Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!


Revista „Romania Azi" nu se vrea a fi „altfel”. Altfel sunt toate revistele. Noi vrem să fim numai diferiti. Diferiți în sensul ca vom promova normalul și firescul ca parte a cotidianului. Chestiuni care, la ora actuală, se află în contradicție. Evident, aceasta revista nu este nimic altceva decât o „aflare în treabă” a unor frustrați dar, totuși, parafrazând un fost prim-ministru, cititorii noștri sunt mai deștepți decât scriitorii altora. Așa că,vă rog, nu ne acordați nicio șansă. Adevărul e ca suntem foarte plictisitori. Tratăm exact aceleași probleme pe care le tratați și dumneavoastră care, normal, le tratați mult mai bine.

Nu, nu vrem sa trăim într-o lume mai bună. Aceasta este excelentă. Doar puțin prăfuită și neunsă. Scârție. În încercarea noastră de-a o unge, ne vom murdări mâinile cu cea ce se cheamă „societate”. O instituție menită să ajute omul dar care lucreză în detrimentul său. Singurul ei merit e acela că ne unește pe toți împotriva a ceva. Care este numele acelui ceva nu poate ști decât fiecare în parte.

Sincer, nu aveți niciun motiv sa ne citiți. Nu suntem geniali. Dar măcar încercăm.

Cu respect, Dragoș Huțuleac-editor
Membri onorifici: L.D. Clement, Emilia Guliciuc, Viorel Guliciuc

Colegiu redactional: Gabriela Alionte, Cornelia Bratu,Cristina Bîndiu, Daniela Ceredeev, Dandeş Albert Aurel,Marius Esi, Marius Cucu, Mitric Dănuţa, Gelu Clitnovici, Damian Gheorghiu, Corina Gheorghiu,Ovidiu Hutuleac ,Gabi Pîţu, Ilie Sauciuc

Colaboratori: Caciuc Adriana

Editor: Dragoş Huţuleac

Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 10 lei/artico,l pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: revistaromaniaazi@yahoo.com. Vă mulţumim!
Revista apare in data de 24 a fiecarei luni.
Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!
Anul IV

ISSN 2067 – 5178

Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "6084"

Numarul I/2012

Nr.1/2012

O analiza manageriala a invatamantului din mediul rural (de Mitric Danuta)


Etimologic,cuvântul „educaţie” provine din limba latină („educatio”), cu înţelesuri pe care le putem identifica, într-o formă sau alta, de-a lungul întregii evoluţii a civilizaţiei umane. Latinescul „educatio” se regăseşte în verbul „educo – educare”, cu sensul de „creştere”, „hrănire”, „formare”, dar şi în verbul „educo – educere”, cu sensul de „a scoate din”, „a ridica”, „a înălţa”. Ambele înţelesuri se împletesc în rolul pe care educaţia l-a avut în dezvoltarea valorilor umane fundamentale: de a forma, hrăni şi dezvolta spiritul. Ambele sensuri subliniază capacitatea educaţiei de transformare continuă, atribut deosebit de important dacă analizăm semnificaţiile, funcţiile şi investiţia în educaţie de-a lungul întregii evoluţii a societăţii umane .Educaţia înseamnă a scoate individul din starea de natură şi a-l introduce în starea de cultură.
Rolul educaţiei şi învăţământului într-o societate civilizată este foarte important. În primul rând, pentru că educaţia contribuie la formarea şi dezvoltarea personalităţii individuale. Totodată nivelul de dezvoltare economică al unei ţări depinde şi de nivelul de educaţie al cetăţenilor, de aceea este nevoie de o concepţie clară despre rolul educaţiei într-o societate.
Astăzi, obiectivele educaţiei şi procesele educative sunt atât de complexe încât numai o concentrare a eforturilor întreprinse de mai multe instituţii, concretizată în ceea ce unii au numit „cetatea educativă" , prin „redistribuirea" învăţământului către mai mulţi factori, ar putea crea acţiuni ale căror rezultate să fie mulţumitoare, încât, o restructurare a atribuţiilor diferitelor compartimente ale socialului, cu privire la cerinţele educative, pare a fi de bun augur.
Şcoala de astăzi nu mai reprezintă o instituţie închisă, închistată într-un cadru normativ rigid, ci este un sistem deschis către exterior, un subsistem al sistemului social modern, în care totul comunică cu totul. În prezent, dezvoltarea individului si a societăţii, se află sub puterea ştiinţei, iar ambele sub incidenţa educaţiei. Un rol esenţial în dezvoltarea elevilor în sistemul de învăţământ îl are intervenţia profesorului. Şcoala, mediul de educaţie formală a elevilor, dar şi locul de muncă al profesorilor, este considerată ca fiind factorul determinant pentru formarea tinerilor în concordanţă cu cerinţele societăţii.Problema este ca la şcolile din mediul rural nu se înghesuie niciun profesor calificat. Şi asta pentru că accesul este dificil mai ales pe timp de iarnă, iar salariul mic nu este deloc motivant. Aşa s-a ajuns ca în această toamnă zeci de şcoli de la ţară să aibă numai profesori suplinitori şi fără studii.
Din punct de vedere sociologic, educaţia poate fi analizată atât ca un sistem cât si ca proces. Sistemul de învăţământ reflectă raporturile dintre sistemul social global si sistemul de educaţie. Abordarea sistemică a educaţiei permite evidenţierea funcţiilor si structurilor specifice instituţiei scolare. Sistemul de învătământ este un sistem deschis (în raport cu sistemul social global), având un caracter teleologic (orientat către îndeplinirea anumitor finalităţi, pe termen mediu si lung), autoreglabil şi de entropie (dezorganizare care include un anumit potenţial de optimizare) .
Analiza sistemului de învăţământ – din perspectiva sociologiei educaţiei – permite ”definirea instituţiei şcolare în termenii unor teorii care vizează explicarea activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii la nivelul unui proces de socializare, proces realizabil prin diferite mijloace de integrare socială, subiectivă si obiectivă” .
”Fie că este vorba de activitatea şcolară timpurie, diverse etape de studii, formare profesională şi documentare în vederea exercitării profesiei, învăţarea reprezintă o activitate dominantă a omului, fie el român sau nu, iar multiplele determinări – poziţie socială, recompensă materială, succes, împlinirea aspiraţiilor – sunt în aria de consecinţă a capacităţii de a învăţa” .În ultimii ani, românii au învăţat diverse lucruri, si aceasta de multe ori sub imperiul necesităţii, al demersului costisitor încercare-eroare. În dizolvarea continuă a normelor sociale, a reglementărilor, concepte cum ar fi capital uman, capital social, competentă profesională nu pot opera în afara valorilor sau a lipsei de valori a celuilalt.
Există discrepanţe ale sistemului educaţional in ceea ce priveşte cele două medii de rezidenţa(mediul urban şi mediul rural).In prezent ruralul este o zona de slăbiciune a învaţamântului.Inegalităţile sociale,sărăcia,declinul demografic,gradul de cultură şi educaţie, rezultatele foarte slabe la învăţătură, lipsa oportunităţilor de angajare, izolarea politică, socială şi culturală sunt reprezentative pentru situaţia tinerilor de la sat.
Satul românesc este cel mai întins spaţiu al României,conserva valorile tradiţionale româneşti,este zona celei mai crescute natalităţi,este,cu alte cuvinte,un mediu fundamental pentru existenţa socială a ţării noastre.Cu toate acestea,ruralul românesc şi problemele acestuia nu ocupă prim planul preocupărilor legislative,administrative,politice şi economice din România,ba chiar mai mult,anumite disfuncţionalităţi sunt ignorate în mare măsură sau sunt abordate inadecvat.
În România aspectul practic al învăţământului se află într-o profundă contradicţie cu aspectul teoretic: deşi misiunea şcolii este prezentată într-un set de standarde generale ce interpretează aşteptările beneficiarilor, în realitate se simte lipsa de interes pentru dezvoltare, pentru crearea unor şanse egale cu provocările viitorului,iar învăţământul din mediul rural este principalul domeniu defavorizat.
Preocuparea pentru analiza învăţământului de la sat privită din perspectiva inegalităţilor de şanse, a sărăciei şi a lipsei de interes se înscrie într-o tendinţă deja consacrată, cu atât mai mult cu cât încercările de europenizare şi globalizare de după anul 1989 au declanşat o serie de transformări profunde. Aceste transformări au bulversat viaţa satelor româneşti, oamenii au fost nevoiţi să se adapteze la condiţii de viaţă nespecifice unui trai decent şi de multe ori sub aşteptările raportate la eforturile depuse - situaţie caracteristică actualului sistem educaţional. Precaritatea specifică învăţământului din mediul rural se datorează lipsei de orientare pentru dezvoltare şi indiferenţei forţelor politice româneşti de a dezvolta proiecte afirmative, atât timp cât acţiunile se concentrează pe problema finanţărilor insuficiente, mai mult decât pe utilizarea corectă a finanţărilor existente, aşa restrânse cum sunt.
Un punct critic al sistemului de invăţământ îl reprezintă rata abandonului şcolar la nivelul învăţământului preuniversitar rural, care a inregistrat un trend continuu ascendent în perioada 2000-2007. Aceasta a crescut de peste trei ori la clasele I-VIII (de la 0,6% în anul şcolar 2000-2001 la 2,0% în 2007-2008), de aproape 3 ori în învăţământul primar (de la 0,6% la 1,7%) şi de patru ori în învăţământul gimnazial (de la 0,6% la 2,3%). Printre cauzele abandonului şcolar se numară cele de natură familială: condiţiile socio-economice precare ale familiei, rezerva unor parinţi faţă de educaţia copiilor sau schimbarea opţiunilor şcolare şi profesionale ale tinerilor pe parcursul şcolarizării.

Un indicator foarte important cu privire la calitatea învăţământului românesc din mediul rural este cel al rezultatelor la evaluările internaţionale şi al scăderii performanţelor. La evaluarea PISA din anul 2006, România s-a situat pe locul 47 din 57 de ţări participante. ,,Cea mai mare scădere de performanţă se constata în cazul indicatorului european referitor la rata celor care obţin rezultate scăzute la citire/lectură. Dacă in 2001 peste 40% dintre elevi se situau la nivelul 1 (pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este nivelul cel mai scăzut) sau mai puţin în domeniul citirii/lecturii, în anul 2006 acest procent ajunge la 53,5%”, arată raportul. De asemenea, comparativ cu media ţărilor europene, unde doar 5% dintre elevii de clasa a IV-a se situează sub limita celui mai scăzut nivel de performanţă, 16% dintre elevii din România nu reuşesc să atingă nici măcar cel mai scăzut nivel de performanţă în înţelegerea textului scris, cu 4% mai mulţi decât in 2001. În ceea ce priveşte rezultatele elevilor la evaluări, rata de promovare a examenului de bacalaureat înregistrează o scădere semnificativă faţă de anul şcolar anterior, cu peste 10 procente. De asemenea, diferenţele de reuşită între elevii din mediul urban şi cei din mediul rural, la testările de la sfârşitul clasei a VIII-a, ating valori importante: 27,2% elevi respinşi în mediul rural faţă de 13,6% în mediul urban. În contrast, rata de absolvire a învăţământului superior cu diploma de licenţă înregistrează o creştere continuă, ajungând la peste 37% în anul şcolar 2006–2007.
Dincolo de faptul că şi acest indicator este în favoarea mediului rural,îngrijorător este faptul că,de exemplu,în satul Ciocăneşti,profesorii nici nu au auzit că se aplică astfel de evaluări,ceea ce demonstrează că nivelul de informare si implicare în evoluţia sistemului educaţional de la sat este foarte scăzut.
În concluzie,putem spune că satul actual românesc, prin prisma sistemului de învăţământ este în mare măsură decuplat de la realităţile şi cerinţele începutului de mileniu trei. O simplă analiză evidenţiază o serie de probleme ascunse în spatele unor discursuri despre modernizare, eforturi, grijă şi revoluţionarea învăţământului. Zeci de şcoli nu au bani de încălzire pe timp de iarnă, sute de şcoli se prăbuşesc pe elevi şi profesori, cadrele didactice au salarii mici, in şcolile din mediul rural predau profesori necalificaţi, copiii parcurg distanţe uriaşe pe jos până la şcoală iar în prezent se vorbeşte despre disponibilizări de personal didactic şi despre diminuarea alocaţiei pentru copii.
Este necesar să recunoaştem că starea reală a învăţământului rural actual se poate caracteriza mai degrabă prin incertitudine, improvizaţie şi provizorat decât prin liniştitoarea credinţă că în structurile de profunzime problemele nu sunt atât de grave, că odată cu fiecare nouă lege acesta se va reforma rapid şi corespunzător pentru evoluţia societăţii rurale şi implicit a întregii societăţi româneşti.


Bibliografie selectivă
1. Anuarul statistic al României, Institutul Naţional de Statistică 2007;
2. Miroiu Adrian (coordonator), Pasti Vladimir, Codiţă, Cornel Ivan Gabriel, Mihaela Miroiu, Învăţământul românesc azi. Studiu de diagnoză, Editura Polirom, Iaşi, 1998;
3. Puiu Georgescu, Ciocăneşti de Romanaţi, Editura PrintXpert, Craiova, 2008
4. Dumitru Otovescu, Nicolae Panea ( coord.), Principalele probleme sociale ale comunităţilor rurale din România, Editura Beladi, Craiova, 2010
5. „Raportul asupra stării sistemului de învăţământ”, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, 2009.




Principiile, functiile si continutul managementului educational (de Danuta Mitric)



Activitatea manageriala este orientata de mai multe principii:

a. principiul eficientei activitatii manageriale, realizat pe baza aplicarii metodelor de informare si elaborare a deciziilor, de activizare a personalului in stabilirea deciziilor, de stimulare a initiativei si a muncii operative de conducere, prin obiectiile precise de indrumare si control, administrativ bugetare;

b. principiul conducerii participative si al unitatii de actiune a tuturor factorilor care coopereaza la realizarea obiectivelor manageriale, pe baza cunoasterii temeinice a unitatii scolare;

c. principiul organizarii si programarii rationale a tuturor activitatilor manageriale, in functie de obiective;

d. principiul conducerii dinamice, pe baza unui stil eficient si al respectarii unor norme de conduita: responsabilitate, prestigiu, autoritate, ordine, disciplina, motivatie, stimulente morale si financiare, satisfactii profesionale etc.

e. principiul inovarii permanente a metodelor si tehnicilor manageriale, a metodelor de predare-invatare-evaluare, de cercetare stiintifico-metodica si de inovare a invatamantului.

Functiile managementului scolar sunt: prevederea, decizia, organizarea, comanda (comunicarea deciziei), coordonarea si controlul.

Metode manageriale

- metode de informare si elaborare a deciziilor. In acest scop, managerul scolar utilizeaza metoda observatiei, studiul documentelor scolare, asistente la lectii, referate, analize, dezbateri, dari de seama, consfatuiri etc.

- metode de activizare in scopul participarii personalului didactic la procesul managerial: explicatia, convorbirea, convingerea, observatia critica si autocritica, exemplul, sugestia, indemnul, lauda, aprobarea, dezaprobarea etc.

- metode de stimulare a initiativei si a creativitatii: brainstorming-ul, dezbaterea libera, analogia, fuzionarea mai multor idei etc.

- metode operative – se refera la conducerea prin obiective precise, la procesele administrative si bugetare.


Valorificarea experientei de conducere exercitata la diferenta nivelului ale sistemului si ale procedurii de invatare, in calitate de profesor de specialist, profesor-diriginte, profesormetodist, profesor-consilier, profesor-cercetator, profesor-director, profesor-inspector etc.

Conducerea manageriala a sistemului invatamantului solicita prezenta cadrului didactic, care este sustinuta social, din punct de vedere epistemic si etic:

- epistemic (ce tine de cunoastere) - cadrul didactic are calitatea de factor de decizie, implicat in proiectarea si realizarea unui ciclu managerial complet, bazat pe informare, evaluare si comunicare a rezolvarii;

- etic - prezenta cadrului didactic in functie de conducere este determinata de experienta acumulata de acesta in cadrul programului de invatamant.

Cadrele didactice reprezinta o resursa manageriala inepuizabila valorificata la scara sociala a sistemului si programului de invatamant.

Conducerea stiintifica, superioara a sistemului de invatamant se organizeaza pe 3 nivele:

- nivel global→ MECT;
- nivel teritorial→ ISJ;
- nivel local→ unitati de invatamant de diferite tipuri (gradinite, scoli primare, scoli generale, scoli profesionale, scoli speciale, licee, grupuri scolare etc.).

Practica managementului pedagogic solicita valorificarea experientei de conducere, exercitata de cadrele didactice la diferite nivele ale sistemului si ale programelor de invatamant:

a. educatoar, invatator, profesor - conducere activitati didactice la nivelul unui colectiv;

b. profesor-diriginte - conducere activitati educative la nivelul clasei;

c. profesor-logoped - conducere procese de dezvoltare a limbajului copiilor;

d. profesor-metodist - conducere activitate metodica la nivel judetean (CCD) si la nivel interscolar;

e. profesor-director - conducere activitati de inspectie scolara de diferite tipuri, proiectate si realizate la nivel national (MECT) si judetean (ISJ);

f. profesor-cercetator;

g. profesor-demnitar in MECT, comisii de specialitate - conducere globala a sistemului de invatamant conform liniei de politica educationala elaborata si sustinuta la nivel macrostructural.

Tehnica elaborarii deciziei are urmatoarele etape:

• stabilirea problemei de rezolvat;
• culegerea informatiei;
• analiza informatiei;
• elaborarea deciziei;
• comunicarea deciziei;
• aplicarea deciziei;
• evaluarea eficientei acesteia.

Comunicarea in cadrul managementului scolar este o forma de comunicare interumana, care contine 3 elemente:

a. emitatorul (managerul scolar) - trebuie sa transmita un mesaj inteligibil, sa prefere explicatii, demonstratii, argumente, sa acorde libertate de gandire si de actiune receptorului, sa foloseasca feed-back-ul pentru a se convinge daca este inteles;

b. canalul de transmisie (comunicarea verbala, scrisa, nonverbala sau combinata);

c. receptorul - percepe, selecteaza, interpreteaza, adopta o anumita atitudine.


3. Niveluri ale conducerii invatamantului - sistem si institutie.



4. Directorul de scoala ca manager scolar: personalitate, stiluri, eficienta

Stilul managerial este ecuatia personala pe care managerul o pune in joc in aplicarea principiilor, in prezentarea obiectivelor, in luarea deciziilor, in prevenirea si rezolvarea conflictelor.

Tipuri de stiluri:

• stilul democrat;
• stilul autoritar-excesiv;
• stilul liberal-permisiv.

a. competente necesare in proiectarea activitatii de conducere:

• cunoasterea problemelor unititii scolare;
• adoptarea principiilor si metodelor de management la specificul scolii;
• utilizarea eficienta a resurselor umane si materiale.

b. competente in elaborarea deciziilor:

• aplicarea tehnicii elaborarii deciziilor;
• comunicarea, aplicarea si evaluarea deciziilor;
• cooperarea cu factorii implicati in conducere;
• prevenirea si evitarea deciziilor incorecte.

c. competente necesare controlului si indrumarii:

• stabilirea prioritatilor;
• programarea operatiunilor, a asistentelor la lectii;
• cooperarea cu sefii de catedre si de comisii metodice;
• realizarea competenta a indrumarii.

d. competente profesionale

• performante psiho-pedagogice si metodice;
• performante manageriale (aptitudini);
• capactiatea de inovare si a daptare la sisteme noi.

e. trasaturi de personalitate si calitati morale

• temperament echilibrat, fermitate, hotarare;
• responsabilitate sociala, spirit de dreptate, tact in relatiile cu personalul din subordine;
• comportament civilizat, amabilitate, generozitate, incredere in oameni etc.

5. Profesorul, factor de decizie

Profesorul reprezinta autoritatea publica, ca reprezentant al statului, transmitator de cunostinte si educator, evaluator al elevilor, partenerul parintilor in sarcina educativa, membru al colectivului scolii, coleg.

Profesia de educator este - fara indoiala – incarcata de tensiune. Pentru a putea raspunde atator cerinte, el trbuie sa aibp cunostinta misiunii sale, are obligatia de a observa si evalua, disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza si regiza procesul de instuire.




Modalitati de insusire corecta a verbului la clasa (de Doina Hutuleac)

Scolii ii revine, in primul rand obligatia de a face din cunoasterea si insusirea limbii romane un obiectiv esential
Prin studiul limbii si literaturii romane in ciclul primar se urmareste atat cultivarea limbajului oral si scris al elevilor, cunoasterea si folosirea corecta a limbii materne, imbogatirea unora din instrumentele de baza ale activitatii intelectuale :cititul, scrisul, exprimarea orala cat si familiarizarea lor cu cei mai insemnati scriitori din patrimoniul literaturii romane.
Acesta este rolul specific al scolii primare-de a asigura o baza solida insusirii diferitelor instrumente culturale, fara de care intreaga evolutie ulterioara ar fi condamnata
Prin prisma acestor deziderate, revine invatatorului revine invatatorului de a gasi metode si procedee cat mai eficiente pentru o cat mai corecta insusire a limbii romane de catre elevi.
Una din caile adecvate si in acelasi timp deosebit de active si atractive pentru munca independenta o constituie folosirea fiselor de lucru. Prin exercitii variate, prin cresterea progresiva a gradului de dificultate si prin implicarea independenta, acestea permit familiarizarea elevilor cu notiuni gramaticale de baza.
La clasa a III-a, are loc familiarizarea elevilor cu partile de vorbire si de propozitie. Verbul este una din partile de vorbire pe care elevii il invata cu multa placere si dobandesc multa precizie si siguranta daca exersarea se realizeaza pe calea fiselor de munca independenta.
Manualul contine exercitii diverse, reluate in fel si chip de caietele speciale, dar prin folosirea fiselor se creeaza posibiliatetea de a se lucra individualizat, potrivit capacitatii intelectuale ale fiecarui elev.
Ca exemplificare, propun cateva tipuri de fise ce pot fi folosite pentru insusirea verbului :

1.Fisa de exersare :

Scrieti cuvinte care arata actiuni, starea sau existenta pentru substantivele date :
Pasarile
Iepurasul
Bunica
……….Vremea
………..Cantecul
………..Copilasii
2. Fisa de consolidare :
Subliniati cuvintele care arata actiunea, starea sau existenta in textul de mai jos :
"In revarsat de zori, pe balta, lumina face minuni. Pe fata apei sclipesc ici frimituri de oglinzi, colo placi de otel ; in nuferi,ca-n niste potire pkutitoare, curg raze de aur " (Emil Garleanu-Marinimie )
3.Fisa de dezvolatare :

Recunoasteti verbele din sirul urmator de cuvinte si treceti-le apoi intr-un table, dupa modelul dat :
scrie, am, frunza, credincios, venea, sta, el, taie, pleaca, veverita, sade, eram, alergam, vor fi, rezolva, minunat, sunt, avem.

Actiunea Starea Existenta



4. Fisa de creatie:

Completati spatiile punctuate cu verbe la persoana si numarul cerute cu inteles:
Gazele marunte……toata vara.Greierii……prin livezi. Un gandac…….pe tulpina subtire a unei flori. Toate……….caldura soarelui. Deasupra tuturor, o barza………atenta oglinda baltii. Chiar si vantul………printre salcii.


4. Fisa de aprofundare :

Subliniati cu doua linii verbele din textul urmator :

"Toporasii violeti razbateau printre frunzele moarte, pitigoii si cintezoii cantau intre muguri de mesteceni.Siretul venea involburat, mare si tulbure si trecea c-un fel de suparare parca prin prin dumbrava.
Copilul sta sub mesteceni. Oile pasteau in juru-i "
(Mihail Sadoveanu- "Un om necajit")

Dup ace s-a insusit notiunea de verb se realizeaza programei, lectii speciale de folosire a cratimei.
Elevii vor remarca faptul ca aceste cuvinte (din care unul este verb, iar celalalt –alta parte de vorbire) se scrie cu cratima si se rostesc impreuna. In legatura cu acest aspect, se pot realiza fise de lucru cu urmatoarele cerinte :

a)Completati punctele cu verbele corespunzatoare :

Floarea s-a ……….la soare.
Dorin s-a…………prin parc.
Cocorii s-au ………in vazduh.
Ciupercile……….sub frunze.

b)Alcatuiti propozitii dezvoltate, folosind cuvintele:

vazandu-ne mi-a spus mi-l da
vazandu-va ti-a spus ti-l da
vazandu-i i-a spus i-l da
c) Alcatuiti propozitii cu ortogramele:
m-a uimit, l-a corectat, s-a asternut, ti-a promis, si-a dorit, n-ar vrea, sa-si aranjeze.

d) Alegeti varianta corecta :

Camera sa / s-a este frumos aranjata.
Cocorii s-au / sau inaltat printre nori.
Bunica ne-a / nea spus o poveste veche.

O problema aparte o ridica clasele I-IV acordul corect al predicatului cu subiectul. Daca in primele doua clase se arata ca aceste doua cuvinte se potrivesc dupa inteles, la clasele aIII-a si a IV-a elevii studiind predicatul si subiectul, notiunile de numar si gen, vor trebuii sa realizeze corect acordul predicatului cu subiectul.
O mai mare obiectivitate in notarea elevilor, marirea exigentei fata de limbajul folosi in orice situatie , corelarea permanenta a cunostintelor de gramatica cu cele de lectura, valorificarea prin exercitii, teme , intrebari si jocuri didactice, vor conduce la realizarea obiectivelor majore ale disciplinei.



Portret în roz (de Popescu Lilioara Mariana)


Fata în roz nu este neapărat îndrăgostită de această culoare. Poate că doar denumirea aceasta i se pare că sună mai bine. Ea nu este din neam ales dar nici nu face parte din categoria oamenilor pe care ne-am obișnuit să-i întâlnim. Nu seamănă cu o prințesă dar nici cu o femeie obișnuită.Uneori s-ar părea că există în fiecare femeie, alteori ia forma unei singure ființe. Fata în roz doar există și îi place soarele. Iubește soarele la fel de mult cum iubește ploaia sau furtuna. Pentru ea niciun lucru nu pare greu la fel cum niciun lucru nu pare ușor. Sunt doar lucruri care fac parte din viață, iar viața întotdeauna este frumoasă, mai ales că fiecare moment este creat pentru a desprinde ceva din el.
Fata în roz are trăsăturile specifice fiecărui om doar că nu este interesată de părerea celorlalți. Îi place să facă lucruri în care să pună suflet și nu suportă oamenii fără bun simț. Poate și de aceea principala sa caracteristică este respectul. Îi place să fie respectată tocmai pentru că respectă pe toată lumea și nu doar lumea, ci tot ceea ce există în afara oamenilor, de la simple obiecte până la cărți, de la frumusețea munților și a oceanelor până la fiecare plantă din grădina unui om, de la cele mai firave vietăți până la leul- cunoscut rege al junglei. Nu este însă o fană a animalelor cu pielea lipicioasă. Ele sunt în regulă atâta timp cât stau la locul lor. Ca de altfel și celelalte, toate sunt în regulă atâta timp cât își fac datoria.
În privința bărbaților admiră capacitatea de comunicare a acestora. Un bărbat care comunică se implică, gândește și se redefinește prin asta, însă ceea ce nu suportă la reprezentanții genului masculin este violența. Un bărbat violent nu își iubește viața, meseria (în cazul în care are una), nu își iubește familia, soția sau copiii. Un bărbat violent nu se iubește nici măcar pe sine, nu se respectă, iar ceilalți sunt doar niște pioni în jocul său.
Fericirea fetei în roz provine din lucruri simple. Din mici reușite pe care le săvârșește, din cuvintele aparent nesemnificative ale omului pe care îl iubește, pentru că, trebuie să precizez, fata în roz este îndrăgostită. Este îndrăgostită de multe aspecte ale vieții dar, la fel ca toții oamenii iubește un om. Iubește însă în taină. Preferă să țină doar pentru ea și pentru el această poveste. Tocmai de aceea nu vor exista detalii în această privință. Momentele acestea sunt mai frumoase atunci când nu sunt cunoscute de oricine. Ele au un farmec aparte numai dacă sunt trăite, nu și povestite. Despre omul pe care îl iubește mărturisește doar că e un om, dar nu un om ca toți oamenii, ci un om simplu și frumos.
Pentru că în viziunea ei fericirea înseamnă liniște, are nevoie să fie mereu împăcată cu sine. Atunci se pare că te poți simți întradevăr împlinit. Poți fi fericit atunci când citești o carte, atunci când mănânci un sandwich cu ardei copți, când poți să dormi o oră în plus dimineața sau când revezi pe cineva drag. Poți fi fericit în multe feluri. Dacă ești împăcat cu tine însuți ești un om fericit.
Și, deși i se spune astfel, fata în roz nu iubește roz-ul. Culoarea ei preferată este mai degrabă turcoaz-ul. O combinație plăcută între verde și albastru. Mediator între rece și cald, verdele înseamnă viață, speranță, fantezie, prospețime, bună dispoziție și se împletește într-un mod ireproșabil cu albastru, culoare ce creează senzația vidului și a nemarginirii. Sunt două culori care, te animă, care pot să te zvârcolească sau să te liniștească în același timp precum privirea fetei în roz. La fel ca ea, cele două culori pot să te facă să zâmbești fără motiv având impresia că devii altcineva.



COPIL SĂRAC ÎN CASA OMULUI BOGAT (de Cunțan Mariana)

De multe ori în viață avem ocazia să întâlnim oameni ale căror povești ne impresionează până la lacrimi. Suntem puși în postura de a vedea ceea ce până atunci, nu credeam că poate fi adevărat.
O să încep să derulez firul poveștii pe care chiar eu am trăit-o prin prisma unui martor foarte implicat sufletește. Anul trecut, chiar înainte de sărbătorile de iarnă, am cunoscut o familie cu foarte multe posibilități materiale. Aveau doi copii minunați, care învățau la o școala privată. Până aici totul ar părea aproape de perfecțiune.
Ce ne putem dori mai mult decât o casă frumoasă, liniște și bani astfel încât să ne putem permite orice? Ei bine, sunt multe lucruri importante de care această familie, sau acești copii mai bine zis erau privați. Ce poate fi oare? - ne intrebăm mirați -
Este lucrul acela simplu și indispensabil, zic eu, de care nici un copil nu ar trebui să se lipsească : dragostea. Îmi aduc aminte de copilărie cu mare drag, de toate lucrurile care mă făceau fericită. Erau lucruri simple, jucării care își găseau utilizare în mâna mea și care încăpeau în camera pe care o împărțeam cu părinții mei. Dar cel mai important este faptul că niciodată nu am dus lipsă de afecțiune și dragoste desăvârșită din partea părinților chiar dacă condițiile au fost mai dificile și viața mai grea.
Acum, când pretențiile au crescut, fiecare copil are camera lui, plină de jucării care nu mai încap pe rafturile camerei. Desigur că nici acestea nu mai ajung, pentru că intervine repede plictiseala. Din dorința de a oferi tot ce se poate copiilor lor, cei bogați uită de cealaltă parte a lucrurilor- de partea sufletească.
Revin cu subiectivitate asupra poveștii și voi continua cu ceea ce de fapt este cel mai important în acest caz. Se apropiau sărbătorile și cei doi copii ai familiei, se gândeau la o dorință. Aici lucrurile au început să se complice pentru că nimic nu era satisfăcător pentru un copil „ de bani gata” . Nu le lipsea nimic de care s-ar fi putut bucura pentru că orice dorință materială le era îndeplinită oricând, fără să fie nevoie de luna cadourilor.
Faptul că eram atât de apropiată familiei, mă face să pot povesti cum am stat împreună cu copiii să ne gandim la ceva anume de care ar avea nevoie. Tot ce apăruse nou pe piața jucăriilor aveau deja, pentru că tot timpul urmăreau revistele de specialitate. Chiar nu le lipsea nimic. Băiețelul avea 5 anișori iar fetița 13. Ea era la vârsta adolescenței, când era preocupată de ținute, de tot ce era specific vârstei.
Am analizat aceste lucruri cu uimire, și nu m-am putut abține să nu mă gândesc la cei care s-ar fi mulțumit chiar și cu o jucărie veche. Nu am stat mult pe gânduri și am propus familiei să facă un gest umanitar și să ajute din surplusul lor pe cei săraci. Ideea nu a fost bine primită așa cum mă gandeam eu, nici măcar de către părinți care ar fi trebuit să fie puțin mai darnici. Am reușit să înțeleg atitudinea răutăcioasă a copiilor, de a nu împărți nimic cu ceilalți, nici măcar între ei, dar atitudinea părinților nu o înțeleg nici acum.
În fiecare lună se aruncau lucruri frumoase, jucării, haine, tot ceea ce era dat la o parte din cauza unui exagerat răsfăț familial. M-am ghemuit pe covor alături de cel mic, pentru a fi la înălțimea lui și am început să povestim despre Moș Crăciun, în care el nu mai credea demult. Și avea doar cinci ani, țin să vă reamintesc.
Am încercat să îi schimb puțin această convingere, cu povești frumoase, în care copiii primesc daruri, dar degeaba. Nu a trecut mult timp până să imi dau seama de ce acest copil nu putea fi fericit. Pentru că părinții lui niciodată nu au avut timp pentru a sta alături de el așa cum o făceam eu. Probabil că eram singura persoană de care copiii se simțeau apropiați sufletește și asta le lipsea enorm.
Încă nu am dezvăluit numele copiilor deoarece fiecare dintre ei avea un nume semnificativ, legat de această sărbătoare religioasă. Se numeau Maria și Cristian , dar nici unul nu știa că numele lor pot avea o semnificație anume.
De aici lucrurile au început să fie tot mai interesante, pentru că am reușit într-un mod miraculos să le captez atenția printr-o poveste legată de Crăciun în care fiecare se regăsea într-un anume fel. A fost minunat să povestesc, să îi văd cuprinși de mirare dar mai ales de o curiozitate pe care nu am întâlnit-o până atunci la ei. Am aflat că niciodată nu le-a citit nimeni o poveste în casă, sau la ora de culcare. Părinții erau atât de ocupați încât nu aveau timp de așa ceva.
Cu mare dezamăgire în suflet, continui această experiență tristă, aș putea spune, chiar dacă e trăită în casa omului bogat. Le-am citit povestea cu mare devotament și cu multe pauze pentru eventualele explicații care mi se cereau pe parcurs. Niciodată nu am dat semne de oboseală, pentru că imi erau atât de dragi acești copii, dar mai ales eram captivată de povestea lor.
Cel mai impresionat de poveste a fost Cristian care era atât de mirat de miracolul nașterii lui Isus încât de multe ori uita să mai clipească. Am descoperit atunci o fărâmă de milă izvorâtă din suflețelele lor de copii. Mergeam pe calea cea bună. Am reușit să le descopăr sufletul- ceea ce era minunat.
Afară ningea ca într-un basm și le-am propus copiilor o plimbare prin parc. Cu ei de mânuță, îmbrăcați cu haine de cea mai bună calitate, am hoinărit cam o jumătate de oră prin zăpadă. În jurul nostru erau niște copii îmbujorați de frig care se jucau cu bulgări. Aceștia l-au chemat și pe Cristian la joacă. Pentru prima dată a acceptat să se joace cu copii care nu proveneau din familii de rangul lor. Asta pentru că nu le permiteau părinții să se joace cu oricine. Eu și Maria stăteam și priveam bucuria ce se citea pe fața lui Cristian.
Deodată, dintr-un tufiș, s-a auzit glasul slab al unei fetițe care plângea. Ne-am îndreptat repede să vedem despre ce e vorba și am descoperit o copiliță desculță și cu haine rupte, care a fost abandonată de tatăl ei. Din păcate nici mama ei nu mai trăia. Am hotârât să iau fetița la mine acasă să îi ofer dragoste și un loc călduros.
Probabil că mi-am depășit puțin atribuțiile când am încercat să schimb puțin regulile casei, când le-am permis copiilor să se joace cu oricine. Pentru acest lucru am fost certată de către părinți. Spre mirarea mea, am fost apărată de copii, care imediat mi-au sărit în ajutor.
Mai erau câteva zile până la sosirea Crăciunului. Bradul era pregătit și cadourile scumpe de asemenea. Copiii au început să le povestească părinților despre fapta mea, dar ei nu prea aveau timp de ascultat. Pentru a-i recompensa oarecum pe cei mici, mama le-a promis că o să le îndeplinească orice dorință în seara de Crăciun. Desigur că se gandea la ceva ce se poate cumpăra cu bani.
Cei doi micuți erau tot mai schimbați și în fiecare zi mă întrebau de Gabriela, fetița din tufișuri. Eram foarte uimită de schimbarea lor, mai ales că au pregătit și un cadou mic pentru această fetiță .
În seara de Ajun, în jurul bradului, fiecare își despacheta cu plăcere cadoul. Într-un colț zăcea și un plic colorat adresat mamei. Era din partea celor mici. A fost ideea lui Cristian scrisă pe hârtie de Maria. Am rămas toți uimiți pentru că nimeni nu stia ce se ascunde acolo. Era o scrisoare.
Deoarece copiii nu prea uită promisiunile, băiețelul a venit la mama lui care era foarte rece și distantă spunându-i că e momentul să îi îndeplinească dorința de care zicea cu câteva zile înainte. Nimic nu era prea mult pentru posibilitățile lor , dar ceea ce era scris în scrisoare depășea așteptările tuturor. Cu voce tare, mama a citit scrisoarea în care i se cerea un lucru extraordinar. Maria și Cristian doreau ca Gabriela să vină să locuiască cu ei și mai mult, să împartă cu ea tot ce aveau.
Eu am fost prima care am început să plâng. Au urmat copiii, care până nu demult păreau insensibili. Spre uimirea tuturor mama a rămas rece la toate aceste lucruri. Pentru a îndulci situația și pentru a respecta parțial promisiunea făcută, mama a propus deschiderea unui cont pentru micuța Gabriela. Ne-am șters lacrimile încet rămânând muți de uimire.
Văzând nemulțumirea copiilor, mama s-a enervat atât de tare încât a răbufnit asupra lor cu vorbe urâte și multe reproșuri. Le reproșa faptul că nu erau mulțumiți după toate efoturile pe care ea le făcea pentru ei.
Din păcate Crăciunul a trecut cu multă tensiune și răceală în familie. Nu după mult timp însă, mama a aflat că are o boală gravă și nu mai are mult de trăit. Tata, om de afaceri foarte influent, ar fi dat toți banii pe care îi avea pentru a-și vedea soția sănătoasă.
Pe patul de spital, nimic nu o mulțumea: nici cele mai sofisticate buchete de flori pe care le primea în fiecare zi, nici rezerva renovată în care avea toate condițiile. Cu toate că era singură în salon, avea liniște așa cum îi plăcea și asistentă personală, toate astea i se păreau inutile și nu înțelegea ce îi lipsește. Atunci s-a produs o schimbare majoră în sufletul ei. Și-a dat seama că banii nu pot cumpăra orice. Nici sănătatea, nici dragostea nu se pot cumpăra.
În ultimele două săptămâni de viață a devenit o mamă model, devotată și foarte apropiată de copiii ei și nu numai. A îndeplinit dorința copiilor și au adoptat-o pe Gabriela. A fost un gest pe care nimeni nu credea că îl poate face, cu atât mai puțin ea.
Despre tată, pot spune că s-a schimbat și el foarte mult și a început să petreacă tot mai mult timp alături de copii. Din tot ceea ce aveau dădeau și celorlalți, ceea ce l-a îndepărtat foarte mult de oamenii din cercul lui. În schimb însă, și-a făcut o mulțime de prieteni noi dar mai ales prieteni adevărați.
Mă bucur enorm că am putut împărtăși această istorioară cât se poate de adevărată cu dumneavoastră, dragi cititori. Această poveste nu este una generalizată ci strict adaptată unui caz real. Spun asta pentru a nu se trage concluzii pripite din partea celor care cred că se pot regăsi în acest subiect.
O să închei această poveste de suflet printr-un îndemn.
Fii amabil, fii sincer, menține speranța în sufletul tău și fii un bun prieten! Încearcă mereu să schimbi ce ți se pare rău, dăruiește multă dragoste, cântă dansează și apreciază viața!




UNIREA PRINCIPATELOR - 24 IANUARIE/5 FEBRUARIE 1859 - ZIUA UNIRII


In 24 ianuarie (5 februarie pe stil vechi) poporul roman sarbatoreste in fiecare an Unirea Principatelor.

La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza este votat, unanim, Domn al Moldovei si Domn al Tarii Romanesti, de cele doua camere de deputati, mai intii de cea de la Iasi, apoi si de cea de la Bucuresti.

"V-am zis ca ea va fi precum Romania o va dori si o va simti", spunea Alexandru Ioan Cuza.


FILE DIN ISTORIA UNIRII PRINCIPATELOR ROMANE:

Unirea cea mult asteptata de veacuri, dupa moartea napraznica a lui Mihai Viteazul, ucis miseleste de unguri in 1601, pe Campia Turdei, se infaptuise.

Primii pasi catre unire s-au facut odata cu evenimentele revolutiei de la 1848, care - desi a fost inabusita - a demonstrat in mod categoric dorinta de independenta si de unitate a romanilor. Din pacate, netinand cont de interesele poporului roman, Imperiul Otoman si Rusia Tarista au incheiat la Balta Liman (cartier in Constantinopol), in primavara anului 1849, o conventie valabila sapte ani, care afecta grav suveranitatea Principatelor. Prin acea conventie se stabilea ca domnitorii celor doua tari romanesti sa fie considerati inalti functionari ai Imperiului Otoman si sa fie numiti direct de sultan, cu acordul Rusiei Tariste.

In cursul anului 1853, s-a declansat Razboiul Crimeii, ca urmare a neintelegerilor dintre puterile acelor vremuri, iar infrangerea Rusiei a permis ca prin tratatul de pace incheiat la Paris in 1856, Principatele Romane sa treaca sub protectia puterilor semnatare si capatau dreptul de a face propuneri de reorganizare, care sa se infaptuiasca tinand cont de dorintele romanilor.

Dupa anul 1853 pasoptistii moldoveni si munteni, reintorsi masiv in tara, au organizat o formatiune politica numita "Partida Nationala" si au format Comitete ale Unirii.

Lucrarile Adunarii Ad-hoc s-au deschis in septembrie 1857, atunci cand - pentru prima oara - au fost prezenti si deputati tarani, iar fortele sociale si politice erau chemate sa se pronunte in legatura cu aceasta problema atat de importanta.

Luna urmatoare a anului a adus si primele rezolutii, votate cu un continut asemanator in Adunarile Ad-hoc ale Moldovei si Tarii Romanesti, prin care se exprima clar vointa de unire.

Dupa mai multe dispute, in Adunarea Electiva a Moldovei, a fost propus si ales in unanimitate Alexandru Ioan Cuza - "om nou la legi noi", dupa cum aprecia Mihail Kogalniceanu. In Tara Romaneasca Adunarea Electiva - intr-o sedinta secreta datorata agitatiei vremurilor- deputatul Vasile Boerescu a propus, la 24 ianuarie 1859, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza - propunere acceptata in unanimitate. Alegerea aceluiasi domn in ambele Principate a reprezentat o victorie insemnata a poporului roman in lupta sa pentru formarea unui stat national unitar.

Intrunite la Paris pentru Conferinta desfasurata intre 26 august si 6 septembrie 1859 marile puteri europene au fost nevoite sa accepte unirea infaptuita de romani. Alexandru Ioan Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoasterea sa fiind limitata, insa, numai la durata vietii acestuia.

(preluat de pe ScienceLine.ro)




O tolbă cu poveşti atipice (de Cristina Bindiu)

Există persoane care încă înţeleg copilăria şi frumuseţea ei plină de candoare, naivitate şi vise. Datorită lor, copiii noştri se pot bucura mai departe de înţelepciunea vârstei lor de început. Având de partea lor oameni maturi care ştiu să le sădească în suflete bucurie, bucurie vor culege mai târziu şi vor şti mereu să zâmbească, şi să se preţuiască pentru ceea ce sunt. Un astfel de semănător este Claudia Groza. Ea seamănă în sufletele celor mici poveşti…. Poveşti cu tâlc, bine meşteşugite, unde fiecare copil se regăseşte pe sine împreună cu lumea sa lăuntrică încărcată cu idealuri. Citindu-le, ne dăm seama că izgonirea din Paradis este practic ieşirea din copilărie. Atât,nimic mai mult!
Cartea TOLBA CU POVEŞTI (apărută la Editura Cadrelor Didactice, 2011), se remarcă nu numai prin autenticitatea şi originalitatea discursului (evident de cum deschizi cartea) ci mai cu seamă prin fluiditatea narativă întâlnită în poveşti sale. Astfel, deşi fiecare poveste tratează un alt subiect, cu alte personaje şi întâmplări, prin stilul literar practicat, Claudia Groza reuşeşte să le unească toate într-un univers comun al copilăriei de unde desprindem următoarea învăţătură: totul e minunat dacă ştii să iubeşti.
Toate personajele sale, fie că e vorba despre şoricelul Attila, despre domnişoarele Lia şi Ella sau inimosul Inimioară, domnii Te rog şi Mulţumesc sau acea curioasă Buburuză fără buline ş.a.m.d., ne demonstrează că iubirea este cheia spre inima tuturor. Inclusiv a noastră! Probabil de aceea cartea ne cucereşte de la primele pagini. Cu fiecare pagină dată mai departe, ne învăluie şi ne duce pe nesimţite spre propria noastră copilărie unde ne identificăm fie că vrem, fie că nu, cu aceste plăsmuiri ideatice. Astfel, devenim la rândul nostru copiii ce-am fost şi un surâs plin de linişte se-aşterne peste sufletul nostru…
Fin psiholog, Claudia Groza creionează în personajele sale acele caracteristici care stârnesc în copil dorinţa de a fi un om bun. Felul în care pune în pagină calităţi ca iertarea, iubirea, nădejdea, încrederea, respectul, ajutorul, buna-cuviinţă, îl fac pe cititor să adere de la sine la acest sistem al bunului simţ, dorindu-şi să ia parte la asemenea trăiri de poveste, fără a trebui împins de la spate. Acest fapt duce automat la însuşirea unor valori de care societatea actuală are evidentă nevoie. Având si un conţinut educativ bine determinat, această carte reuşeşte să impregneze la nivel de conştiinţă individuală dorinţa de a fi mai oameni într-un secol în care omenia pare a se stinge încetul cu încetul….
Un om între oameni, scriitoarea Claudia Groza reuşeşte să scrie pentru copii şi adulţi deopotrivă, demonstrându-ne încă o dată că nu avem cum sa nu iubim copilăria din noi înşine, indiferent de vârsta pe care o purtăm pe umeri şi în suflete…





Moș Crăciun există cu adevărat ! (de COMAN MARIANA)

Moș Crăciun există cu adevărat !

Charles Dickens spunea despre Crăciun că este cel care « ne poate înapoia iluziile copilariei, care îi poate reaminti unui vârstnc plăcerile tinereții, care poate transmuta marinarul și călătorul , peste sute de mile, direct în sânul cald și liniștit al familiei ».
Atmosfera Crăciunului se așterne asupra tuturor odată cu primele zile ale lunii decembrie și cu puțin noroc, odată cu primii fulgi de nea. Încă de la primele beculețe colorate aprinse pe străzi pentru întampinarea Crăciunului, oamenii se simt învaluiți de emoție, de sensibilitate. Totul e mai bun și mai frumos de Crăciun.
Crăciunul înseamnă copilărie fericită și plină de poveste. Crăciunul este cea mai fascinantă perioadă din viața unui copil, fiind echivalent cu Moș Crăciun, cadouri mult așteptate, miros de cetină de brad și colinde ce povestesc nașterea Domnului Iisus Hristos.
Crăciunul înseamnă magie, poveste, familie reunită. Parinții se asează împreună cu copiii în jurul bradului și cântă colinde în așteptarea Moșului cel blând și darnic.
În casa familiei lui Andrei este forfotă în ajunul Crăciunului. Andrei este un baiețel de numai 7 ani care anul acesta a fost înscris în calasa I. Cu părul blond și ondulat precum al unui mielușel, ochii mari și căprui, gura mică și obrajii îmbujorați. Andrei se plimbă prin casă după bunica sa, care pregătește mâncarurile tradiționale. În ziua de Crăciun, bunica își așteaptă copiii, pe Alexandu și pe Maria și copiii acestora, Călin și Cătalina. Cu toate că revederea copiilor și nepoților ar trebui să fie un motiv de bucurie pentru bunica, fața ei nu e deloc una care să exprime bucurie. Ochii ei sunt scăldați de lacrimi, iar mintea ei plină de gânduri.
Andrei care aleargă dupa bunica ,prin toata casa, pune întrebari la care nu totdeauna primește răspuns :
-Bunico, dacă am fost baiețel cuminte, Moș Crăciun îmi va îndeplini dorințele ?
-Andrei, este a patra oară când mă întrebi. Ți-am mai explicat că Moș Crăciun este cel mai bun prieten al lui Dumnezeu. Timp de un an întreg cei doi veghează de acolo de sus asupra oamenilor. Astfel, ei știu mereu ce facem : dacă am fost buni și cuminți, dacă am ascultat de sfaturile părinților noștri.
-Dar, bunico, cum să vadă Moșul că eu ascult de părinții mei când ei sunt acolo, peste oceanul acela mare și albastru ? Cum să ascult eu de ei, când ei nici măcar nu ne caută ?
Bunica a simțit o durere în inimă. Andrei avea dreptate. Părinții lui plecaseră în urmă cu multe luni să muncească în America. La plecare, au rugat-o pe bunica să stea cu Andrei . Ei vroiau să sacrifice câțiva ani departe de micuț pentru ca, mai târziu, să îi poată asigura mai mult decât el și-ar fi dorit. Din ziua în care Maia și Ștefan, părinții lui Andrei, au părăsit țara, nimeni nu a mai știut nimic despre ei, nici bunica, dar nici fratele Maiei și soția acestuia, Alexandru și Maria.
Pentru familia lui Andrei, viața nu a fost niciodată una ușoară. Părinții, bunica și băiețelul locuiau cu toții într-o casă veche și micuță. Aveau o singură cameră și o bucătărie. Jucăriile lui Andrei erau două: un ursuleț de pluș foarte vechi, dăruit de o vecină cu inimă mare și o poză a părinților săi.
Bunica, revenindu-și din starea în care intrase, i-a raspuns lui Andrei :
-Dragul meu, părinții tăi au plecat ca să te ajute în viitor să răzbești în viața. Ei au plecat pentru a-ți asigura o viață mai frumoasă decât a lor.
-Pentru mine, viata era frumoasă atunci când ei erau lângă mine !
Se uită la fotografia pe care o ținea în mânuțele sale și continuă plângând în hohote :
-Bunico, eu te iubesc și pe tine, dar mi-e dor de mami ! Mi-e dor de tati !
Andrei s-a dus apoi într-un colț al camerei și dupa cateva minute dispăru ,fără ca bunica să își dea seama. Se întoarse dupa puțin timp ,cu un pahar plin cu lapte. Îi explică bunicii că i l-a cerut vecinei și o rugă să nu îl folosească ,pentru că doamna învatatoare le explicase la școală că un pahar cu lapte, o scrisoare și o rugaciune către Dumnezeu l-ar putea ajuta pe Moș Crăciun să înțeleagă ce își dorește cu adevarat. Bunica încercă să îi explice lui Andrei că Moșul le aduce copiilor sănătate și înțelepciune, nu cadouri scumpe.
-Dar eu nu vreau cadouri scumpe ! Eu vreau altceva !
Văzând că nu îl poate face să renunțe la ideile lui, bunica își văzu în continuare de treburile sale. Se făcu târziu. Era ora unsprezece. Cerul era înstelat. Afară era frig. Bunica, care stătuse până atunci în bucătarie, a mers să vadă ce face nepoțelul.
Andrei adormise pe un colț al patului. Lângă pat, pe o măsuță, se aflau paharul cu lapte și un bilet. Bunica, cu un zâmbet în colțul gurii, deschise biletul. Lacrimile începură să îi curgă pe obraji.

« Dragă Moș Crăciun,

Eu sunt Andrei. Eu sunt băiat cuminte. Eu cred în tine. Colegii mei spun că tu nu ești decât o poveste. Dar eu chiar cred în tine.
Moș Crăciun, te rog adu-i pe părinții mei acasă. Eu o iubesc pe bunica. Și ea mă iubește și are grijă de mine. Dar mie îmi e dor de chipul mamei și de jocurile pe care le făceam cu tata.
Daca tu ești așa cum spune bunica, prietenul lui Dumnezeu, atunci ajută-mă !

Andrei »

Sosi și dimineața. Andrei se trezi înaintea bunicii. Se uită la paharul cu lapte. Nimeni nu bause din el, iar biletul era acolo unde îl lăsase el. Un zâmbet îi lumină fața. Moșul fusese acolo și îi citise biletul.
-Bunico, trezește-te ! Mami și tati o să vina acasă !
-Andrei, ce spui tu, copile ! Vino să dormim !
-Bunico, Moșul a fost aici. Mi-a citit biletul și l-a lăsat deschis.
Bunica își dădu seama că după ce a citit biletul, nu l-a mai închis. Încercă să îi explice copilului că ea citise biletul, dar el nu a vrut să o asculte.
Lumina începu să intre pe fereastra micuță a casei. Andrei plângea încă. Bunica aerisi casa și făcu focul. Între timp sosi și Alexandru, împreună cu familia lui. Nimeni nu a putut să-l înveselească pe Andrei în ziua de Crăciun. A mâncat puțin, a vorbit și mai puțin și nu s-a jucat deloc cu verii săi, Călin si Cătălina .
Crăciunul a trecut. A venit ziua Sfântului Ștefan. Era o noua zi tristă pentru Andrei. Era ziua tatălui său. A fost o noua zi în care Andrei a stat lângă fereastră ,cu fotografia părinților săi în mână și cu ochii scăldați în lacrimi.
Spre seară, bunica a reușit să îl convingă pe Andrei să mănâce puțin și să se așeze în pat. Un câine începu să latre. Inima lui Andrei începu să bată mai tare. Ochii lui mari și căprui deveniră și mai mari. Un alt câine începu să latre, apoi încă unul și încă unul. Iar apoi, se auzi poarta și un zgomot de pași. Cineva bătu la ușa. Bunica se duse să deschidă. Lacrimile au început să curgă șiroaie pe obrajii femeii ,care a îngenunchiat și s-a uitat către cer mulțumindu-i lui Dumnezeu.
-Mami ! Tati ! Ați venit la mine !
Așa era. La ușă erau parinții lui Andrei. Dupa multe îmbrățișări și hohote de plâns au început să vorbească și să își dea unul altuia explicații pentru ceea ce s-a întamplat, în anul în care nu s-au vazut. Maia și Ștefan au plecat în America. Au muncit mult, de dimineață până târziu în noapte. Nu au stat nici macar o zi cu gândul în altă parte decât la Andrei. I-au scris și nu înțelegeau de ce nu au ajuns în țară acele scrisori. Erau disperați că nu primeau nici o scrisoare de la cei dragi din țară. Nici măcar Alexandru și Maria nu le-au răspuns la scrisori.
In ajunul Crăciunului, cei doi, Maia și Ștefan, s-au simțit foarte agitați. Noaptea l-au visat pe Andrei care îi ruga să vină acasă. Maia a visat că Andrei plângea și o mângaia pe obraji. Ștefan a visat că se juca cu Andrei, care plângea încontinuu. Bunica se uită la Andrei ,care adormise în brațele mamei. Avea chipul liniștit și fericit. Ea se ridică și le aduse celor doi părinți scrisoarea copilului către Moș Crăciun. Dupa ce au citit-o au înțeles că Dumnezeu îi iubește și că dragostea lor i-a unit prin spiritul Crăciunului.
Andrei se mișcă puțin în somn, deschise ușor ochii, se uită la părinți și adormi la loc, dar nu înainte de a spune :
« Moș Crăciun există ! »
02/24/2012 11:11:02
hutuleacd
In numele libertatii absolute de exprimare, autorii raspund in mod direct de continutul materialelor publicate sub semnatura proprie
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one