Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!


Revista „Romania Azi" nu se vrea a fi „altfel”. Altfel sunt toate revistele. Noi vrem să fim numai diferiti. Diferiți în sensul ca vom promova normalul și firescul ca parte a cotidianului. Chestiuni care, la ora actuală, se află în contradicție. Evident, aceasta revista nu este nimic altceva decât o „aflare în treabă” a unor frustrați dar, totuși, parafrazând un fost prim-ministru, cititorii noștri sunt mai deștepți decât scriitorii altora. Așa că,vă rog, nu ne acordați nicio șansă. Adevărul e ca suntem foarte plictisitori. Tratăm exact aceleași probleme pe care le tratați și dumneavoastră care, normal, le tratați mult mai bine.

Nu, nu vrem sa trăim într-o lume mai bună. Aceasta este excelentă. Doar puțin prăfuită și neunsă. Scârție. În încercarea noastră de-a o unge, ne vom murdări mâinile cu cea ce se cheamă „societate”. O instituție menită să ajute omul dar care lucreză în detrimentul său. Singurul ei merit e acela că ne unește pe toți împotriva a ceva. Care este numele acelui ceva nu poate ști decât fiecare în parte.

Sincer, nu aveți niciun motiv sa ne citiți. Nu suntem geniali. Dar măcar încercăm.

Cu respect, Dragoș Huțuleac-editor
Membri onorifici: L.D. Clement, Emilia Guliciuc, Viorel Guliciuc

Colegiu redactional: Gabriela Alionte, Cornelia Bratu,Cristina Bîndiu, Daniela Ceredeev, Dandeş Albert Aurel,Marius Esi, Marius Cucu, Mitric Dănuţa, Gelu Clitnovici, Damian Gheorghiu, Corina Gheorghiu,Ovidiu Hutuleac ,Gabi Pîţu, Ilie Sauciuc

Colaboratori: Caciuc Adriana

Editor: Dragoş Huţuleac

Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 10 lei/artico,l pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: revistaromaniaazi@yahoo.com. Vă mulţumim!
Revista apare in data de 24 a fiecarei luni.
Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!
Anul IV

ISSN 2067 – 5178

Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "9723"

marţi… şi 13….(Cristina Bindiu)

marţi… şi 13….
Motto: „ şi-mi pare nenţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.”
( Magda Isanos)
De Cristina Bindiu
În ziua aceea ar fi trebuit să nu se întâmple nimic. Cel puţin aşa crezuse Gigi atunci când, după eforturi titanice reuşise să deschidă cu greu ochii dimineaţa. Mă rog! Dimineaţa era un fel de-a spune! Era deja ora 13. Ora 13 într-o zi de marţi şi de 13.
Gigi nu era superstiţios de felul lui. Nu credea în vise, în coşari, în trifoiul cu patru foi, în ieşitul cu plinul…. Acasă avea o pisică neagră splendidă – Lucky - care-l conducea zilnic până la poartă, şi cum mereu uita câte ceva se întorcea din drum de vreo trei ori până reuşea să se pornească definitiv spre serviciu.
Rămânea doar ziua de marţi, 13. Ideea de ghinion i se lega de această zi. Numai de această zi! Nu ştia de unde şi cum. Doar că, în orice zi de 13 simţea că mai bine îşi ia liber. Se închidea în casă, trăgea perdelele şi nu făcea absolut nimic.
Alina spunea că are probleme cu mansarda (Alina era iubita lui. O cunoscuse într-o seară de septembrie. Ploua îngrozitor şi aproape se ciocnise de ea alergând spre maşină. Bineînţeles lăsase umbrela acasă. Cerul, în absolută înţelegere cu umbrela părăsită pe măsuţa din hol, se pornise să-şi verse reproşurile în averse. Dumnezeu, de acolo din jilţul cerului, se amuza copios, ca de o glumă bună, iar lângă el, încă ameţită de izbitură Alina râdea în hohote, udă leoarcă, cu privirea pironită pe figura lui uluită. Cu părul negru risipit în şerpi umezi pe umerii acoperiţi de bluza devenită transparentă din cauza ploii, cu nişte ochi de un verde înfiorător de…crud, cu mâinile adunate în jurul trupului, ca într-un fel de apărare, râdea… Şi hohotele ei păreau să cânte în ritm cu ploaia. O zeiţă a ploii! Aşa o văzuse pentru prima dată! Şi îngenunchease în faţa ei, acolo, în mijlocul străzii, în ploaie, zâmbind. Nu auzise nici claxoanele şoferilor, nici fluierăturile lor, nici îndemnurile mai mult sau mai puţin deocheate – îi povestise Alina de ele mai târziu. Aşteptase doar, minute în şir… Nu ştia ce aştepta…poate să o vadă cum devine transparentă, cum se lichefiază… cum se transformă în ploaie… dorindu-şi să o poată aduna în palme picătură cu picătură, să-i simtă răcoarea pe cerul gurii uscat de emoţie, să închidă ochii şi s-o simtă strecurându-i-se pe după gulerul apretat al cămăşii, lunecându-i pe pielea încinsă, trezindu-l… Hei? Ai păţit ceva? N-ai mai văzut femeie plouată? Sau ce? Poate ai probleme la mansardă, băiete! – O privise nedumerit, cu un zâmbet tâmpit încremenit pe faţă! Ar fi prins-o acolo, în mijlocul străzii şi ar fi sărutat-o apăsat. Era convins că gura ei avea gust de migdale amare… iar lui îi plăceau migdalele…)
Ce 13?- spunea Alina. Sunt milioane, miliarde de oameni care ies pe stradă pe 13, merg la serviciu, merg la restaurant, se plimbă prin parc… la fel şi în orice zi de marţi!
El ştia că are dreptate, că teama lui e de-a dreptul ilogică, dar nu avea ce face! Nu reuşise niciodată să treacă de pragul apartamentului într-o zi de 13. De câte ori încerca, îl lua aşa, cu un fel de leşin de la inimă, picioarele îi amorţeau şi nu-i mai puteau susţine greutatea, ochii i se împăienjeneau…. Şi gata! Trebuia să renunţe. După fiecare încercare de acest fel îi trebuiau cam douăzeci de minute-jumătate de oră să-şi revină….
Azi însă….. Se ridică şi se îmbrăcă mai repede decât o făcea de obicei. Se opri o clipă şi privi pe fereastră. Cerul, de un albastru intens, îl chema cu o putere pe care n-o avusese niciodată. Noroc că gândurile oamenilor stau încă sub semnul misterului. Altfel… parcă i-ar auzi pe ceilalţi…..”Eşti cam dus, dom’le! Cum să te cheme cerul? Şi, mai ales, de când ai dumneata timp să priveşti cerul? Cerul nu există pentru a fi privit! El există şi gata! Deşi, conform ultimelor descoperiri ştiinţifice nici măcar nu există! E doar o impresie, o imagine vizuală născută dintr-o educaţie depăşită! ….”
Nu reuşi să-şi amintească ce zi e - sau poate nu vru să-şi amintească. Mai degrabă nu avu timp. Avea o întâlnire de afaceri la ora 1400 şi era deja în întârziere. Mapa, umbrela, cheile… părea că are tot ce-i trebuie. Ieşi grăbit. Urcându-se în maşină încercă să-şi amintească dacă încuiase uşa şi-şi dădu brusc seama că Lucky nu-l însoţise. Mai avea însă doar câteva minute să ajungă în cealaltă parte a oraşului. Era prea târziu pentru asemenea întrebări….
La sediul agenţiei de muncă nu-l aştepta nimeni. Să fi greşit ziua? Probabil! Era însă o zi prea frumoasă ca să se enerveze. Mai degrabă ar fi mers în parc…. s-ar fi aşezat pe o bancă… ar fi aşteptat-o pe Alina… Îşi aduse aminte că Alina era plecată în vizită, la o bunică, undeva într-un sat - nu-şi mai amintea cum se cheamă satul, undeva prin nordul ţării - , aşa că renunţă la parc. Printre perechi de îndrăgostiţi s-ar fi simţit cumplit de singur. Iar lui nu-i plăcea să fie singur. Îi aducea aminte de vremurile de dinainte de a o cunoaşte pe Alina. Alina… frumoasa lui … zeiţa ploii… zeiţa lui… Nu, n-avea rost să rămână în parc… deşi îi era un dor nebun de verde… nu i se mai întâmplase să-l doară … dorul de verde… Cine mai auzise de dorul de verde? Pe toate canalele de televiziune nici nu se mai întâlnea acum cuvântul dor. Poate din când în când prin telenovelele alea sud-americane de câte două sute de episoade, pe la episodul 113 sau 174 sau… Nu prea des, oricum. Dacă doreai să auzi cuvântul trebuia să urmăreşti toate episoadele. O chestie de-a dreptul dificilă. Pentru că toate aveau acelaşi subiect: avere, bani, comploturi, sinucideri, lacrimi… Nimic nou faţă de ştirile de la Pro Tv… doar că la ştiri durerea era de multe ori brutal de reală – poate prea brutală – în timp ce telenovelele mocneau de un fel de sirop lălâi, incolor şi inodor cu numele de durere. Nu reuşise niciodată să treacă dincolo de al treilea episod.
Între timp ajunse acasă. Lăsă maşina în parcare şi urcă grăbit scările. Deasupra uşii, un ştergar negru îi răni brusc privirea plină de albastru, de verde, de lumina primăverii de afară… ce caută ştergarul negru deasupra uşii lui? Privi în jur. Nu greşise apartamentul, probabil altcineva greşise… Doamne, o fi uitat uşa deschisă! Dacă l-au călcat hoţii? Se repezi înăuntru, dar rămase în prag, blocat. Mama sa, îmbrăcată în negru, plângea pe marginea patului. Alături, tot în negru, cuprinzând-o cu un braţ pe după umerii slăbiţi, Alina. La început nici n-o recunoscu… Nu mai era zeiţa ploii… Era o biată femeie îndurerată, cu ochii roşii, ştergându-şi nasul mereu cu o batistă… Oare ce se întâmplase? Pe măsuţa din hol, alături de umbrela cu bucluc şi de cheile de la maşină , era un ziar. Pe prima pagină, un titlu uriaş „I-a venit de hac… ziua de 13” şi fotografia lui, întins în pat…. Se înfurie brusc. Ce glumă macabră! Se repezi să intre, să le spună celor două femei că totul e în regulă, că trăieşte, că azi cerul e mai albastru şi iarba e mai verde ca niciodată… Iar el e fericit… foarte fericit….
Doar că … uitase că era marţi… şi 13...
02/23/2010 23:04:19
hutuleacd
In numele libertatii absolute de exprimare, autorii raspund in mod direct de continutul materialelor publicate sub semnatura proprie
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one