că, desprins de lumea materială, omul găseşte, prin moarte, lumina veşnică a spiritului.
Faptul că poţi vorbi cu puii – viitorul – numai în timpul eclipselor trimite, din nou, la simbolismul ciclicităţii, eclipsa înfăţişându-se, în general, „ drept vestitoarea unor perturbări de dimensiunea cataclismelor ce au loc la sfârşitul unui ciclu şi necesită o intervenţie sau un act de compensaţie ori penitenţă, în vederea venirii unui nou ciclu”
A cincea noapte, cea din mijloc, punctează momentul ce iniţiază trecerea. Elemente ritualice, costumul, pantofii, cămaşa, cravata sunt gata pregătite – poate chiar de EA, ni se sugerează. În acelaşi timp, simţurile lui sunt ascuţite la maximum. Au scăpat limitărilor obişnuite şi percep orice mişcare, orice sunet, chiar şi tăcerea ( „Chiar şi atunci când toată lumea tace , o aud cum tace”) sau singurătatea ( „Simţi cum s-a instalat singurătatea între ei?). În acest moment, El aminteşte de Liviu, din Negustorul de timp, care, primind cadou o ultimă zi, percepe toate amănuntele existenţei într-un registru acut.
Tot element ritualic este şi oglinda, echivalent al sufletului care reflectă realitatea răsfrântă în sine. Privind în oglindă, EL participă la frumuseţea spre care se deschide.
Cea de-a şasea noapte este marcată de încălcarea unor înţelegeri. Pentru prima dată de când a început aventura lor în doi, EL îşi ia scrisorile din cutia de scrisori şi ascultă mesajele înregistrate pe robot. E însă deja prea târziu. Singura cu care mai poate comunica este EA. EA, care nu va mai veni în seara aceea, EA care îi cere să pună înapoi corespondenţa în cutia cu scrisori şi care,la sfârşitul fiecărui mesaj, îl roagă să nu-l asculte din nou. Fiecare nouă ascultare echivalează cu o trădare. Şi, la fel ca în basme, trădarea are loc de trei ori.
Ea nu vine pentru că lipsa ei face parte din ritual. EL trebuie să înţeleagă singur. Realitatea nu mai există, cel puţin nu cea pe care o ştie el („N-ai să regăseşti niciodată nici cafeneaua lui Kiki, nici altceva…. Renunţă să mai cauţi, bine?” ). Şi pentru asta are nevoie să înveţe să asculte tăcerea, liniştea. Învaţă să asculte…. moartea. ( „Şase este un număr nefast, iar ziua a şasea este şi ziua morţii”
A şaptea noapte – şapte fiind considerat un număr fast, al desăvârşirii – aduce în prim-plan imaginea androginului, „fiinţă dublă având, în acelaşi timp, atributele celor două sexe, încă unite, dar pe punctul de a se separa” . EL a fost înghiţit de timp, iar acesta – devenind divinitate bisexuală - a început să se înmulţească la infinit, fiecare clipă începând „să facă dragoste cu mirosul meu, cu umbra mea, cu respiraţia mea, cu bătăile inimii mele – mărturiseşte EL – Şi cum spun ceva se acuplează cu vorbele mele…. Dacă mă privesc în oglindă, se iubesc cu imaginea mea”. Reluat, la infinit, în fiecare din puii puilor misteriosului animal, EL devine nemărginire. O nemărginire care se simte incompletă, care are nevoie de EA.
Androginia, ca semn al totalităţii, apare „atât la sfârşitul, cât şi la începutul lumii”. Timpul, timpul Lui, s-a sfârşit, şi începe un timp nou, care se naşte din sine însuşi. Urmează EL, care tinde la refacerea întregului omenesc originar ( pentru că, „bărbatul şi femeia aveau, în forma lor primitivă, potrivit unei tradiţii, un singur trup înzestrat cu două feţe; Dumnezeu l-a despărţit dând fiecăruia câte un spate”
Aceeaşi imagine este evocată şi în scena nopţii a opta, scena căsătoriei, care are drept ţel încercarea de a deveni unul singur, de a recupera androginia iniţială şi, astfel, de a căpăta perfecţiunea spirituală. Aruncarea în gol din finalul scenei simbolizează nu o sinucidere, ci o trecere în lumea de dincolo, - evocată în cea de-a noua noapte - o lume onirică, o lume în care amândoi visează „acelaşi vis”, în care, treptat, vor avea acelaşi glas, vor privi cu aceiaşi ochi, vor auzi ca şi când ar avea acelaşi auz. Unitatea originară a fost refăcută şi va dura o veşnicie. Până când… va suna, din nou, deşteptătorul. Pentru o viaţă viitoare născută din iubirile copilăriei. ( EA: Care-i animalul pe care-l îndrăgeai cel mai mult când erai copil? EL: Ursul panda. EA: Spune-mi numele unui oraş unde ţi-ar fi plăcut să trăieşti. EL: Frankfurt. E acolo o frumoasă grădină zoologică. EA: Bine. Atunci în viaţa ta viitoare vei fi un urs panda. EL: Şi tu? EA: Eu voi veni să te vizitez la Frankfurt”), care o va continua, într-un fel, pe cea tocmai sfârşită, pentru că, de ce să nu recunoaştem, călătoria omului prin viaţă nu este altceva decât o căutare permanentă a perechii care l-ar ajuta să refacă întregul originar, o căutare care trebuie finalizată, indiferent de câte vieţi va avea nevoie pentru acest lucru. ( ideea apare şi în „Adam şi Eva” al lui Liviu Rebreanu, în care cei doi au nevoie de şapte vieţi succesive în care se caută unul pe celălalt, deşi îi despart obstacole insurmontabile, şi a căror aventură se termină, în timpul celei de-a şaptea vieţi, tot prin moarte) De ce? Pentru că altfel nu va avea acces la veşnicie, la perfecţiune, la Adevăr.
Dimineaţa de după ultima noapte are rol de epilog. Sesizând lipsa îndelungată a celui care pare să fie personajul nostru şi alertaţi de un miros care nu-i „un miros normal”, locatarii anunţă poliţia şi, sub supravegherea acesteia deschid uşa. Saxofonistul nu mai e. Trecerea spre lumea de dincolo e totală. Se simte doar un miros puternic de mere şi „se aude, poate, un saxofon în depărtare” – poate chiar în Frankfurt. Cu toate acestea, dimineaţa aceasta marchează un nou început. Începutul unei alte călătorii. Pentru prima dată, se întâlnesc domnişoara Varga şi domnul Morticelli , predestinaţi, la rândul lor, să refacă perechea originară.
De ce în viaţa viitoare EL se va întrupa într-un urs panda? Poate pentru că ursul simbolizează, în tradiţiile unor popoare, strămoşul speciei omeneşti
03/25/2010 20:55:05
hutuleacd
In numele libertatii absolute de exprimare, autorii raspund in mod direct de continutul materialelor publicate sub semnatura proprie
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one