Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!


Revista „Romania Azi" nu se vrea a fi „altfel”. Altfel sunt toate revistele. Noi vrem să fim numai diferiti. Diferiți în sensul ca vom promova normalul și firescul ca parte a cotidianului. Chestiuni care, la ora actuală, se află în contradicție. Evident, aceasta revista nu este nimic altceva decât o „aflare în treabă” a unor frustrați dar, totuși, parafrazând un fost prim-ministru, cititorii noștri sunt mai deștepți decât scriitorii altora. Așa că,vă rog, nu ne acordați nicio șansă. Adevărul e ca suntem foarte plictisitori. Tratăm exact aceleași probleme pe care le tratați și dumneavoastră care, normal, le tratați mult mai bine.

Nu, nu vrem sa trăim într-o lume mai bună. Aceasta este excelentă. Doar puțin prăfuită și neunsă. Scârție. În încercarea noastră de-a o unge, ne vom murdări mâinile cu cea ce se cheamă „societate”. O instituție menită să ajute omul dar care lucreză în detrimentul său. Singurul ei merit e acela că ne unește pe toți împotriva a ceva. Care este numele acelui ceva nu poate ști decât fiecare în parte.

Sincer, nu aveți niciun motiv sa ne citiți. Nu suntem geniali. Dar măcar încercăm.

Cu respect, Dragoș Huțuleac-editor
Membri onorifici: L.D. Clement, Emilia Guliciuc, Viorel Guliciuc

Colegiu redactional: Gabriela Alionte, Cornelia Bratu,Cristina Bîndiu, Daniela Ceredeev, Dandeş Albert Aurel,Marius Esi, Marius Cucu, Mitric Dănuţa, Gelu Clitnovici, Damian Gheorghiu, Corina Gheorghiu,Ovidiu Hutuleac ,Gabi Pîţu, Ilie Sauciuc

Colaboratori: Caciuc Adriana

Editor: Dragoş Huţuleac

Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 10 lei/artico,l pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: revistaromaniaazi@yahoo.com. Vă mulţumim!
Revista apare in data de 24 a fiecarei luni.
Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!
Anul IV

ISSN 2067 – 5178

Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "9723"

Relaţia muzeu – şcoală ( Gurita Oana Mihaela)

Relaţia muzeu – şcoală

Profesor învăţământ primar GURIŢĂ OANA MIHAELA, Şcoala nr 8 Suceava


Legea învăţământului nr.84/1995* prevede la TITLUL III- Conţinutul învăţământului, CAPITOLUL III-Activitatea extraşcolară obligativitatea competării conţinutului instruirii şi educaţiei cu activităţi extraşcolare.
Activităţile extraşcolare sunt activităţi complementare activităţii de învăţare realizată la clasă, urmăresc lărgirea şi adâncirea informaţiei, cultivă interesul pentru diferite ramuri ale ştiinţei, atrag individul la viaţa socială, la folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util, orientează elevii către activităţi utile care să întregească educaţia şcolară, contribuind la formarea personalităţii.De aceea şcoala trebuie să fie deschisă spre acest tip de activitate care îmbracă cele mai variate forme.
Realizarea acestor activităţi presupune alegerea din timp a materialului de către cadrul didactic, abordarea creatoare a temelor de către acesta şi, nu în ultimul rând, măiestrie pedagogică şi dragoste pentru copii.
Astfel de activităţi se deosebesc de cele şcolare prin varietatea formelor şi a conţinutului, prin durata lor, prin metodele folosite, prin utilizarea unei forme specifice de verificare şi apreciere a rezultatelor şi prin raporturile de colaborare, de apropiere, de încredere şi de prietenie dintre cadrele didactice şi elevi.
Activităţile extraşcolare se desfăşoară sub forme variate, ca de exemplu: activităţi artistice, ştiinţifice, activităţi sportive, obşteşti, turistice, vizite la muzee, ş.a.m.d.
Instituţiile cu care şcoala colaborează cel mai mult sunt bibliotecile şi muzeele. Noi, cadrele didactice nu trebuie să ne limităm la relaţia strictă de împrumut de cărţi sau de vizitare de muzee ci trebuie să extindem această relaţie prin proiecte educaţionale însoţite de către un protocol de colaborare între instituţiile implicate.
În ultimele două decenii s-a înregistrat o creştere sensibilă a rolului educativ al muzeelor la nivel mondial. Suntem martorii apariţiei unei game largi de servicii pentru public, ce variază de la conferinţe, tururi ghidate, programe şcolare, cursuri şi publicaţii de perfecţionare continuă în domeniul educaţiei, până la activităţi practice, iniţiative ambiţioase, servicii de împrumut şi expoziţii itinerante, toate acestea mergând dincolo de simpla distracţie, către învăţarea la liberă alegere şi conturarea identităţilor culturale. Mai mult ca oricând, importanţa educaţiei este percepută ca fiind pe picior de egalitate cu aceea a cercetării şi conservării, devenind una dintre misiunile prioritare ale muzeului. (ICOM 2002,8; Calamandrei 2002).
Grupurile şcolare sunt printre categoriile de public cel mai frecvent prezente în majoritatea muzeelor, precum şi, în multe cazuri, prioritatea serviciilor educative ale muzeelor. Copiii sunt văzuţi nu numai ca viitori vizitatori ai muzeelor, ci şi ca membri ai comunităţii şi cetăţeni, aflaţi la o vârstă ce se caracterizează prin nevoia arzătoare şi abilitatea de a învăţa. Vizitarea muzeelor este considerată a fi un instrument educativ important în scopul conştientizării de către elevi a patrimoniului cultural, a priceperilor şi cunoştinţelor (cognitive şi istorice) şi a înţelegerii estetice şi ştiinţifice (Mattozzi 2000). Pe de altă parte, familiarizarea cu o astfel de experienţă favorizează dezvoltarea unei relaţii constante între elevi şi muzeu, care promite să continue pe toată durata vieţii lor.
Putem considera că s-a făcut un pas înainte nu numai în privinţa conţinutului programelor educaţionale pentru şcoli (care nu se mai limitează la vizita ghidată tradiţională), ci şi în aceea a obiectivelor şi metodologiei învăţării prin obiecte:
“În ciuda faptului că vizitele la muzeu ajunseseră să fie privite în mod obişnuit ca o excursie de sfârşit de trimestru şi o ocazie pentru profesor de a se relaxa, muzeul este considerat acum a fi o însemnată resursă de învăţare, un suport didactic şi o modalitate de dezvoltare a unei prietenii de durată între şcoală şi teritoriul înconjurător. După această perioadă, lucrările recente în domeniul educaţiei muzeale pentru şcoli au fost marcate de o creştere a gradului de conştientizare a posibilităţilor de învăţare trans-curriculare, trans-disciplinare şi interdisciplinare” (Sekules şi Xanthoudaki, 2003).
Situaţiile în care se organizează simple “tururi” printr-un muzeu sau în care participarea la activităţi şi ateliere este “lipsită de implicare” încep să fie abandonate treptat în favoarea muncii de colaborare dintre şcoli şi muzee şi a proiectelor care extind graniţele lucrului în şcoală, lărgesc aria de cuprindere a disciplinelor de studiu şi admit apariţia unei game variate de rezultate, atât scontate, cât şi surprinzătoare.
Colaborarea înseamnă, sau ar trebui să însemne, muncă pe baza unui proiect educaţional, adică un cadru în care procesul învăţării integrează munca efectuată în clasă şi necesităţile “receptorilor” (profesori şi elevi) cu experienţa muzeului şi cunoştinţele noi de dobândit. Aspectul de învăţare al unui proiect educaţional implică un rol fundamental al factorilor legaţi de transmiterea de înţelesuri şi de înţelegerea elevilor, cum ar fi cunoştinţele deja dobândite, experienţa personală, interesele, motivaţiile, interacţiunea socială cu ceilalţi membri ai grupului, în timp ce aspectul de predare integrează intenţiile, obiectivele şi metodele de predare, decisive pentru orientarea proiectului. Aceste două aspecte sunt legate atât de munca profesorului, care concepe proiectul pe baza activităţilor din cadrul şcolii şi a necesităţilor elevilor săi, cât şi de munca educatorului muzeal, care lucrează în colaborare cu profesorul şi contribuie la proiect ca expert muzeal.
Cu alte cuvinte, este vorba despre un proces construit pe relaţia interactivă dintre vizita la muzeu şi munca aferentă acestei vizite, care se desfăşoară în clasă, înainte şi după vizită, o interacţiune care permite exploatarea potenţialului pedagogic unic al obiectelor originale şi utilizarea muzeului ca resursă de predare şi învăţare. Cercetările indică, într-adevăr, faptul că potenţialul educativ al muzeului sporeşte când se creează oportunităţile corelării experienţei muzeale a elevilor cu munca la clasă; pe de altă parte, acest potenţial este mai scăzut în situaţiile vizitelor la muzeu care nu au loc în cadrul unui proiect, sau în cazul activităţilor muzeale ce nu creează legături cu experienţa şi cunoştinţele elevilor (Xanthoudaki 1998; Sekules şi Xanthoudaki 2000).
Lucrul pe baza proiectelor educaţionale este perceput în majoritatea cazurilor ca o unitate tripartită de muncă preliminară, vizită la muzeu şi activităţile “de continuare” din clasă:
„Munca preliminară se poate desfăşura în şcoală sau în afara ei şi are rolul de a pregăti elevii astfel încât să se poată profita la maxim de vizita propriu-zisă. Vizita la muzeu sau galerie are menirea de a motiva, stimula, de a oferi o experienţă fizică şi de a consolida învăţarea (…). Este esenţial ca experienţele vizitei să fie rememorate, discutate, evaluate şi să creeze reacţii la înapoierea în clasă, altfel se va pierde mult din valoarea acestora. Cu toate acestea, adeseori vizita este doar o componentă în cadrul unui program de studiu, este articulaţia ce leagă alte aspecte ale procesului de învăţare şi în această calitate este esenţială desfăşurării studiului” (Hooper-Greenhill 1991, 120).
Aspectul legat de lucrul în colaborare la proiect accentuează şi valoarea discuţiei şi pe aceea a creării unui climat de înţelegere care să respecte rolurile diferite ale fiecărui participant implicat în predare şi învăţare. Termeni ca legături, relaţie, colaborare necesită dezvoltarea parteneriatului între muzeu şi şcoală, adică o situaţie de “negociere” în care cele două instituţii îşi compară culturile respective, sistemele şi procesele de elaborare de cunoştinţe, se angajează în ceea ce priveşte munca şi resursele şi identifică metodologii, strategii şi instrumente de învăţare (Mascheroni 2000; 2002).
Pe baza principiilor enunţate mai sus, modul în care se concepe un proiect educaţional şi, în cadrul acestuia, relaţia dintre vizită şi munca în clasă ar trebui în mod ideal să rămână deschisă, permiţând căutarea soluţiei optime pe baza intenţiilor, resurselor şi posibilităţilor profesorului (şi ale învăţăcelului) şi cele ale muzeului.
În multe cazuri, totuşi, secţiile educaţionale ale muzeelor stabilesc a priori aplicarea unei game de elemente din oferta lor educativă, lăsând astfel prea puţin loc pentru schimbări. O asemenea situaţie pare a fi răspunsul în cazul circumstanţelor speciale create de colecţiile, spaţiile şi politicile muzeului care impun soluţii mai mult sau mai puţin flexibile. Şi nu trebuie să uităm faptul că profesorii sunt adeseori constrânşi de cerinţele programelor şcolare, concentrându-se pe definiţiile tehnice ale ariilor curriculare, recomandări sau planuri detaliate de metodologii didactice, precum şi pe expectanţele privind evaluarea constantă a obiectivelor învăţării. Cu alte cuvinte, realitatea indică faptul că situaţiile ne-ideale stabilesc adeseori regula, mai degrabă decât să constituie o excepţie. La aceasta se adaugă cazuri de muzee care nu au oferte educaţionale şi/sau cazuri de profesori cărora le lipsesc (sau care cred că le lipsesc) cunoştinţele de specialitate pentru a preda o anumită temă sau materie, sau chiar pentru a utiliza muzeul ca pe o destinaţie a unei excursii cu clasa (Bream-Hardy 2000; Sekules et al. 1999; Tickle şi Xanthoudaki 1998).
Cu toate acestea, în acele cazuri de programe educaţionale “pre-stabilite” sau de constrângeri legate de profesori, sau de probleme de ofertă, colaborarea dintre şcoli şi muzee nu ar trebui privită ca imposibil de realizat. În asemenea circumstanţe, potenţialul de perfecţionare se poate găsi în unul sau mai multe din aspectele următoare: instruirea ca instrument pentru profesori în conceperea proiectelor, chiar şi pentru acele muzee care nu dispun de oferte de activităţi educative; vizitele instructorilor muzeali în şcoli, ajutând astfel la rezolvarea problemelor de distanţă sau a celor financiare; utilizarea resurselor pentru perfecţionarea profesională a profesorilor şi pentru îmbogăţirea experienţei şi muncii elevilor; exploatarea tehnologiei informaţiei şi comunicării pentru utilizarea muzeelor prin vizite virtuale; schimbul de experienţă şi cunoştinţe de specialitate între muzee şi între şcoli etc. – cu alte cuvinte, alternative flexibile care consolidează relaţia muzeu-şcoală, reafirmă prezenţa ambelor instituţii în teritoriile lor şi nu îi fac pe profesori sau pe instructorii muzeali să se simtă “legaţi de mâini şi de picioare” în faţa obstacolelor de natură practică.
O instituţie complexă sub aspectul conţinutului, funcţiei, misiunii, ca şi al amplasării concrete, muzeul poate crea deseori o impresie negativă oamenilor, prin natura sa impunătoare şi prin conţinutul specializat, care atrage mai mult specialiştii decât publicul larg. Deciziile privind dispunerea exponatelor, elaborarea şi transmiterea de cunoştinţe sunt factori ce determină apropierea muzeului de vizitatorii săi şi, ca urmare, reuşita acestuia în a încuraja accesul. Pe de altă parte, obiectul original – însuşi motivul existenţei muzeelor – este văzut şi “tratat” în multe şi variate feluri (ca piesă “sacră”, ca document ce conţine / transmite cunoştinţe, ca unealtă în transmiterea de mesaje) întotdeauna legat, însă, de un rol al educării publicului. Misiunea educativă a muzeelor este menită să rupă graniţele ce despart muzeul de publicul nespecialist. Ar trebui luate în considerare mai multe metodologii de expunere şi explicare noi, uneori foarte inovatoare, cum ar fi amplasamentele virtuale şi utilizarea noilor tehnologii, care impun foarte adesea un stil spectaculos, accentuând mai mult efectele ce îţi taie răsuflarea, decât natura fascinantă prin ea însăşi a obiectului original
Ar trebui sa existe două oferte din partea muzeelor pentru elevii care vizitează muzeul: cea personală (propriile expectanţe în ceea ce priveşte muzeul) şi cea a şcolii / muzeului (expectanţele profesorului şi instructorului muzeal). Rezultatul oricărei vizite va fi afectat de interacţiunea dintre aceste anticipări şi excursia reală pe teren.
Procesele educative din cadrul muzeului se bazează pe explorarea vizuală şi pluri-senzorială a obiectelor şi fenomenelor, proces prin care elevii sunt ghidaţi de către un instructor de specialitate având rolul de “facilitator” mai degrabă decât acela de profesor. Punctele de pornire sunt obiectele şi întrebările pe baza cărora elevul/vizitatorul îşi construieşte propriul său itinerar personalizat de investigare şi înţelegere. Caracterul neoficial al procesului învăţării, ca şi ocaziile de a întâlni obiecte originale şi fenomene “la prima mână” au un impact puternic asupra aspectelor cognitive şi afective ale elevilor. Acesta este motivul pentru care o vizită la muzeu programată în stadiul incipient al studierii unei teme funcţionează adeseori mult mai bine decât una programată în stadiul final. Cea dintâi are drept scop oferirea de stimuli vizuali şi stârnirea interesului pentru continuarea studiului şi reflecţiei, pe când cea de a doua îşi propune să consolideze cunoştinţele acumulate. Colaborarea dintre instructorii muzeali şi profesori este deci importantă pentru integrarea celor două demersuri, fără a sacrifica, pe de o parte, programele şi obiectivele profesorului, iar pe de alta, demersul educativ original al muzeului.
Pe durata vizitelor profesorul nu este o simplă escortă a elevilor, ci este încurajat să îşi facă simţită prezenţa şi să participe în calitate de partener în relaţia dintre cele două instituţii. Doar dăruirea cadrului didactic duce la realizarea misiunii educative a muzeului, nefiind nicăieri stipulată în lege obligativitatea unei colaborări eficiente între cele două instituţii. Roadele unui proiect educativ în colaborare cu muzeul sunt greu cuantificabile în documente, pe termen scurt, dar, pe termen lung, dacă este realizat cu implicare şi responsabilitate, beneficiile pentru societate sunt deosebite.
Bibliografie

- Bream-Hardy, S. (2000) ‘Detectivi Egipteni’, în Sekules V. şi M. Xanthoudaki (editori) Arte Vizuale, Şcoli şi Muzee, Perfecţionare pentru profesorii nespecialişti, Comisia Europeană (carte în trei limbi, engleză, franceză, italiană, disponibilă şi pe www.socrates-educart.org).
- Calamandrei, M. (2002) Via le tele, quì si gioca, Il Sole24Ore, supplemento cultura, 25 agosto.
- Hooper-Greenhill, E. (1991) Educaţia în Muzee şi Galerii, Leicester, Leicester University Press.
- Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) (2002) Codul Eticii pentru Muzee, Paris, ICOM.
- Mascheroni, S. (2000) La Condivisione delle Esperienze Educative Scuola-Museo: Per una Verifica di Progetto, in Cisotto Nalon, M. (2000) (a cura di) Il Museo come Laboratorio per la Scuola: Per una Didattica dell’Arte, Padova, il Poligrafo.
- Mascheroni, S. (2002) L’Educazone e il Patrimonio Culturale, in Mascheroni (a cura di) Il Partenariaro Scuola – Museo – Territorio: Riflessioni, Aggiornamenti, Progetti, Scuola e Didattica 15, pp. 50-64.
- Mattozzi, I. (2000) La Didattica dei Beni Culturali: Alla Ricerca di una Prospettiva, in M. Cisotto Nalon (a cura di) Il Museo come Laboratorio per la Scuola: Per una Didattica dell’Arte, Padova, il Poligrafo.
- Sekules, V., L. Tickle şi M. Xanthoudaki (1999) Găsirea profesionismului în domeniul artei: Experienţe ale profesorilor de şcoală primară, Jurnalul Perfecţionării Profesionale, Vol. 25 (3), pp. 571-581.
- Sekules V. and M. Xanthoudaki (editori) Arte Vizuale, Şcoli şi Muzee, Perfecţionare pentru profesorii nespecialişti, Comisia Europeană (carte în trei limbi, engleză, franceză, italiană, disponibilă şi pe www.socrates-educart.org).
- Xanthoudaki, M. (1998) Oferta educaţională pentru tineri ca vizitatori individuali ai muzeelor şi galeriilor de artă: Probleme legate de învăţare şi instruire, Administrarea şi custodia muzeelor,17 (2), pp. 159-172.
09/24/2010 16:40:26
hutuleacd
In numele libertatii absolute de exprimare, autorii raspund in mod direct de continutul materialelor publicate sub semnatura proprie
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one