Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!


Revista „Romania Azi" nu se vrea a fi „altfel”. Altfel sunt toate revistele. Noi vrem să fim numai diferiti. Diferiți în sensul ca vom promova normalul și firescul ca parte a cotidianului. Chestiuni care, la ora actuală, se află în contradicție. Evident, aceasta revista nu este nimic altceva decât o „aflare în treabă” a unor frustrați dar, totuși, parafrazând un fost prim-ministru, cititorii noștri sunt mai deștepți decât scriitorii altora. Așa că,vă rog, nu ne acordați nicio șansă. Adevărul e ca suntem foarte plictisitori. Tratăm exact aceleași probleme pe care le tratați și dumneavoastră care, normal, le tratați mult mai bine.

Nu, nu vrem sa trăim într-o lume mai bună. Aceasta este excelentă. Doar puțin prăfuită și neunsă. Scârție. În încercarea noastră de-a o unge, ne vom murdări mâinile cu cea ce se cheamă „societate”. O instituție menită să ajute omul dar care lucreză în detrimentul său. Singurul ei merit e acela că ne unește pe toți împotriva a ceva. Care este numele acelui ceva nu poate ști decât fiecare în parte.

Sincer, nu aveți niciun motiv sa ne citiți. Nu suntem geniali. Dar măcar încercăm.

Cu respect, Dragoș Huțuleac-editor
Membri onorifici: L.D. Clement, Emilia Guliciuc, Viorel Guliciuc

Colegiu redactional: Gabriela Alionte, Cornelia Bratu,Cristina Bîndiu, Daniela Ceredeev, Dandeş Albert Aurel,Marius Esi, Marius Cucu, Mitric Dănuţa, Gelu Clitnovici, Damian Gheorghiu, Corina Gheorghiu,Ovidiu Hutuleac ,Gabi Pîţu, Ilie Sauciuc

Colaboratori: Caciuc Adriana

Editor: Dragoş Huţuleac

Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 10 lei/artico,l pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: revistaromaniaazi@yahoo.com. Vă mulţumim!
Revista apare in data de 24 a fiecarei luni.
Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!
Anul IV

ISSN 2067 – 5178

Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "6084"

SCRISORI ( MARIUS ESI)

SCRISOARE DIN SUFLETUL MEU

Marius Esi

Priveşte spre mine acum, spre fiinţa din faţa ta. Şi când spun sǎ priveşti nu înseamnǎ cǎ trebuie sǎ priveşti aşa cum privesc cei mai mulţi, ci, te rog, încearcǎ sǎ priveşti altfel, aşa cum nu ţi-ai putut imagina pânǎ acum. Încearcǎ sǎ priveşti cu sufletul aşa cum eu te privesc pe tine, cǎci sufletul este mai mult decât un brilliant, el este suflet. Chiar dacă nu e perfect nici el, măcar e sincer atunci când trebuie să fie astfel.
Dragǎ fiinţǎ, priveşte spre mine acum în acest moment cu multǎ atenţie pentru cǎ în clipa imediat urmǎtoare nu vei mai avea în faţa ta aceeaşi persoanǎ. Ba, chiar nici tu nu vei mai fi ceea ce eşti acum. Dar asta prea puţin mai conteazǎ pentru existenţa în genere. Mai mult, persoana pe care o priveşti acum şi pe care poate cǎ o iubeşti aşa cum numai tu ştii sǎ o faci, sau, de ce nu, chiar o urǎşti (dar pe care poţi sǎ o ierţi oricând) e posibil sǎ nu mai existe într-un viitor apropiat. Dragǎ fiinţǎ, priveşte spre mine prin amintirile care îţi învǎluie mintea, priveşte oriunde doreşti, priveşte în exterior, dar şi în interiorul tǎu şi vei simţi tinereţea, vei vedea bǎtrâneţea, vei auzi suferinţa, vei îndrǎzni poate sǎ îţi dai seama ce însemnǎ iubirea. Dragǎ fiinţǎ, priveşte spre mine pentru cǎ ne vom despǎrţi curând pentru totdeauna, sufletele noastre se întâlnesc acum pentru ultima datǎ.
Ştii? Îmi este greu sǎ-ţi spun ceva, în acest moment, pentru cǎ sunt foarte, foarte multe, îmi este aproape imposibil sǎ-ţi arǎt cât de mult iubesc, pentru cǎ eu nu mǎ pot exprima prin vorbe, ci prin cuvânt şi gest. Am aici, în sufletul meu, ceva pentru tine, este o scrisoare în care se vorbeşte despre…Îţi vei da seama dupǎ ce o vei termina de citit. Dupǎ ce aceastǎ scrisoare va ajunge în sufletul tǎu şi dupǎ ce o vei citi aş vrea sǎ-mi vorbeşti despre tine, despre mine, despre eu, despre celǎlalt, despre noi. Dar sǎ-mi vorbeşti prin gând şi cu sufletul.
Uite, de aceea, îţi dau aceastǎ scrisoare şi pe care te rog sǎ o accepţi, este o scrisoare pe care o vei citi prin ochii sufletului meu, o scrisoare dǎruitǎ din suflet şi pe care ar trebui sǎ o primeşti la rândul tǎu cu sufletul. Este o scrisoare pe care o vei citi odatǎ cu mine, o scrisoare prin care trǎirile tale vor reprezenta imaginea propriilor mele trǎiri.

Dragǎ fiinţǎ,
Îţi dai seama cǎ fǎrǎ iubire lumea, oricare ar fi ea, nu se poate împlini, iar dacǎ persoana pe care ai iubit-o şi pe care o mai iubeşti nu se va mai întoarce la tine niciodatǎ pentru cǎ ceea ce numim destin nu mai permite acest lucru, atunci nu-ţi mai rǎmâne decât sǎ plângi şi chiar sǎ te resemnezi. Astfel, tu nu vei putea uita niciodatǎ ceea ce pentru tine a reprezentat cea mai minunatǎ clipǎ din viaţa ta. La fel de bine, nici eu nu voi putea niciodatǎ lǎsa pradǎ uitǎrii frumoasele clipe petrecute alǎturi de tine.
Trebuie sǎ-ţi spun însǎ un lucru, trebuie sǎ-ţi spun ceea ce şi tu ştii foarte bine, ceea ce poate intuiai de ceva vreme şi anume, cǎ în cel mai scurt timp ne vom despǎrţi. Şi nu va fi o despǎrţire oarecare, ci una care va da naştere suferinţelor, regretelor, lacrimilor. Va fi o despǎrţire prin care sufletele noastre se vor rupe pentru totdeauna. Fiecare va rǎmâne pentru celǎlalt doar amintire şi, poate, nici atât. Ştim cǎ vremea despǎrţirilor vine din împlinirea celui mai profund sentiment, iar când acesta se concretizeazǎ în cea mai purǎ formǎ a sa, atunci apar greşelile. Atlfel spus, despǎrţirile provin şi din greşeli pe care uneori le considerǎm independente mai mult sau mai puţin de voinţa noastrǎ.
Cândva mi-ai spus cǎ nu mǎ vei pǎrǎsi niciodatǎ, cândva ţi-am spus cǎ voi rǎmâne alǎturi de tine pentru totdeauna. Şi totuşi, iubirea dintre noi a fǎcut ca nimic sǎ nu se adevereascǎ din toate acestea cu o singurǎ excepţie şi anume, ne-am iubit dintotdeauna şi ne vom iubi chiar dacǎ despǎrţirea dintre aceste suflete este inevitabilǎ. Şi a fost o iubire adevǎratǎ, profundǎ.
Îmi este greu, foarte greu sǎ-mi iau rǎmas bun de la tine, acum când ştiu cǎ existǎ o astfel de iubire profundǎ. Mǎ feresc sǎ o cuantific, pentru cǎ, dacǎ aş proceda în acest mod, îmi este teamǎ cǎ suferinţa ar cuprinde pentru totdeauna şi sufletele celor din jurul nostru. Ştiu însǎ cǎ ceea ce se va întâmpla între noi curând este rezultatul unei despǎrţiri din iubire, o despǎrţire care se va metamorfoza într-o distanţǎ ce va cunoaşte infinitul în virtutea propriilor noastre trǎiri. Ştiu cǎ acum când îţi vorbesc lacrimile sufletelor încep sǎ rǎbufneascǎ împotriva cenzurii afective pe care dorim sǎ o impunem. Ştiu cǎ iubirea care ne-a legat şi care încǎ ne leagǎ ne-a dat fericirea, dar şi aceastǎ despǎrţire care ne-a umplut în acelaşi timp sufletele de suferinţǎ. Ştiu cǎ aceastǎ despǎrţire sfâşie încet-încet fiecare fibrǎ a sufletelor noastre, distruge acel ,,TE IUBESC!” pe care fiecare l-a primit de la celǎlalt, rupe bucatǎ cu bucatǎ iubirea de care am avut parte, provocând jale şi durere. Nu ştiam cǎ sufletul doare atât de tare. Da, sufletul doare şi e o durere care nu poate fi explicatǎ, dar care se simte, se trăieşte şi care dă naştere lacrimilor. Este o durere care poate fi totuşi controlatǎ printr-un gest fals în faţa celorlalţi, dar este şi o durere vizibilǎ prin suferinţa ascunsǎ, mascatǎ destul de bine de fiecare dintre noi.
Înainte de a cuprinde veşnicia aş vrea sǎ-mi dai o ultimǎ îmbrǎţişare. Dar tot cu sufletul. De ce? Pentru ca am nevoie de linişte. Iar liniştea mea este de fapt nebunie, o nebunie pe care tu poate nu o vei înţelege niciodatǎ. Tu ştii cǎ te voi iubi întotdeauna aşa cum numai eu am ştiut sǎ ofer o astfel de iubire. Şi, la fel de bine, tu ştii cǎ voi rǎmâne lângǎ tine prin amintirile de altǎdatǎ. Liniştea ta însǎ va rǎmâne zbucium. Sǎ fie acesta blestemul care s-a abǎtut asupra noastrǎ? Şi, totuşi, sufletele noastre au ştiut întotdeauna sǎ se iubeascǎ. Ştiu că îmi va fi dor de tine, ştiu că îţi va fi dor de mine, ştim amândoi că ne va fi dor unul de celălalt; mai ştim însă că timpul curge şi că nimic din ce a fost nu va mai fi decât prin amintiri, care şi ele se vor pierde cândva în uitare care, la rândul ei, cândva nu va mai conta. Respectul, demnitatea şi iubirea îmi aparţin şi vreau să ţi le ofer ţie. Trebuie să ţi le dăruiesc ţie, fiinţă dragă mie, tocmai pentru că amândoi avem nevoie de speranţă.
Încerc acum sǎ-mi imaginez viitorul tǎu, al meu, al nostru, dar nu pot sǎ vǎd deocamdatǎ decât un orizont în care iubirea noastrǎ se risipeşte treptat. Cu toate acestea, mai vǎd un orizont plin de speranţǎ în care douǎ suflete se vor iubi discret, se vor respecta şi mai mult decât au fǎcut-o pânǎ acum; vǎd un orizont plin de viaţǎ în care bucuria va reveni în sufletele celor care cândva s-au iubit cu o pasiune ieşitǎ din comun; vǎd un orizont în care un eu şi un alt eu au parte de tot ceea ce e mai frumos în iubire, o iubire pe care au îndrǎznit cândva sǎ o sacrifice, dar tot în numele propriei lor iubiri; vǎd prietenie, încredere, sinceritate; dar, mai vǎd în acest orizont şi teamǎ, o teamǎ izvorâtǎ din trecut, o teamǎ care redǎ angoasa nǎscutǎ din suferinţǎ, din iubire. Vǎd un orizont prin intermediul cǎruia se trece într-o altǎ lume. Este o lume a îngerilor. Vǎd o lume în care un înger s-a nǎscut. Vǎd o lume în care un înger s-a nǎscut şi a decǎzut. Iar disperarea mea se face simţitǎ prin cuvintele care nu pot fi rostite decât printr-un gest. O lume în care vǎd un gest rostit printr-o scrisoare din sufletul meu, o lume în care văd şi îngerul decǎzut…























SCRISOARE DINTR-O ALTĂ LUME


Iatǎ, o altǎ scrisoare pe care ţi-o trimit din lumea în care eu acum mǎ aflu. La fel ca şi prima, ţi-o dǎruiesc din suflet, dar şi printr-o trǎire specificǎ pe care doar tu poţi sǎ o simţi, o trǎire care îţi aduce, poate, aminte de iubirea noastrǎ.

Iubirea mea,
Dǎ-mi voie sǎ-ţi spun astfel, pentru cǎ aşa ai rǎmas pentru mine şi în aceastǎ lume unde mǎ aflu acum. Şi chiar aşa este, pentru cǎ tu ai fost acea fiinţǎ care m-a fǎcut sǎ cred în iubirea noastrǎ, o iubire care s-a consumat în lumea unde eşti tu acum şi din care eu tocmai am plecat.
Acum eu nu mai sunt în lumea în care tu parcurgi aceste gânduri. Eu nu mai reprezint decât acest gând pe care îl parcurgi tu în acest moment, un gând care va cǎdea la rândul sǎu în uitare prin simplul fapt cǎ se consumǎ prin însǎşi trǎirea care trece dintr-o lume în alta şi care bântuie nestingheritǎ prin interiorul fiinţei tale.
Acum eu sunt aici, într-o altǎ lume, diferitǎ de cea în care eşti tu acum, în acest moment; cu toate acestea, probabil îţi mai aduci aminte de trecutul care ne-a aparţinut şi pe care uneori l-am cenzurat tocmai ca sǎ nu-i facem pe cei din jurul nostru sǎ sufere. Dorinţa de a iubi mai mult, şi mai mult, tot mai mult nu presupune decât stigmatizarea celui mai profund sentiment. În fond, nimic nu e rǎu în aceasta atât timp cât orice formǎ de sacrificiu se concretizeazǎ în numele iubirii.
Cum poţi sǎ spui ,,Eu iubesc pe toatǎ lumea”? Cum poţi sǎ spui cǎ ,,Eu iubesc cel mai tare doar o singurǎ fiinţǎ”? Cum poţi sǎ crezi în ceea ce nu ar trebui sǎ crezi? Cum poţi spune cǎ iubirea este aşa cum este? Cum poţi sǎ spui toate acestea când iubirea însǎşi se anuleazǎ prin propria împlinire?
Cândva mi-ar fi plǎcut ca tu sǎ fii visul meu adevǎrat, dar ştiam cǎ aşa ceva ar fi fost imposibil. De aceea, nu voiam sǎ cred cǎ voi face parte dintr-un vis neîmplinit. Am plecat dintr-o lume pierdutǎ trǎindu-mi acum nebunia într-o lume cu totul diferitǎ de prima, o lume în care aproape orice se anuleazǎ în afarǎ de veşnicie. Cǎci, dacǎ veşnicia s-ar anula pe sine în aceastǎ lume în care eu mǎ aflu acum, atunci nu ar mai fi nimic. Cu toate acestea, în aceastǎ lume mi-am dat seama cǎ orice formǎ de iubire este imposiblǎ. Şi cei de lângǎ mine sunt de acord cu aceasta. Am nevoie de sufletul meu, iar sufletul meu eşti tu.
Când o iubire pǎrǎseşte o altǎ iubire, totul se sfârşeşte în suferinţǎ. Prin suferinţǎ îmi dau seama cǎ mi-e dor de tot ceea ce am considerat cândva ca ar însemna fericirea, mi-e dor de acea sǎrutare pe care viaţa mi-a oferit-o cu atâta cǎldurǎ, îmi este dor de totul. Lacrimile s-au transformat în flori, iar florile au devenit uitare. Oricând însǎ ele pot creşte, pot sǎ rǎsarǎ într-un loc stropit cu lacrimi provenite dintr-un suflet care a avut parte de iubire.
Lacrimile sufletului meu poartǎ amprenta unui trecut din care noi doi am fǎcut parte, suferinţa e mare, iubirea e puternicǎ, trǎirile intense. Cu toate acestea, nu cred cǎ îţi voi mai cere vreodatǎ ceva de acum înainte; de fapt, nu ştiu dacǎ ar trebui sǎ-ţi cer eu ţie ceva în numele iubirii noastre; pur şi simplu nu fac nimic altceva acum decât sǎ iubesc fǎrǎ sǎ mai cer nimic de la tine; de ce? pentru cǎ ştiu cǎ niciodatǎ nu voi mai primi nimic de la tine...
Dacǎ aş putea sǎ mǎ sinucid în aceastǎ lume nu aş ezita sǎ o fac. Şi câtǎ dezamǎgire aş provoca unora prin acest gest mǎreţ! Dar îmi dau foarte bine seama cǎ cea mai dureroasǎ formǎ de sinucidere nu este aceea care presupune orice dematerializare a fizicului (cǎci nici nu împǎrtǎşeşte şi nici nu transmite cunoaşterea, ba, mai mult, este un proces de renunţare la tot ce presupune egoismul), ci sinuciderea afectivǎ. Cea mai profundǎ şi mai purǎ formǎ de sinucidere este aceea care îţi trǎdeazǎ cele mai intense trǎiri, cele mai profunde emoţii, aceea care te face sǎ fii ceea ce eşti cu adevǎrat. Şi, totuşi, acum sunt în plin proces de sinucidere afectivǎ pentru cǎ îmi trǎiesc iubirea pierdutǎ. Este o trǎire dintr-o altǎ lume în care m-am retras pentru cǎ nu am avut de ales, sau mai bine spus, am acceptat aceasta; contrazicându-mǎ, da, eu am ales o astfel de trǎire în virtutea faptului de a fi ceea ce sunt.
M-am retras în propriile aduceri-aminte, când iubirea de care am avut parte s-a risipit. Fiinţa mea s-a prǎbuşit în abisul creat de iluzii; în acest mod, am observat cǎ iubirea se viseazǎ şi se trǎieşte prin minuni. Acum aştept o astfel de minune prin care sǎ mǎ pot reîntâlni cu tine, dar ştiu, ştiu foarte bine cǎ aşa ceva nu este posibil. Mai mult, tu nu mai eşti tu, iar eu nu mai sunt eu; eu sunt tu şi celălalt, iar tu eşti eu şi celălalt, eu şi tu suntem noi, suntem altceva. Aş încerca sǎ mǎ revolt împotriva tuturor legilor universului ca sǎ te simt aproape, sǎ ne revedem în lumea în care noi am fost atât de fericiţi. Dar revolta mea ar fi lipsitǎ de sens, ar fi absurdǎ; dar nu-mi pasǎ, vreau sǎ mǎ revolt pentru cǎ îmi este atât de greu fǎrǎ tine aici, în aceastǎ lume, o lume diferitǎ faţǎ de cea în care noi ne sǎrutam şi ne îmbrǎţişam copleşiţi de iubire.
Prin iubirea noastrǎ am riscat mult, totul şi am avut parte de totul; mai mult, riscând totul, am pierdut totul, ne-am pierdut unul pe celǎlalt. Mi-am dat seama cǎ de cele mai multe ori în iubire apar şi condiţii. Nu ştiu însǎ dacǎ pot fi conştientizate tot timpul. Te-am pierdut şi m-ai pierdut. Prin aceasta îmi dau seama cǎ nu se poate imagina iubirea fǎrǎ durere, suferinţǎ, iluzii, deziluzii. Ce-ar fi ca iubirea sǎ reprezinte un sentiment necondiţionat? Dar, aici, în lumea în care eu mǎ aflu sentimentele au dispǎrut. Este o lume fǎrǎ sentimente, iar eu nu încerc decât sǎ le descopǎr prin nepǎsare. Tot aici, în aceastǎ lume mi-am dat seama cǎ iubirea are nevoie şi de suferinţǎ pt a se împlini. Lumina dispare, speranţa apune, iar cerul departe e, şi marea îmi spune, că spirituI aproape-i de tine, de mine, de noi. Şi toată această eclipsă atinge şi stinge un freamăt, o stea şi-o bucurie neîmplinită se află în noi. Iar eu, oriunde aş fi şi orice aş face, să dorm mi-aş dori, de somn veşnic să am parte.
Iar tu, oriunde ai fi şi orice ai face, ai grijǎ de tine şi de cei dragi ţie!
05/28/2010 19:05:32
hutuleacd
In numele libertatii absolute de exprimare, autorii raspund in mod direct de continutul materialelor publicate sub semnatura proprie
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one