Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!


Revista „Romania Azi" nu se vrea a fi „altfel”. Altfel sunt toate revistele. Noi vrem să fim numai diferiti. Diferiți în sensul ca vom promova normalul și firescul ca parte a cotidianului. Chestiuni care, la ora actuală, se află în contradicție. Evident, aceasta revista nu este nimic altceva decât o „aflare în treabă” a unor frustrați dar, totuși, parafrazând un fost prim-ministru, cititorii noștri sunt mai deștepți decât scriitorii altora. Așa că,vă rog, nu ne acordați nicio șansă. Adevărul e ca suntem foarte plictisitori. Tratăm exact aceleași probleme pe care le tratați și dumneavoastră care, normal, le tratați mult mai bine.

Nu, nu vrem sa trăim într-o lume mai bună. Aceasta este excelentă. Doar puțin prăfuită și neunsă. Scârție. În încercarea noastră de-a o unge, ne vom murdări mâinile cu cea ce se cheamă „societate”. O instituție menită să ajute omul dar care lucreză în detrimentul său. Singurul ei merit e acela că ne unește pe toți împotriva a ceva. Care este numele acelui ceva nu poate ști decât fiecare în parte.

Sincer, nu aveți niciun motiv sa ne citiți. Nu suntem geniali. Dar măcar încercăm.

Cu respect, Dragoș Huțuleac-editor
Membri onorifici: L.D. Clement, Emilia Guliciuc, Viorel Guliciuc

Colegiu redactional: Gabriela Alionte, Cornelia Bratu,Cristina Bîndiu, Daniela Ceredeev, Dandeş Albert Aurel,Marius Esi, Marius Cucu, Mitric Dănuţa, Gelu Clitnovici, Damian Gheorghiu, Corina Gheorghiu,Ovidiu Hutuleac ,Gabi Pîţu, Ilie Sauciuc

Colaboratori: Caciuc Adriana

Editor: Dragoş Huţuleac

Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 10 lei/artico,l pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: revistaromaniaazi@yahoo.com. Vă mulţumim!
Revista apare in data de 24 a fiecarei luni.
Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!
Anul IV

ISSN 2067 – 5178

Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "9723"

Numarul V/2010

`...iubire,cica...`:|

Iuliana Negura

Peste tot unde merg vad,aud dar nu simt "iubire"...Nu inteleg de ce lumea numeste acel sentiment "iubire" desi in sufletul lor nu exista nici urma de asa ceva...Cu ce se mananca?!?! o_O
Fetele de 13-14 ani vor doar un prieten,cele de 16-17 au nevoie doar de un "bou"(pardon expresia) care sa le acopere lipsurile cu lei(si nu sunt din aia draguti din plus cu care obisnuiam noi sa ne jucam cand eram mici si nici bani de hartie pe care`i fluturam mandrii in fata unei scanduri,numind`o politist),mandrele de 18-19 ani s`au saturat de distractie si sunt in cautarea unor feciori gospodari care sa fie destul de prosti incat sa se casatoreasca la varsta de 21-25 de ani iar baietii,ultimii din enumeratia mea,vor doar sex(si am spus`o asa de sec incat m`am mirat si eu de unde atata dispret pentru ei)...
Daca stau bine sa ma gandesc nu`i bine nici acum cu "dragostea" asta,dar nici pe vremea bunicii nu era prea fantastic,caci trebuia sa te mariti cu care iti dictau parintii...Parintii astia!!!Cateodata nu`ti vor binele in viitor ci vor doar sa realizezi ce ei nu au facut cand erau tineri,prietenii stau langa tine doar cu ganduri ascunse iar profesorii te invata putinul pe care l`au invatat si ei...
Revenind la "iubirea" noastra,iluzia care ne hraneste mintindu`ne ca suntem satui,voi spune doar ca imi amintesc cu greata de fetele profitoare de 14-15 ani care au prieten cu masina...Dar nici eu nu am prea inteles cum functioneaza chestia asta...Oare fetele presteaza servicii in schimbul plimbarilor de seara?:-?
Mai bine nu mai zic nimic...
Dar tot cu un semn de intrebare am ramas...
Gata!!!
Doar copiii astia dintr`a`6`a au mai ramas sinceri in sentimente dar cresc si astia si vezi tu atunci iubire...
Toata lumea isi bate joc iar mie mi se par asa de mediocrii...Ce este atat de fascinant sa razi de un simplu sentiment care este totusi atat de complex...
As sta si m`as gandi o zi intreaga la chestia asta dar nu cred ca as ajunge la o concluzie...
Niciodata nu voi gasi un raspuns plauzibil la simpla intrebare:"De ce?",fiindca si ea tine de mai multe intrebari...
Ce chestie si cu ganditul asta...
STOP!!!
...accidentelor rutiere!!!
Kiekegaard, precursor al existenţialismului

Caciuc Otilia Ciobica

O temă care revine în filosofia secolului al XX-lea, după ce fusese deja tratată în secolul al IX-lea este cea a sensului existenţei umane şi a căilor dobândirii autenticităţii ei.
Kierkegaard este cel ce a tratat acest subiect într-un mod ce a rămas de referinţă în istoria filosofiei contemporane, în cadrul unei concepţii bazate pe problema existenţei. Din acest punct de vedere Kierkegaard este considerat precursor al existenţialismului, un curent filosofic cu o viziune ce face din existenţa umană obiectul fundamental al filosofiei, iar din atingerea autenticităţii existenţei principala ei temă. Filosofia existenţialistă a exprimat criza societăţii burghezo-liberale, a valorilor etico-politice ale culturii clasice. Considerând că autenticitatea existenţei umane este mijlocită de conştientizarea situaţiilor limită, ea a încercat o reconstrucţie a filosofiei. Blamarea socialului drept sferă a alienării, cultivarea imaginii pesimiste a lucrului ce nu poate fi schimbat, o reacţie la suficienţă, la conformism, prin apel la grav, la responsabilitate, caracterizează deopotrivă acest curent filosofic. Mutaţia iniţiată de această orientare filosofică constă în saltul de la filosofia naturii la cea a omului, de la filosofia conceptului la cea a subiectivităţii, de la sistemele speculative la o filosofare care îşi asumă tragicul existenţial.
Gândirea lui Kierkegaard a luat naştere într-un moment în care proliferau interpretările cele mai diverse ale creştinismului, care urmăreau să facă din acesta un simplu moment socio- cultural. Opera lui Kierkegaard a apărut, de asemenea, într-un moment în care proliferau explicaţiile antropologice reducţioniste, ce dizolvau persoana vie şi singulară în concepte generale şi obiectivante, conducând astfel la pierderea sentimentului. Era răspândită, de asemenea, ideea că salvarea ar veni prin istorie şi prin progres.
În cadrul acestor condiţii, Kierkegaard doreşte să pună pe primul plan existenţa umană autentică. Filosofia lui a luptat împotriva speculaţiei filosofiei abstracte care se ridica deasupra omului individual şi a problemei specifice care constituie pentru individ sensul însuşi al vieţii sale. Această problemă este chiar existenţa omului.
Existenţa reprezintă pentru Kiekegaard o categorie ce se află în strânsă relaţie cu individul liber. Acest lucru înseamnă a te realiza prin alegerile libere din cadrul alternativelor, prin asumarea responsabilităţii. A exista, pentru Kierkegaard înseamnă a deveni din ce în ce mai mult un individ şi din ce în ce mai puţin membru a unui grup. Înseamnă să transcenzi universalitatea în favoarea individualităţii. El îl contrazice pe Hegel care susţine că un om se realizează pe sine proporţional cu măsura în care el transcende particularitatea sa şi devine un spectator al întregii existenţe ca pe o etapă în viaţa gândirii universale. După părerea lui Kierkegaard, Hegel nu lasă loc pentru individul existent. El îl universalizează într-o manieră ireală. Ceea ce nu este universalizat este neimportant, dar pentru Kiekegaard chiar acest lucru este mai semnificativ şi mai important. A te contopi sau a te scufunda în universal , indiferent dacă acesta e conceput ca Stat sau ca Gândire universală, înseamnă a renunţa la responsabilitatea personală şi la existenţa autentică.
Kierkegaard pune accentul pe asumarea responsabilităţii prin ideea alegerii libere între diferite moduri de existenţă. Prin această asumare, individul alege o variantă şi respinge o alta. Poate alege între ideea că Dumnezeu este om şi ideea că Dumnezeu nu este om. Diferenţele dintre ei nu pot fi depăşite prin gândire dialectică ci doar printr-un act voluntar de credinţă. După părerea lui Kierkegaard, medierea lui Hegel dintre finit şi infinit, dintre Dumnezeu şi om, ne lasă în final şi fără Dumnezeu şi fără om.
Gândirea lui Kierkegaard este un apel la alegere, o încercare de a-i face pe oameni să îşi înţeleagă situaţia lor existenţială şi marile alternative cu care se confruntă. Nu este o încercare de a prinde întreaga realitate în gândire ca în cazul lui Hegel. A supune existenţa gîndirii, înseamnă pentru Kierkegaard, a o smulge din factualitatea ei şi a o converti într-o existenţă gîndită. ,,A gândi astfel existenţa înseamnă a omite dificultatea care constă în a gândi eternul în devenire , aşa cum eşti obligat deoarece subiectul gânditor este el însuşi în devenire.” După părerea lui kierkegaard, Hegel înfăţişa greşit existenţa umană. Problemele cu adevărat importante pentru individ nu se pot rezolva prin intermediul gândirii ci prin a face alegeri la nivelul existenţei.
Kierkegaard concepe existenţa individuală ca domeniu al unei tensiuni tragice între aspiraţia individului de a atinge eternitatea şi incertitudinea obiectivă care este , în viziunea lui ,,cel mai înalt adevăr pentru un existent’’. Existenţa individuală este o existenţă mereu expusă unei tensiuni între pasiune şi incertitudine obiectivă. Individul iese adesea din existenţa individuală pentru a se refugia în existenţa colectivă. În acest mod el îşi pierde condiţia de individ. Pentru a recâştiga această condiţie, individul trebuie să se reîntoarcă la sine şi să trăiască tragicul existenţei. Astfel, el poate să aibă parte de o existenţă autentică. Ca să atingă autenticitatea el trebuie să experimenteze cele trei moduri de existenţă: estetic, etic şi religios.
Pentru a explica modul în care foloseşte conceptul de existenţă, Kierkegaard foloseşte următoarea analogie: Un om stă într-o căruţă şi ţine hamurile, în timp ce calul merge pe calea cunoscută fără a fi nevoie de vreun control din partea vizitiului care poate să doarmă în acest timp. Un alt om îşi mână şi îşi îndrumă calul . Despre ambii oameni se poate spune că sunt vizitii. În acelaşi timp,însă, doar despre cel de-al doilea putem spune că mână calul. Asemenea, despre omul care se lasă dus de mulţime putem spune că există doar într- un sens al termenului iar în alt sens putem spune că nu există. El nu este individul existent care luptă pentru scopurile sale şi care doreşte să se realizeze prin alegerile sale. Omul care se mulţumeşte să trăiască doar ca spectator al vieţii sale nu există cu adevărat. El vrea să vadă totul dar nu se angajează în nimic. Celălalt individ însă este un actor şi nu un spectator al vieţii sale. El se angajează şi dă sens vieţii sale. El alege modul în care vrea să trăiască şi are parte de o existenţă autentică.
După cum am văzut, pentru Kierkegaard majoritatea oamenilor sunt dar nu există , au prezenţă concretă, viaţă, însă existenţa presupune mai mult, presupune conştientizarea propriei persoane, trăiri sufleteşti intense structurate în jurul tragicului şi disperării.
Deşi termenul de existenţă are parte de un domeniu vast de aplicabilitate, la Kiekegaard tinde spre conotaţii religioase. Forma supremă de autorealizare a omului ca spirit este raportarea lui la Absolutul personal. ,,Existenţa este o sinteză între infinit şi finit, iar individul existent este atât finit cât şi infinit.” Individul existent infinit nu se identifică cu Dumnezeu,ci viaţa lui reprezintă o încercare continuă de a se apropia de Dumnezeu. Apropierea de Dumnezeu nu se realizează o dată pentru totdeauna ci ia forma unui angajament repetat iar şi iar. Individul existent al lui Kierkegaard este individul aflat în faţa lui Dumnezeu, omul care susţine punctual de vedere al credinţei.
Existenţialismul este cel care revelează şi anxietatea şi este în stare să o asume, descoperindu-i relaţia esenţială cu existenţa. Anxietatea este o constantă permanentă a modului de fiinţare uman, existând în spaţiul dialogului dintre sine si eu, fiind incitată de contactul de orice fel între eu şi lume. Este la temeiul oricărei puneri în act a omului, la temeiul oricărei trăiri. Ambiguitatea anxietăţii, ca atitudine primară, se răsfrânge asupra modului de a fi a individului uman, modelându-l. Prin lipsa de obiect concret, ea devine o stare de nenumit, suportată de individ, totodata intimă dar şi străină individului, creând şi în acelaşi timp distrugând.
Kierkegaard consideră că anxietatea dă naştere deopotrivă îndoielii şi disperării însă drumul spre absolut este cel care se confundă adesea cu disperarea anxietăţii, disperare pentru infinit, preschimbându-se într-un final în devorare a finitudinilor, descoperire a arbitrariului din ele. Discursul lui Kierkegaard despre anxietate se desfăşoară pe fundalul unei etici creştine, suportând conexiuni multiple cu dogmatica, numită de filosoful danez a doua etică . Idealitatea acestei etici constă în conştiinta penetrantă a realitatii, iar faptul de a-şi păstra idealitatea chiar ocupându-se de relevarea păcatului implică o dificultate deosebită a problemelor etice. Discursul lui Kierkegaard despre anxietate abordează problema păcatului, având în vedere că anxietatea este o condiţie prealabilă a păcatului. Semnificaţia anxietăţii lui Kierkegaard este de fior de spaimă faţă de ceva nedefinit şi indeterminabil, spre deosebire de sentimentul de frică, în care obiectul este concret, individual.
Filosofia lui Kierkegaard este personală. Există o strânsă legătură între viaţa şi filosofia sa. El nu preia pur şi simplu problemele cele mai dezbătute de filosofie pentru ale discuta, ci problemele lui provin din propria lui viaţă , ele reprezentându-se sub forma unor alternative în care el trebuie să facă o alegere personală. Această alegere presupune o asumare radicală a responsabilităţii.
Preş-guvernul, FMI(foamea-i la ei) şi jocurile foamei
Gabi Pitu
No, a sosit si ceasul al 12-lea, s-au terminat banii! Ce ne facem, ce ne facem!!!??? Păi împarţim ce avem, mai încolo vedem. Cam aşa gandesc cei care ne conduc şi aşa se gandeşte de ani buni la noi!
Treaba asta cu criza nu a fost luată în serios nicăieri în lume, de ce la noi s-ar fi procedat diferit. A părut de la bun început un vis urât, cei mai mulţi au zis ca e suficient sa traga somn bun şi când se vor trezi totul isi va relua cursul normal.
Până la urmă preş-guvernul a procedat greşit pentru cu nu e dipus să renunţe la furturile şi privilegiile clientelei politice, dar cu o urmă de demnitate pentru că nu s-a lovit din nou în mediul privat care probabil ar fi însemnat un fel de dezastru naţional. De ce? Pentru că scăderea veniturilor statului a fost legată direct proporţional legată de scăderea activităţii în mediul privat. Mărirea pensiilor şi a salariilor bugetarilor a fost facută la nivelul lui 2008, an în care putea fi susţinută cu mari riscuri. Asta în loc ca surplusul de bani să fie trimişi la investiţii ce ar fi generat o creştere durabilă. Miza erau însă alegerile, şi Băsescu a reuşit să păstreze puterea. Obiectiv atins.
Deşi la noi în ţară se merge pe principiul să moară şi capra vecinului, mi-e greu să cred că aversitatea mediului privat e atât de mare faţă de întreţinuţii de stat şi invers cum e descrisă în media în ultima vreme. Până la urmă suferim cu toţii şi împărţim această suferinţă. E cumva natural ca cei din privat să zâmbească puţin când urmăresc valul de proteste declanşat instant aproape. Ei suferă de doi ani şi nu au cui să se plângă (patroane, dacă nu imi dai salariul pe luna asta te dau afară, te sparg mă!! – nu cred că îşi permit prea mulţi să o zică). În plus cei de la stat beneficiau de măriri salariale in perioada in care începuse concedierile şi blocarea salariilor în mediul privat.
Spectacolul de la tv e impresionant. Mogulii şi oamenii preşedintelui îşi continuă lupta, totul sub privirile cumva indifente ale oamenilor care merg la servici fără speranţa unor vremuri mai bune.
Valul de ură care a cuprins România deodată împotriva preşedintelui e puţin suprinzător. (Băsescu! România îţi dă muie!) Protestele sunt însă normale. O să ne distrăm până la intrarea in vacanţă. Greve generale şi tot tacâmul. Părerea mea e că cei care s-au revoltat acuma aşa puternic sunt ipocriţi, Sunt tot aia care l-au votat în speranţa că îşi vor păstra privilegiile.
Oricum PDL-ul şi Băsescu cu toate serviciile secrete în spate şi cu impresionantul aparat de manipulare creat în ultimii ani, dau semne de slăbiciune tot mai puternice. Băieţii sunt tot mai derutaţi.
Ce o să se întâmple până la sfârşitul anului totusi dincolo de sfera televizorului, în lumea reală? Păi eu cred că de anul acesta oamenii vor începe să perceapă realitatea, până la urmă noi românii am fost săraci tot timpul, dar atunci când unei naţiuni i se promite de 50 de ani un viitor mai bun( la început a fost comunismul, nu a mers, am tânjit cel puţin un deceniu să ajungem în UE , se pare că nici acum nu e mai roz).
Cea mai mare problemă a noastră în momentul de faţă e că nu prea mai există minciuni plauzibile despre un viitor luminos! Oamenii rămaşi fără speranţă sunt foarte periculoşi.
Eu în momentul de faţă nu aş vrea să fiu în pielea celor care ne conduc în următorii ani, care vor trebui să confrunte furia unei populaţii extrem de frustrate din cauza minciunilor lor, lipsită de speranţă, cu un mare grad de îndatorare foarte mare faţă de bănci care se va confrunta cu inflaţie, şomaj, lipsa locurilor de muncă şi venituri foarte mici.

PS- România are drumuri jalnice şi cu toate astea pe o porţiune mică de asfalt circulabil am fost prins de radar! Să ma enervez?
Versificatori, pentru osanale adunarea!

CEREDEEV DANIELA

Lectura volumului Patrie, Partid, Popor – culegere de literatură patriotică pentru clasele V-VIII, realizată de Petru Demetru-Popescu şi Gheorghe Şovu, (apărută la Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970) prilejuieşte azi o incursiune într-un spaţiu al ideilor banale devenite dogmă, al principiilor golite de conţinut, al întâmplărilor obişnuite convertite în şansă şi al stupidului promovat ca fenomenal. Sub pretextul „celei mai înalte şi emoţionante responsabilităţi majore a scriitorilor faţă de o istorie zbuciumată” se înşiruie pe câteva sute de pagini îndemnuri „modelatoare de conştiinţe”, „poezie autentică”, „vers dătător de speranţă”, „imn adresat ţării şi virtuţilor creatoare ale poporului român”, „puternice imbolduri”, „pilde emoţionante”, „impuls cutezător”, toate vizând – în fapt – îndoctrinarea psiho-afectivă şi cognitivă a „pionierilor de azi / uteciştii de mâine” cu „principiile culturii noastre socialiste, rezultat firesc al politicii înţelepte şi originale a Partidului Comunist Român”.
De altfel, prefaţa volumului semnată de Al. Piru militează pentru ideea că poezia este instrumentul de sensibilizare şi educare a tinerei generaţii în „spiritul noilor orientări culturale” cu scopul înregimentării sale în „amplul şi fremătătorul proces al transformărilor revoluţionare iniţiate de partid”: „Poezia, marea poezie de totdeauna a fost inteligibilă şi accesibilă […]. S-a revenit, aşadar, la poezia adevărată, oricât de complicată, dar limpede, purtătoare de înţeles, de semnificaţie”.
Concepte şi principii de înaltă ţinută morală ca dragostea de patrie, responsabilitate socială, conştiinţa apartenenţei la neam, respect pentru simbolurile naţionale, se pervertesc până la angajament politic, devotament şi dăruire faţă de partid, iubire şi glorie „conducătorului iubit”: „E toată ţara românească-n sărbătoare. / Poporul înalţă imn partidului iubit / Sub steagul lui ne avântăm spre soare / Să făurim un viitor mai fericit.” (Raportul prezentat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la Conferinţa Naţională a Partidului Comunist Român, 19-21 iulie 1972). Deşi declarat împotriva „misticismului aşa-zisei ortodoxii” versurile abundă în termeni religioşi, în cuvinte cu rezonanţe sacre în conştiinţa colectivă a neamului nostru, în principii morale durabile, menite a potenţa şi înnobila toate resorturile fiinţei umane: calea, creaţia, pilda, îngerul iubirii, îngerul de pace, altarul Vestei, taina, vechiul legământ, sfântă poruncă, gură de rai, luminat pământ, întrupare, smerenie, cădelniţa minţii etc. valorificate – însă – în texte doar ca element de manipulare a vigilenţei artistice, aşezate în contexte sterile, articulându-se într-un limbaj zgomotos şi vădit declamator. E o dovadă că cei care le foloseau aveau o percepţie clară a încărcăturii lor semantice, a capacităţii acestor cuvinte de a rezona cu trăiri creştine adânc tăinuite. Însuşi tripticul tematic al volumului: patrie – partid – popor trimite la valorile sacre, la perfecţiunea paradisiacă, la frumuseţi şi valori primordiale, revalorizate însă în contextul realismului socialist.
În cele mai multe dintre cazuri ne situăm la un grad zero al comunicării, în limitele unei poezii „accesibile, capabile să pătrundă în sufletul omului simplu” adică atât de conforme ideologiei propagandistice, dar din păcate atât de mutilate de asperităţile limbajului de lemn. Titluri ca Omagiul pionierilor, Splendoarea patriei, Stema ţării, Laudă României socialiste, Ţara de mîine, Ţara de imn, Partidul, Partidului îi sînt dator, Prinos Partidului, Poemul Griviţei, Tînguirea ţeranului, Republica dragă, 23 August, Cîntarea Partidului, Lumină de August trădează o poezie angajată politic, introdusă prin directive de partid, susţinută de activişti şi politicieni zeloşi, o poezie pusă în slujba unei clase conducătoare, iar autorii lor – poeţi de partid ca: Ion Bănuţă, Mihai Beniuc, Radu Boureanu, Petre Ghelmez, Dan Deşliu, Nina Cassian, Veronica Porumbacu, Eugen Jebeleanu, Aurel Rău, Nicolae Tăutu, Maria Banuş, Alexandru Toma etc.
Ilustrativ pentru tripticul generic al volumului se descoperă textul adaptat E scris pe tricolor unire, în care programul partidului („cartea comunistă”) primeşte valenţe răscumpărătoare, profetice, pentru destinul ţării („Românie socialistă”) iar poporul este înzestrat cu capacităţi demiurgice în construirea noii ere: „În cartea comunistă scrie / Că asuprirea va pieri / Prin noi, iubita Românie / Liberă-n veci va înflori. // Stăpân pe-al său destin, poporul, / De viaţă dreaptă făurar / Clădeşte falnic viitorul / Urmând partidul unic far. // Tu, Românie socialistă, / În lume mândră vei sui … / În era nouă comunistă, /Etern, etern, vei dăinui!”.
Lozinci, sloganuri, imperative laconice, declamate toate cu intenţia expresă de a reconfigura conştiinţa maselor din perspectiva responsabilizării în lupta „contra tiraniei”, a „duşmanului închipuit”. Un alt text, Tricolorul, „construit” în jurul unui simbol naţional, întemeiat în aparenţă pe imboldul de a reînvia în conştiinţe respectul faţă de valorile neperisabile ale neamului reafirmă – de fapt – supremaţia partidului, necesitatea subordonării intereselor proprii faţă de interesele acestuia, depersonalizarea individului şi inexistenţa sa independent de „partidul conducător”: „Tricolorul e mândria, /Steagul roşu, flacăra; / Înfloreşte România / Socialistă, ţara mea! // Tu ne porţi mândria-n lume, / Scump partid conducător; / Tu ne-ai dat un falnic nume / Şi un falnic viitor”.
Partidul, devenit simbol al „voinţei comune de eliberare”, este omniprezent, dominator, atât de puternic şi clarvăzător, şi singura alternativă pe care o are individul este aceea de a accepta această realitate, de a-şi asuma fără tăgadă dezideratele sale, de a se lăsa călăuzit: „Strevăd şi simt şi-aud partidul / În toate frumuseţile pe culmi / […] El mi-este reazim, pură înălţime, / E-n tot ce-i simplu şi incandescent. / Mi-i şi prezent şi viitorime, / E soţul drumului mereu ascendent”. Sugestia, realizată de altfel prin mijloace din cele mai prozaice – rime imperfecte, apoziţii în jurul unor cuvinte cu rezonanţă misterioasă şi inaccesibile omului obişnuit – îşi atinge scopul, individul ajungând să fie convins că însăşi existenţa sa atârnă de voinţa partidului, că trebuie să-şi facă din acest concept un model de viaţă, că vocaţia sa primordială este aceea de a deveni asemenea lui în măreţie şi strălucire: „Sinteză-a tot ce e mai bun în semeni, / În steagu-i văd, ca strălucit înscris: / Înalt să fii partidului asemeni, / E dintre toate, minunatul vis.” (Splendoarea patriei, Camil Baltazar).
Stema ţării celebrează din perspectiva militantului comunist abdicarea regelui şi proclamarea republicii, evenimente politice reflectate în schimbarea simbolurilor din stema ţării. Poetul consideră că trăieşte momente epocale, ca schimbarea de epoci se produce şi prin alternarea simbolurilor în stemă: „Am cunoscut ce nu vor mai cunoaşte / Aceia ce în urma mea s-or naşte” sau „Steme piereau; vedeam cum brusc dispare / Vr’un şarpe, vultur, leu, ori alte fiare. / Ci steme noi suiră-n locul gol, / Cu spice, brazi şi sonde şi petrol…” (Stema ţării, Mihai Beniuc). Eveniment care a prilejuit şi apariţia altor stihuri în care stema ţării se reflecta în toată splendoarea simbolurilor sale: „Această seceră a mea şi acest ciocan, / Spicul de grâu la fel de frumos / ca mustaţa ciobanului din Mioriţa, / aceste sonde care stau de vorbă / cu miezul pământului, / şi această demnitate a brazilor / scriind pe cer numele tău, / ale tale sunt Patrie / dintotdeauna.” (Patria, Nichita Stănescu). Versuri care par mai degrabă a fi rupte dintr-un spot de promovare a unei schimbări ce se vrea vizionară, alături de imagini şi inflexiuni epice, toate trădând un fel de poezie a oportunităţii, a versificării comandate de interesele partidului.
Sub zodia nouă a „stelelor roşii”, tovărăşia, brigada, munca, conductele, munca neobosită, albastrele uzine devin cuvintele de ordine şi centrul de greutate al vieţii însăşi: „Pe culmile vântului, / Prin păduri de fagi, / Zvâcniţi, brigăzi ale muncii, ale sângelui nostru, / Tinere artere ale ţării” (Sângele ţării mele, Radu Boureanu). Atunci când se raportează la realizările partidului, omul socialist este îndemnat să-şi analizeze viaţa şi trăirile şi gândurile din perspectiva comparării cu frumuseţile netrecătoare ale naturii, tocmai pentru a i se inocula ideea că poate fi şi el „ziditor de noi frumuseţi”: „Potecile mi se aştern în cale, / Sub paşii mei noi drumuri se întind. / Mă-nalţ în spicul frumuseţii tale, / O, ţara mea, adâncul să-ţi cuprind / […] / Te simt zvâcnind în ierburi şi în muguri, / În fiecare sondă de ţiţei, / Cu freamătul pădurilor mă bucuri, / Ca pe-un copil, de mână tu mă iei.” (Ţării mele, Victor Tulbure).
Un grupaj de texte sub genericul Eşti cale ce-o găseşte omul situează partidul şi ideologia comunistă la interferenţa dintre cosmic şi terestru, dintre cauză şi efect, principiu şi existenţă; e un fel de „început şi sfârşit” al tuturor lucrurilor, o existenţă în sine, independentă şi atât de puternică, cauza tuturor schimbărilor favorabile şi efectul dorinţei „de mai bine”: „Eşti calea ce-o găseşte omul, / Pierdut în codru, fără urmă; / Eşti prin deşert, deodată, pomul, / Când setea pe drumeţ îl scurmă […] Tu călăuză ne eşti şi carte, / Învaţă-ne, iubit părinte, / Şi cum să facem mai departe, / Şi cum să mergem înainte!” (Partidul, Mihai Beniuc).
Voinţa, raţiunea şi sentimentul, ca indici ai personalităţii morale, sunt fiecare în parte şi toate deodată mărci ale resurecţiei demnităţii umane, tributare „avântului înnoitor” şi datorate exclusiv intervenţiei proniatoare a partidului: „De-adun puteri de fluvii mari, / spumoase-n val, de simt că-s jar, / de merg pe drum înnoitor – / Partidului îi sunt dator. // De liber versul mi-l deschid / sub flamuri roşii de partid / de gândul ia înaltul zbor – / Partidului îi sunt dator // De-i fără frâu iubirea mea, / precum e-n zbor o rândunea, / de-n zbor cu şoimii mă măsor – / Partidului îi sunt dator.” (Partidului îi sînt dator, Ion Bănuţă). E subjugată voinţa, condiţionată – raţiunea şi pervertit sentimentul, fiinţa umană însăşi e indestructibil legată de fiinţa unică şi inegalabilă a partidului. Repetarea cu obstinaţie a enunţului, pentru că de metaforă nu poate fi vorba, „Partidului îi sunt dator” are aici rol de angajament existenţial, de ofrandă a recunoştinţei, dar şi de afirmare a disponibilităţii de conlucrare, partidul întemeindu-se pe „noi”, pe „colaborare”, pe „luptă comună”, pe „colectiv”.
O strategie asemănătoare este pregnantă şi într-un alt text cuprins în volum, Partidul de Alfred Margul Sperber, îndatorarea realizându-se aici printr-un verdict adresat la modul imperativ: Partidul ţi-a dat vlagă! („Partidul ţi-a fost sprijin şi-ajutor, / La luptă te-a-ndrumat şi la izbândă / […] / Partidul ţi-a dat vlagă.”).
Ipostazierea partidului este multiplă şi mereu diversificabilă: făuritor/creator, călăuzitor/promotor, eliberator/răscumpărător, toţi într-unul şi unul – acelaşi – în toţi; iar principiul menit a-l face să continue e iubirea faţă de el: „Partid, lumina noastră, viaţa / Acestei ţări cu zări senine, / Ca floarea-soarelui ni-i faţa / Rotită veşnic către tine.” (Sîntem întotdeauna gata!, Ion Brad) sau „Căci toate câte sunt – sunt ale tale! / Ca mărgărita frunzărită-n prag, / De-ai întreba noianul de petale / ţi-ar spune, toate, rând pe rând: mi-eşti drag.” (Prinos partidului, Marcel Breslaşu).
Mutilarea poeziei culminează într-un text ca Lauda electrificării, al lui Geo Bogza, în care nu numai că fiorul poetic lipseşte cu desăvârşire, dar şi principiul estetic este aproape inexistent: „Atunci, oriunde se va afla un om, / vor fi o sută sau o mie de waţi / pentru a-l apăra împotriva tenebrelor” sau în textul cu tentă baladescă Republică dragă: „Frunzuliţă de nalbă, / Republică dragă, / Fii mândră şi cântă / Şi priveşte-n luncă: / Sute de tractoare / Strălucesc în soare. / Ară ne-ncetat / Brazda-n lung şi-n lat. / […] / Uite fabrica, / A pornit şi ea; / A pornit la-ntreceri, / Ş-apoi la petreceri. / […] / Şi cu toţi muncim, / Spre bine pornim.”
Suntem în faţa unor creaţii puse în slujba unei imense activităţi de propagandă şi de agitaţie pentru construirea noii societăţi socialiste, indiferent de consecinţele socio-culturale ale acestui proces. Cea mai mare parte a textelor citate dau mărturie despre un fenomen abstras rigorilor şi rostului literaturii autentice, mutilant pentru valorile culturale româneşti şi cu siguranţă pentru multe destine umane.
Moartea între trecere şi spectacol

Cristina Bindiu

Motto : „Moartea este un scurt, dar teribil
pas între timp şi veşnicie.”
(Walter Scott)

Despre moarte nu alegi să vorbeşti. Pentru că moartea nu are nevoie de purtători de cuvânt. Ea este propriul său avocat. Nu are nevoie să demonstreze că există pentru că, aşa cum spune abatele Prevost, „moartea este condiţia sub care am fost născuţi”. Nu are nevoie să o cauţi, pentru că te găseşte singură. De ea nu poţi fugi pentru că e mereu cu tine, entitate încrustată adânc în fiinţa ta, acolo unde niciodată conştientul nu va putea pătrunde şi de unde, când şi când, va trimite câte un „apel” de avertizare ca o presimţire a misterului eternităţii de dincolo.
Şi totuşi… vorbim despre moarte. Încercăm să îmbrăcăm în cuvinte ceea ce nu poate fi rostit, să descriem ceea ce nu poate fi descris, să înţelegem ceea ce nu poate fi înţeles, într-o încercare splendidă de a ne înfrunta frica, frica de necunoscut, frica de trecere, frica de nou. Se spune că frica se naşte din ignoranţă. Într-un demers logic , marile poeme ale morţii trebuie citite ca încercări ale oamenilor de a-şi înfrunta temerile, de a-şi depăşi ignoranţa, de a descifra misterul în funcţie de propriile semnale interioare. Prozele lui Pavel Dan se înscriu tematic în direcţia acestor poeme, moartea apărând aici cu o tulburătoare frecvenţă ce mărturiseşte o „legătură placentară” între „experienţa scriitorului condamnat la o moarte timpurie şi scrisul său” , o obsesie existenţială .
Este vorba despre o moarte a cărei percepţie nu are nimic metafizic. E doar o condiţie existenţială asumată odată cu păşirea în lumea albă a vieţii. A muri, pentru personajele scriitorului ardelean, nu înseamnă altceva decât împlinirea ursitei („Ursita trebuie să se împlinească – rosteşte premonitoriu Iacob, din „Ursita” )ieşirea de sub semnul timpului pentru a intra sub cel al veşniciei, într-un proces ireversibil surprins din două perspective: individuală (omul ca actor al propriei deveniri) şi colectivă ( reacţia celorlalţi în faţa morţii unuia dintre ei).
Perspectiva individuală construieşte un film al trecerii în trei timpi : presimţire, retragere în tăcere şi indiferenţă – înstrăinare faţă de lumea aceasta, gest de rămas bun.
Presimţirea morţii nu este altceva decât sesizarea, la nivel inconştient, a legăturii dintre lumea acesta şi cea de dincolo, este perceperea eternităţii prin prisma propriei picături de eternitate, este o amintire, ca un flash-back, a tărâmului din care am căzut în viaţă şi la care – inevitabil - trebuie să ne întoarcem după ce experimentăm teribilul vis al efemerului.
Aceste flash-back-uri sunt cifrate uneori în vise premonitorii ( vise „curate”, „de la Dumnezeu”), alteori în semne ( ţipătul cucuvelei în miez de noapte, ochiul stâng care se bate), iar alteori într-o sfârşeală ucigătoare care îi îndeamnă să se întoarcă acasă, în universul pe care îl cunosc cel mai bine şi care, prin certitudinea pe care le-o oferă poate fi sprijin în drumul spre incertitudine.
Visul este ultimul contact al omului cu veşnicia, dar şi cu inconştientul fiecăruia din noi. Sau, cum spuneau cei din vechime „un semn al lui Dumnezeu manifestat în om şi un semn pe care i-l dă acesta lui Dumnezeu” . Urcăneasa explică existenţa viselor într-o manieră proprie: „Când trupul omului doarme, sufletul se desparte de el şi umblă prin lume. Vede şi aude multe; unele se potrivesc, e drept”, cum tot în manieră proprie – dar în spiritul tradiţiilor – interpretează simbolic ceea ce visase: „A visat că umbla prin tină până în genunchi şi îşi pierduse năframa. Noroiul înseamnă boală şi pierderea năfrămii şi pălăriei – moarte. Tot aşa e când visezi că îţi cade un dinte…”. Visul lui Iacob are în centru un vestitor, o făptură cu rol psihopomp, venită de dincolo pentru a-l avertiza – mama sa ( „femeie cu credinţă mare” în timpul vieţii şi căreia „ Dumnezeu i-a arătat în vis tot ce va petrece”, inclusiv ceasul când va muri). Ca majoritatea vestitorilor, este îmbrăcată în alb – simbol al tărâmului luminii – şi vorbeşte codificat: „ Pare că venise mama, Dumnezeu s-o ierte, la noi şi s-a aşezat pe laviţă, după masă, în frunte. Era îmbrăcată în haine albe. Eu încă m-am mirat şi am întrebat-o de ce s-a îmbrăcat în alb, dumneaei, muiere bătrână. Şedea, cum am spus, acolo, pe laviţă, cu coatele pe masă. « Am venit să-ţi spun, dragul mamii, că ţi-am cumpărat loc de casă la Tăureni, lângă lac. E o fântână acolo, fântâna cea fără fund – o ştiţi voi; deasupra ei să-ţi faci casă nouă, şi să nu te muţi de acolo, că aşa e voia lui Dumnezeu. Mâne dimineaţă prindeţi boii la plug şi trageţi o brazdă până acolo»”. E mai mult decât o premoniţie: e o poruncă superioară voinţei omeneşti ce trebuie neapărat să fie împlinită. Nu încape amânare, pentru că, aşa cum spune unul din personajele lui Matei Vişniec, „Fiecărui om i s-a dat o singură zi pentru a muri… Una singură… Şi dacă a ratat-o, e pierdut” . Dacă femeia îmbrăcată în alb poate simboliza Îngerul vestitor - vestind întruparea lui Iisus Hristos, arhanghelul Gavril vesteşte înfrângerea morţii şi venirea vieţii veşnice – fântâna poate accesa, din punct de vedere simbolic, mai multe conotaţii.
Conform tradiţiei, ţăranii români săpau fântâni în marginea drumului în amintirea celor dispăruţi, pentru ca drumeţii însetaţi să bea apa şi să îi binecuvânteze pe cei duşi. De asemenea, în credinţa populară fântâna este un simbol al continuităţii vieţii, loc de trecere spre lumea cealaltă, cu atât mai mult cu cât e „fără fund”(simbolistică pe care o întâlnim şi în prozele lui Mihail Sadoveanu şi în multe poveşti), dar şi loc de purificare.
Casa nouă care trebuie ridicată de personajul nostru e cea pentru odihna veşnică, iar brazda trasă în zori reprezintă drumul ce trebuie străbătut, un drum cu sens unic. Boii înhămaţi la plug au şi ei rol psihopomp, arătându-i drumul în moarte aşa cum au lucrat zi de zi alături de el în timpul vieţii. Nu e de mirare că boii împlinesc acest rol într-un spaţiu în care „nu se mai ia nimeni după faima neamului, ci fiecare atâta cântăreşte, câtă avere are” şi „odată cu numărul boilor din poiată şi turma din ocol” creşte şi „vaza în sat”.
Tot loc de trecere este şi fântâna din Priveghiul. Dar, mai mult decât loc de trecere, ea devine pentru Toader mai ales o posibilitate de evadare din infernul vieţii, un infern în care, sub teroarea celor două harpii, soţia şi fiica sa, acesta reface – în manieră specifică lumii ţărăneşti - chinul lui Sisif. Odată terminată o treabă, Toader este trimis să facă alta, iar apoi alta, într-un ritm infernal, şi fără a avea dreptul la o clipă de odihnă şi la o lingură de mâncare decentă: „Trudise o viaţă întreagă, să aibă la bătrâneţe o lingură de zeamă şi un colţ de pernă pe care să-şi odihnească fruntea. Şi-atât n-avea. De ce să mai trudească? Pentru cine?”. Rolul de făptură călăuzitoare spre lumea de dincolo îl are aici Ioşca, cârciumarul, un cocoşat care „părea un animal diform” şi doar „aducea a om”. Povestindu-i despre socrul lui Toader care alege să se spânzure pentru a scăpa de răutatea nevestei, cârciumarul trezeşte în acesta „un dor de a nu mai fi, de a intra în pământ, de a se contopi cu ţărâna de subt picioarele lui” care îl va duce, inevitabil, spre sinucidere.
Complexitatea simbolică a fântânii este îmbogăţită aici şi cu cel de capcană ( pe care îl întâlnim şi în „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă). Toader alege de bunăvoie să treacă dincolo, îşi forţează soarta, încearcă să-şi depăşească „ursita” , aşa că apa îşi pierde virtuţile purificatoare, dar şi pe cele ale eternităţii: „Apa adâncă şi agitată se uita la oamenii de afară cu ochi duşmănoşi de hoaţă bătrână. Parcă le zicea: «Ce căutaţi la mine?N-am furat nimic»”. Dacă Harap-Alb este prins în capcană pentru că a încălcat porunca tatălui său, Toader va fi prins în capcană deoarece încalcă marea poruncă a Vieţii: „ce n-am dat, n-avem dreptul să luăm: viaţa e de la Dumnezeu”. Fântâna îl minte, îl atrage cu promisiunea unui liman al liniştii, doar că – dacă ar fi să luăm în considerare concepţia creştină conform căreia sinucigaşii nu au dreptul decât la o eternitate în infern – se prea poate ca Toader să fi schimbat doar un infern cu altul, şi, în plus, un infern efemer cu unul veşnic.
Mai întâlnim în unele poveşti populare motivul apei care cere cap de om pentru a deveni simbol al fertilităţii, izvor al vieţii ( o apă peste care trece personajul principal îl roagă să-l întrebe pe Dumnezeu de ce în ea nu există peşti; răspunsul este surprinzător: nu va avea peşte până când în ea nu se va îneca un om; deşi cel care îi aduce răspunsul are grijă să se îndepărteze, apa se aruncă după el în încercarea de a-l prinde şi de a-l jertfi în numele vieţii). Fântâna în care se îneacă Toader este o fântână nouă, ridicată pe locul celei vechi din care apa fusese scoasă până la ultima picătură. Nu întâmplător, este o fântână care nu se poate termina, pentru că meşterii îi amână cu vorba la nesfârşit(„Spuneau că vin azi….ba mâine…în săptămâna viitoare de bună seama”). Există chiar şi presentimentul unei jertfe cerute de aceasta: „oamenii steteau de trei săptămâni /…/ cu gheaţa în spate, că oricând le poate cădea în ea o vită ori un porc”.
Urcan bătrânul şi tatăl profesorului din Zborul de la cuib simt moartea în sfârşeala bolii ce-i potopeşte. Aşa că se retrag spre casă, căutând sprijin între elementele familiare lor. Vin să moară acasă, pe patul lor, alături de lucrurile şi animalele care i-au însoţit în timpul vieţii. Marea tragedie nu e moartea, ci faptul că s-ar fi putut să nu mai ajungă niciodată acasă şi să moară aiurea, prin lume, să nu-i mai ştie nimeni de nume. Această spaimă fiinţială răzbate din cuvintele lui Urcan bătrânul: „A…am cre…crezut că n-oi mai ajunge niciodată acasă…”
Al doilea pas în călătoria spre veşnicie îl reprezintă retragerea în tăcere şi indiferenţă, înstrăinarea faţă de lumea aceasta, treptat, până în momentul în care ajung „să arate cu mâna la poarta raiului”. Urcan bătrânul refuză mâncarea şi băutura care „îi plăcea în vremurile cele bune”, iar Toader priveşte în jur cu detaşare, cu indiferenţă, fără să-i mai pese („ se gândi că şi-a uitat afară, în curte, carul cu sacii de făină. Gândul îi trecu pe dinaintea minţii ca un străin, neluat în seamă. Parcă ar fi fost vorba de altcineva, nu de casa lui”) – pare că, la nivel inconştient, a trecut deja dincolo de frontieră. Gestul de a aluneca în fântână nu este decât împlinirea la nivel fizic a morţii spirituale prin care Toader trecuse deja. Ajuns acasă, bărbatul este deja mort pe dinăuntru. Lumea din jurul său e moartă îi pare moartă, încremenită deoarece el trăieşte deja în altă dimensiune, iar trecerea este ireversibilă („ Toader n-auzea şi nu înţelegea nimic. i se părea că e linişte adâncă. Că salcâmii, casele şi satul întreg e împietrit de vrerea lui Dumnezeu. În mijlocul acestei lumi moarte sta el, atârnând de cumpăna fântânii, cufundat în suriul amurgului”). Probabil că, dacă nu ar fi alunecat în fântână, s-ar fi întins undeva, oriunde, ar fi închis ochii şi ar fi adormit întru veşnicie.
Ultimul pas îl constituie gesturile de rămas bun. Tatăl profesorului îşi ia rămas bun de la fântână, şură, plug, grapă, vacă („ Se uita aşa de lung la toate, ca şi cum ar fi ştiut că le vede pentru cea din urmă oară”), iar din prag „s-a mai uitat o dată înapoi” ca şi cum ar fi dorit să le ia pe toate cu el, întipărite pe retina sufletului, pentru a-şi popula veşnicia cu tot ce a iubit aici. La fel şi Urcan bătrânul care aţinteşte pe rând privirile asupra cuierului înflorit, asupra curelei cu bumbi galbeni şi asupra chipului femeii lui şi pentru care apropierea morţii înseamnă prilej de aducere aminte: „Trei zile au trăit astfel în căsuţa lor de la poartă, necercetaţi şi neîntrebaţi de nimeni, vorbind de oamenii şi de tinereţea lor de odinioară”. Iacob îşi încredinţează cumnatului nevasta şi copiii : „Tu, Vasilie, reîncepu bolnavul, ca frate al Anii, mai uită-te şi de ai mei. De un cap de muiere n-are nimeni frică. Or să-i taie răzoarele, să-i fure primăvara mieii. Şi copiii…”
După ce toate etapele trecerii sunt împlinite, popasul pe lumea aceasta nu mai este posibil. Fiecare pleacă să se întâlnească cu destinul, conştienţi că fără ei lumea va fi mai pustie ( „Rămâneţi pustii, dragii mei”- rosteşte cu ochii în lacrimi tatăl profesorului înainte de a pune mâinile pe piept).
Cu toate acestea, moartea nu are nimic surprinzător pentru ţăranii lui Pavel Dan. Ea este o stare de fapt: „ S-a stins omul? E bun mort.” – gândeşte Simion, şi probabil că reflectă gândurile tuturor - „Cei rămaşi să se înhame în locu-i la carul vieţii şi…hai mai departe./…/ E bine ca omul , când i s-a împlinit veleatul, să pună jos sapa şi coasa şi să nu se mai împotrivească morţii”. Un asemenea gând nici nu surprinde când e alăturat altora în care vibrează o tristeţe şi o durere atemporală: Nu e nimic. Drumul omului pe pământ e plin de chin şi de amar. Ne naştem şi murim în durere. Cât trăim, ne bat durerile cum ne bat vânturile şi ploile. Suferim când ne striveşte carul, suferim junghiul, boalele şi bătăile”. La o asemenea viaţă, moartea vine ca o eliberare, ca o dezlegare de durere, ca o evadare spre o lume mai bună, în care nu există „nici întristare nici suspin”, în lumea zugrăvită de preotul care „ se trudeşte să arate că viaţa e o nimic toată şi că adevărata fericire începe abia după moarte, dincolo, undeva, în ce loc nu ştie nici el” .
Perspectiva colectivă reflectă un univers în care relaţiile dintre oameni sunt aspre, de-a dreptul brutale. Dacă viaţa lor stă sub semnul zbaterii pentru ziua de mâine, relaţiile dintre ei nu pot fi decât de o factură aparte. Nici o urmă de compasiune pentru cel de alături, fie că e un vecin, un copil sau un părinte, un soţ sau un bunic. Doar luptă pentru supravieţuire cu orice preţ. Până şi preotul – care ar trebui să ţină balanţa prin afişarea umanităţii – se apleacă asupra enoriaşilor lui fără pic de înţelegere, fără urmă de compasiune, fără nici un fior de milă. Moartea nu e decât o nouă problemă pe ordinea de zi, o problemă care îi scoate din ritmul obişnuit, care nu înseamnă decât risipă şi pierdere de timp. Semnificativ este, în acest sens, dialogul din familia Urcăneştilor:
„ Asta ne-ar mai trebui, zise Ana, sucind firul gândului comun, să moară acum, în toiul secerii…
 Ne-ar mânca o săptămână de lucru.
 Săptămână ca săptămână, mai sunt ele, dar grâul se scutură, şi paiul se rupe de nu-l mai poţi nici strânge de pe câmp.
 Hei…hei… suspină Ludovica. Voi atâta ştiţi. Ce vom face de comândare?”
Cu toate acestea, spectacolul morţii trebuie respectat. Mortul trebuie pus în camera cea bună, în „casa dinainte”, „cu paturi înalte, împodobite cu pături înflorite, cu tot felul de lucruri, unele mai frumoase decât altele, cu pereţii plini de icoane şi de farfurii colorate, după care atârnă ştergare mândre, împăturate mărunt şi cununi de grâu”, în ciuda împotrivirii celor din casă ( în Priveghiul, Susana se împotriveşte când vine vremea să-l pună pe taică-su în odaia cea bună, dar oamenii nici n-o bagă în seamă), patul pe care este aşezat trebuie „atât de împodobit după cum îl iubeau cei în viaţă”(şi tot Susana e cea care protestează: „De minune a fost, de minune să-i aşterneţi patul”). Apoi trebuie privegheat. Doar că priveghiul scoate de multe ori la iveală conflictele dintre familii şi, pe fondul vinarsului băut, se termină cu bătăi şi chiar cu alţi morţi.
„Comândarea” este o altă problemă, o problemă de „economie familială”. Astfel, pentru a face economie, pe Urcan bătrânul vor să-l îngroape în zi de post. Preotul, văzând atitudinea celor din casă faţă de bătrânul care-i înzestrase cu pământ şi avere nu numai că-i ironizează dar îi biciuieşte aprig în predică – cu atât mai mult cu cât se aşteaptă să nu fie plătit - , apoi pleacă înainte fără să mai aştepte carul cu mortul.
Bocetul, element esenţial al ritualului, nu este altceva decât o parte a spectacolului: „Ludovica, Ana şi alte neamuri pe potriva lor, lăsându-se adesea de la treabă se abăteau pe la căpătâiul mortului, unde, podidindu-le plânsul, îşi cântau în viersuri dragostea pentru răposatul Urcan” . Sublinierea verbului a podidi atrage atenţia asupra faptului că totul este doar o faţadă, că fiecare şi-a pus o mască potrivită pentru a interpreta un rol. Fragmentul următor oferă chiar o explicaţie: dragostea pentru răposatul Urcan pe care o cântă în bocetul lor nu e altceva decât dragostea pentru pământ, pentru viaţă: „cântau moşia mare a Urcăneştilor, cântau plugurile care ieşeau primăvara în brazdă, dimineaţa când cântă ciocârlia; cântau viaţa creştinească, tihna din mijlocul câmpului însorit şi câinoşia morţii”.
În Zborul de la cuib, bocetul este prilej pentru fiecare de a-şi plânge rosturile, de a se tângui de neajunsuri şi necazuri, de a trimite vorbă propriilor morţi.
Un personaj important în spectacolul morţii este Şuţu, „unul din acei înţelepţi ai satelor cărora ploile nu le strică grâul, vitele nu fac gunoi în bătătură”, care „trăiesc de dragul traiului, privind nepăsători cum trece viaţa pe dinainte, cum se zbat alţii în lanţul nevoilor” şi a căror vorbă „e mai temută decât măciuca bătăuşilor” pentru că rostul lui e „de a lumina sufletele, de a scoate adevărul la suprafaţă, de a sluji – ca unelte indirecte – o dreptate supraumană” . Rolul său în ritul înmormântării e cel al „măscăriciului divinator” care, „folosind «greaua batjocură ţărănească» joacă un spectacol final parabolic în spectacolul înmormântării. Luând masca inocenţei, nebuniei, îi demască pe cei vinovaţi de moartea lui Toader, respectiv pe nevastă şi fiică” .
Spectacolul înmormântării din Zborul de la cuib vorbeşte, dincolo de umanitatea afişată, de însingurare, de tristeţea depărtării, de dezrădăcinare. Mortul e un om bun, săritor, respectat de săteni şi de familie. Patul morţii îi este împodobit cu „tot ce are casa mai mândru”, oamenii veniţi să-l privegheze amintesc în poveştile lor de omenia şi disponibilitatea lui de a-şi ajuta vecinii. Doar că, peste toate, pluteşte o tristeţe dureroasă. Profesorul, singurul copil al familiei, se înstrăinase de sat, de oameni, de părinţi. Chiar vestea morţii tatălui său nu reuşeşte să-l impresioneze: „Îşi dete seama că nu simte nici o ărere de rău, că e străin de acest fapt ca de un anunţ mortuar la gazetă”. Iar moartea tatălui vesteşte o nouă înstrăinare, o nouă moarte, am putea spune: mama va fi nevoită să-şi părăsească casa, satul, obiceiurile, amintirile, tot ce pentru ea însemnase până atunci viaţa. Iar ritualul plecării ei seamănă cu cel al morţii. Gesturile de rămas bun ale mamei care va pleca să locuiască la fecior „între străini” le repetă pe cele ale tatălui de dinainte să moară. Pentru că, pentru ea, plecarea echivalează cu o moarte, cu o trecere într-o lume necunoscută, străină. Pustiul ce rămâne în urmă are ecouri adânci în pustiul din sufletul ei. La fel ca şi de cei morţi, oamenii îşi vor aminti şi de ea din ce în ce mai rar.
„Vor cădea ploi; mormintele se vor surpa, şi în jur vor creşte bălării, iarbă…”
Iar oamenii vor continua să se lupte pentru viaţă, să se zbată, să alerge, să sufere pentru ca în final să treacă dincolo, într-un gest de asumare supremă a morţii pe care o poartă fiecare în sine. Pentru că, aşa cum spune Tudor Arghezi, „moartea este umbra noastră care se ţine după noi să ne soarbă”. Şi, atunci când vine clipa, când suntem chemaţi să ne împlinim ursita, ieşim din „drumul egal al fiecărei zile”, scăpăm tiraniei timpului şi, absorbiţi de propria eternitate, accedem spre veşnicia universului . Unde sperăm să găsim linişte… Doar linişte…
O! Ce sete de repaus.... în fiecare om…
Climatul Bazinului Moldoviţei

Prof. Clitnovici Gelu-Gheorghe

Climatul montan
Din triada componentelor primare ale naturii - relief, climă, ape, potenţialul energetic, prin "discreţia" cu care se manifestă şi prin plasarea interacţiunilor sale în "umbra" substanţei reliefului şi apelor, s-a găsit deseori în planul secundar al unor analize geografice. Doar "izbucnirile" sale din ultimii ani au adus-o în atenţie, încercându-se înţelegerea ei, din păcate adesea, în disociere cu ansamblul natural şi uman.
Rolul climei a fost deosebit de important în realizarea diferenţelor de peisaj geografic ce s-au succedat in decursul evoluţiei Obcinilor Bucovinei şi, implicit, a teritoriului Bazinului Văii Moldoviţei.
Teritoriul Bazinului Văii Moldoviţei corespunde în mare parte cu acela al Culoarului depresionar al Moldoviţei. Ecartul de altitudine nu este mare, de la 591m m la confluenţa celor două râuri, la cca 1250-1300m pe culmea Obcinei Feredeului, totuşi cei cca 700 m diferenţă de nivel se vor exprima suficient de bine ca factor climatogen, în special din punct de vedere termic, diferenţieri existând pentru aproape toate elementele şi fenomenele climatice.
Pentru caracterizarea climei teritoriului Bazinului Văii Moldoviţei s-au utilizat în principal datele de la staţia meteorologică cea mai apropiată, Câmpulung Moldovenesc, situată în culoarul Moldovei, cu altitudinea apropiată cu aceea din Vatra Moldoviţei şi climatul de munţi joşi şi mijlocii, fiind singura staţie cu înregistrări continue mai apropiată de teritoriul în studiu.

Încadrarea climatică

Sub aspect climatic, Obcinile Bucovinei (şi implicit Bazinul Văii Moldoviţei) sunt situate spre extremitatea nord-estică a provinciei central-europene, cu un climat temperat moderat continental, la interferenţa influenţelor climatului continental din est şi ale celui subatlantic (boreal) din vest-nord-vest.
Prin altitudinea medie, teritoriul bazinului se include regiunii climatice carpatice (provinciei climatice montane) cu influenţe climatice baltice, în etajul climatic al munţilor mijlocii de la periferia acestei provincii (I. Gugiuman, 1960, V. Mihăilescu, 1969), fiind caracterizat printr-un climat temperat-boreal-montan (I. Sârcu, 1971)[5].
Poziţia Bazinului Văii Moldoviţei în latitudine defineşte condiţiile climatului temperat- boreal- montan. Caracteristice pentru acest climat, în acest sens, sunt variaţiile termice anuale notabile.
Circulaţia generală a atmosferei imprimă întregului ansamblu al Obcinilor Bucovinei unele valenţe, care se regăsesc cu o relativă periodicitate de la an la an. La aceşti factori se adaugă aşezarea în raport cu principalele unităţi morfologice, ecartul altitudinal de desfăşurare al reliefului comunei, microrelieful, geodeclivitatea asociată cu expoziţia versanţilor contribuie în principal la formarea unor topoclimate specifice.

Factorii climatogeni

Ca factor climatogen important, radiaţia solară variază în funcţie de poziţia latitudinală. Conform hărţii distribuţiei radiaţiei totale zona bazinului primeşte în medie sub 110Kcal/cm2/an, cu valorile cele mai ridicate în semestrul cald - 80Kcal/cm.
Radiaţia directă pe suprafaţa orizontală depăşeşte la amiază, pe timpul verii 1 cal/cm2/min. Poziţia bazinuluii între obcini, în estul lanţului carpatic, cu fenomene de foehnizare determină creşterea valorilor radiaţiei solare directe, prin reducerea opacităţii atmosferei. Valorile relativ ridicate ale radiaţiei solare pe valea Moldoviţei sunt explicate atât prin fenomenele de foehnizare dinspre Obcina Feredeului, prin lărgirea palierului altitudinal de 600m, precum şi prin reducerea nebulozităţii atmosferice graţie circulaţiei atmosferice mai intense, pe vale.
Radiaţia globală variază de la 0,2cal/cm2/min, în dimineţile de vară, la 1,00cal/cm2/min, în amiezile senine de vară, comparativ cu în sezonul de iarnă, când se înregistrează doar 10% din valoarea medie anuală.
Radiaţia solară înregistrează variaţii spaţiale importante: scade progresiv dinspre culmi spre văile înguste (Ciumârna, Boul Mare, Valcanu), prin creşterea umidităţii relative şi a nebulozităţii.
Durata de strălucire a Soarelui este cuprinsă în medie între 1400-1800h/an şi înregistrează variaţii semestriale importante. Pe versanţii umbriţi durata insolaţiei se reduce sub 1300h/an ca efect al dezvoltării mai frecvente în timpul zilei a norilor de convecţie şi a celor orografici.
Circulaţia generală a atmosferei este determinată de poziţia pe care o au principalii centri barici pe continentul european în timpul anului. Poziţia şi orientarea generală a obcinilor influenţează climatul din Bazinul Văii Moldoviţei prin raportul de expoziţie al acestora faţă de deplasarea maselor de aer cu origini diferite.
În această regiune nordică a ţării, în partea inferioară a atmosferei, se manifestă patru tipuri principale de circulaţie a maselor de aer, cu implicaţii directe asupra stărilor de vreme şi climatului:
o Circulaţia maselor de aer, cu sorginte vestică, central —europeană şi atlantică, are o frecvenţă medie de 45%, cu pondere mare în toate anotimpurile, determinând ierni blânde, cu precipitaţii lichide şi vreme instabilă, vara;
o Circulaţia polară şi baltică, prezentă în 30% din cazuri, cu direcţia de penetraţie dinspre nord-vest, aduce mase de aer maritim, favorizează scăderi de temperatură şi precipitaţii abundente, mai ales sub formă de averse;
o Circulaţia maselor tropicale, cu ponderi modeste, sub 15% din cazuri, aduce aer cald şi umed din sud-vest şi mase de aer cald şi uscat din direcţia sud-est;
o Circulaţia de blocare are o frecvenţă medie de 10% şi se caracterizează prin câmp baric cu valori ridicate, veri călduroase şi secetoase, ierni umede cu nebulozitate ridicată, dar cu precipitaţii reduse.
Analiza pe sezoane a circulaţiei generale a maselor de aer reflectă caracterul important al acesteia în condiţionarea topoclimatelor şi instabilităţii stărilor de vreme.
Iarna, Obcinile Bucovinei se găsesc în calea maselor de aer polar, cu sorginte în anticiclonii Scandinav, Groenlandez şi Siberian, primele determinând vânturi de nord-vest şi nord şi respectiv vânturi de nord-est. Mult mai rar ajung aici mase de aer tropical care pot atenua asprimea climatului montan.
Primăvara şi toamna se caracterizează prin advecţiile ciclonice frecvente şi pătrunderea efemeră a maselor polare sau tropicale, generând stări de vreme foarte variabile.
Rolul de factor climatogen al suprafeţei subiacente active, prin particularităţile de relief, reţea hidrografică, sol, vegetaţie etc. - mai mult sau mai puţin modificate prin reorganizări spaţiale de natură antropică - se defineşte numai în contextul raporturilor cu pătura inferioară de aer a atmosferei.
Relieful este elementul local cel mai important nu numai pentru peisajul moldoviţean, cât şi prin calitatea de factor climatogen prin: altitudine, orientare, geodeclivitate şi expoziţia versanţilor - faţă de insolaţie sau de circulaţia atmosferică. Desfăşurarea palierelor hipsometrice pe teritoriul comunei determină prin creşterea nebulozităţii, scăderi semnificative ale radiaţiei solare globale, cu efecte asupra variaţiei elementelor şi fenomenelor climatice, în special asupra temperaturii aerului.

Caracterizarea elementelor climatice

Temperatura aerului

Temperatura aerului este parametrul cel mai important al climei, ea înregistrează un grad mare de variabilitate spaţio-temporală, determinând astfel şi modificarea celorlalte elemente climatice.
În ceea ce priveşte temperatura aerului, s-au preluat datele de la staţia meteorologică Câmpulung Moldovenesc (642m), aceasta fiind caracterizată prin şirurile lungi de observaţii meteorologice, dar mai ales având altitudine şi poziţie latitudinală similare celor ale teritoriului Bazinului Moldoviţei.

Temperatura medie anuală

În bazinul Moldoviţei, prin poziţia matematică şi aşezarea ei în zona climatului temperat moderat-boreal montan, specific Obcinilor Bucovinei, se înregistrează valori termice maxime în iulie şi minime în ianuarie.
Izoterma de 17°C, valoare medie a lunii iulie pe văile mari din Obcinile Bucovinei, se insinuează pe valea Moldoviţei. Culmile înalte ale Obcinii Feredeului sunt încadrate de izoterma de 12°C a lunii iulie.
Teritoriul bazinului este încadrat, în luna ianuarie de valori termice medii negative, cuprinse între -4°C în valea Moldoviţei şi de -7°C pe cele mai înalte culmi din Obcina Feredeului.
Temperaturile medii anuale în bazinul Moldoviţei sunt cuprinse între 6° şi 2°C. Valea Moldoviţei este delimitată înspre est şi sud-est de izoterma temperaturilor medii anuale de 6°C, iar izotermele medii anuale de 2°C şi 4°C, bordurează culmile cele mai înalte din Obcinile Feredeu şi Mare[
Temperatura medie multianuală la Câmpulung a fost de 6,67°C - în ultimii 25 ani (1978-2003), observându-se o uşoară tendinţă de încălzire, de abatere pozitivă de la media histogramică multianuală.
Din datele extrapolate după cele înregistrate la Câmpulung, la bazinul Moldoviţei, în luna ianuarie media termică calculată pe ultimii 25 ani a fost de -3,18°C, iar pentru iulie de 17,6°C. Aceste abateri minime faţă de cele analizate din desfăşurarea izotermelor anuale şi lunare specifice, confirmă rolul foarte important pe care îl are relieful în caracterizarea climatică.
Temperatura maximă absolută la Câmpulung Moldovenesc s-a înregistrat în 1961, de +36°C, iar valoarea minimă absolută a fost de -34,3°C[14], înregistrată în 27.XII.1996 decembrie. Valoarea temperaturilor minime absolute sunt depăşite în zona bazinului Moldoviţei, prin efectul inversiunilor termice, pe văile înguste, slab ventilate ale Demcuşei, Valcanului,Ciumârnei, Boului, Dragoşei, Frumosului şi Deii
De fapt este de presupus că în bazinul Moldoviţei, valoare medie multianuală să fie cu 0,5-0,7°C mai coborâtă decât cea înregistrată la Câmpulung Moldovenesc, datorită orientării văii Moldoviţei spre nord favorabile unei circulaţii polare şi a existenţei condiţiilor topoclimatice pentru producerea inversiunilor termice, în semestrul rece.
Sub influenţa dinamicii atmosferice, temperatura aerului oscilează pe un ecart valoric important, într-o perioada scurtă de timp. Existenţa în bazin a ariilor depresionare bine închise, conservă mult timp, în semestrul rece temperaturile negative, acumulate pe fundul acestor arii închise, generând inversiuni termice. Astfel, pe văile înguste şi umbrite, în bazinele de recepţie — cu rol de fund de sac, se semnalează vara un minus de căldură şi o creştere a umidităţii, datorită faptului că sunt adăpostite şi slab ventilate, ferite de curenţii de aer. Ceţurile staţionează pe aceste văi determinând un plus de umiditate. Astfel, apare evidentă asimetria de încălzire de la nivelul văilor înguste – Demacuşa, Secrieş, Ascunsu, Ciumârna, Bou, Valcanu, Lupoaia, Palamania, Dragoşa, Frumosu, Deia ş.a.- între versanţii opuşi (însorit-umbrit, faţa şi dosul muntelui) datorită morfografiei şi morfometriei văilor de ordine inferioare, cu energii de relief ridicate, cu orientări generale în lungul văilor, bidirecţionale, de la est-vest şi vest-est.
În treimea superioară a versanţilor se remarcă un plus de însorire şi căldură ca urmare a acestor situaţii, la altitudini de sub 1100-1200 se evidenţiază o modificare în repartiţia pe verticală a vegetaţiei forestiere. Pe văi predomină răşinoasele, iar pe versanţii superiori mai însoriţi îşi face apariţia fagul.
Variaţia temperaturii aerului afectează vegetaţia, prin producerea gerurilor timpurii de la sfârşitul lunii septembrie şi a îngheţurilor târzii, la începutul lunii iunie.
Abaterile faţă de limitele calendaristice specifice producerii primului îngheţ, la începutul lunii octombrie (în medie, la 5 octombrie), există abateri, apărând la începutul lunii septembrie în 1974 şi 1976. Ultimul îngheţ se manifestă în medie până la 1 mai, rezultând în medie 200 - 205 zile cu îngheţ la sol. Factorii periodici accidentali provoacă neregularitatea apariţiei primelor zile de îngheţ, cât şi a ultimelor. În multe cazuri, ultimul îngheţ poate să apară chiar la începutul lunii iunie, cum a fost în 19 iunie 1992, când temperatura a scăzut brusc, iar zăpada căzută s-a menţinut 4 zile.

Umiditatea aerului

Media anuală a umidităţii relative a aerului este de 81%. Umiditatea relativă a aerului variază de la o lună la alta şi de la un an la altul, cu valori maxime în sezonul rece (trimestrele l şi IV),de 93% în ianuarie, şi minime în sezonul cald (trimestrele II şi III) de 70% în iulie.
În timpul verii, creşterea temperaturii reduce posibilitatea de saturare a aerului în vapori de apă şi, ca urmare, scade gradul de acoperire a cerului cu nori, sporind durata de strălucire a soarelui. Durata de strălucire a Soarelui se încadrează între valorile de 1600-1800 ore/an.



Precipitaţiile atmosferice

Pentru a caracteriza precipitaţiile, am folosit datele de la staţia meteorologică Câmpulung Moldovenesc şi de la postul pluviometric Dragoşa - situat la o altitudine de 600 m şi o poziţia matematică de 47°30' lat. N şi 25°39' long. E.
Pentru zona înaltă comunei, nu există posturi pluviometrice sau măsurători la altitudini de peste 600m. Din cercetările climatice efectuate în Obicinele Bucovinei (Apostol,1985), s-a stabilit o variaţie pe altitudine a pluviometriei în raport cu altitudinea, individualizându-se etaje şi areale caracteristice bazinelor hidrografice şi nivelelor hipsometrice. Precipitaţiile din culoarul Moldoviţei se produc în general datorită convecţiei termice şi dinamice pe versanţi şi sunt mai scăzute, în special iarna, datorită frecventelor şi puternicelor inversiuni termice.

Regimul multianual al precipitaţiilor

Media multianuală a precipitaţiilor, calculată pe ultimii 15 ani a înregistrat valori diferite la postul Dragoşa faţă de staţia meteorologică Câmpulung Moldovenesc, deşi sunt relativ apropiate - la 24km şi au altitudini apropiate, 600m, respectiv 658m. Scăderea cu 54mm a sumelor medii multianuale de precipitaţii la Dragoşa faţă de Câmpulung, se poate explica prin rolul de barieră orografică pa care îl are Obcina Feredeului, în calea maselor umede atlantice, culoarul Moldoviţei situându-se într-un con de umbră de precipitaţii.
Precipitaţiile cresc în raport direct cu altitudinea. Pe Valea Moldoviţei se înregistrează cantităţi de precipitaţii în jur de 700mm. Pe areale restrânse, izohietele de 1000mm încadrează cele mai înalte vârfuri. Cantitatea medie de precipitaţii calculată la Dragoşa, pe ultimii 25 ani, este de 774mm. Diferenţele de precipitaţii dintre cele două şiruri de valori înregistrate se accentuează în lunile de iarna, cu 155mm în culoarul Moldovei, dublu faţă de culoarul Moldoviţei unde se înregistrează doar 71,1mm.
Analiza regimului multianual a precipitaţiilor evidenţiază anii ploioşi de cei secetoşi. Perioada cuprinsă între anii 1982-1988 este succesiv alternantă între ani cu valori foarte diferite de precipitaţii. Abaterile negative de la valoare medie multianuală s-au înregistrat în: 1982 (639mm), 1985 (628mm), 1987 (563mm) şi 1994 (532mm), iar abateri pozitive au fost în: 1988 (898mm), 1991 (984,5mm), 1993 (1014mm - maxima) şi 1995 (923,5mm). Din 1988 precipitaţiile medii anuale au consemnat preponderent depăşiri ale mediei multianuale, cu două maxime atinse în anii 1991 (984,5mm) şi 1993 (1014mm) şi cu o valoare minimă de precipitaţii înregistrată în 1994 (532mm).
Repartiţia teritorială a precipitaţiilor confirmă sensul altitudinal de creştere, întrucât cele mai abundente corespund palierului altitudinal înalt al culmilor obcinilor, atât în Obcina Feredeului, cât şi a Obicinii Mari. Sub acest nivel sunt importante diferenţieri pluviometrice înregistrate la aceleaşi altitudini, prin creşterea de la vest spre est, datorită creşterii gradului de izolare spre interiorul arcului carpatic, cu excepţia culmii principale a Obcinei Feredeului. De asemenea, creşterile pluviometrice de la vest spre est sunt accentuate de anumite condiţii orografice specifice, devenind chiar mai importante faţă de cele generate de variabilitatea în altitudine.
În baza abrupturilor morfotectonice din estul Obcinei Feredeului se constată o scădere a valorilor pluviometrice, comparativ cu zona din baza Obcinei Mari, de la aceeaşi altitudine, din estul şi nord-estul teritoriului comunei. Fenomenul are o cauzalitate complexă ca urmare a efectului de umbră de precipitaţii generat de Obcina înaltă a Feredeului. Astfel, în bazinul Boul, în zona satului Paltinu, precipitaţiile sunt mai reduse decât în bazinul Ciumârnei. Acest con de umbră se prelungeşte spre est în aria colinară a culoarului Moldoviţei.
În traseul maselor de aer spre est se reîncărcă noros, deasupra văii Moldoviţei descărcându-se, prin ploi orografice, pe versanţii vestici ai Obcinilor Moldoviţei şi Mari.
Prin morfografia specifică văii înguste a Ciumârnei, efectul de "fund de sac" al bazinului Ciumârnei coroborat cu efectul pluvio-orografic pe care îl au versanţii vestici ai Obcinei Mari pentru masele cu sorginte atlantică şi baltică, dinspre vest-nord-vest, precipitaţiile ating valori mai ridicate faţă de alte zone din comună, situate la aceeaşi altitudine. Estimăm această creştere cu cel puţin 150mm.
Este cunoscut că regimul precipitaţiilor anuale influenţează cel al temperaturilor medii. Astfel, la Câmpulung, în anii în care au fost precipitaţii bogate, valorile termice medii înregistrate au scăzut: în 1993 cantitatea de precipitaţii a fost de 1014mm, iar temperatura medie anuală înregistrată a fost de 6,35°C, pe când în 1994 au căzut 532mm precipitaţii, iar temperatura medie anuală a crescut la 8,06°C.

Regimul precipitaţiilor în timpul anului

Regimul precipitaţiilor este condiţionat în mod direct de: originea şi dinamica maselor de aer, aşezarea geografică a teritoriului şi de orografie.
Amplitudinea valorilor anuale scoate în evidenţă tipul continental de precipitaţii, cu un regim multianual cu fluctuaţii mari, lunare, semestriale şi anuale. Astfel, în bazinul Moldoviţei se conturează un maxim pluviometric în semestrul cald şi a unui minim de iarnă. Maximul pluviometric estival este generat de circulaţia maselor de sorginte baltică, umede, legate de anticicloanele azoric şi mediteranean, rezultând o medie lunară de vară între 102-132 mm. Minimul pluviometric de iarnă, de 20-26mm/lună este generat de acţiunea maselor de aer reci, continental - estice şi polare, cu umiditate redusă. În schimb, regimul pluviometric din semestrul rece este mai constant decât cel din semestrul cald, când alternează aversele cu perioadele cu precipitaţii reduse.
Vara, ploile sunt de obicei scurte ca durată, sub formă de averse, însoţite de descărcări electrice. Ploile torenţiale presupun valori mari de precipitaţii în 24 ore, astfel în 9 iulie 1991, în bazinul pârâului Valcanu s-a înregistrat cantitatea de 140mm de precipitaţii (G. Clitnovici, 1996). De asemenea, s-au înregistrat ploi torenţiale importante cantitativ în lunile iunie din 2002, 2004 şi în luna iulie 2008, când valorile înregistrate la postul pluviometric Dragoşa au atins valori de peste 200 mm/m2.[14]
Repartiţia precipitaţiilor pe sezoane este foarte diferită: primăvara cad 201mm, vara 306mm, deci sezonul cald are un aport de 507mm. Toamna cad în medie 171mm de precipitaţii şi iarna 96mm, sezonul rece având un aport de 267mm[12].
În ceea ce priveşte forma sub care cad precipitaţiile în bazinul Moldoviţei ele se încadrează în tipul pluviometric mixt, pluvio-nival.
Între 20-40% din cantitatea anuală de precipitaţii cade sub formă de zăpadă în semestrul rece. Primele ninsori cad în ultima decadă a lunii septembrie şi se pot prelungi până la începutul lunii mai sau accidental chiar mai târziu, deşi au o frecvenţă redusă şi fără menţinerea stratului de zăpadă.
Frecvenţa maximă a ninsorilor este în intervalul decembrie - februarie când se înregistrează lunar, în medie 11-12 zile cu ninsoare. Persistenţa stratului de zăpadă este de până la 140 de zile, cu grosimea de 20-30cm şi uneori poate depăşi 1m grosime, ca în iarna 1995-1996.


Regimul eolian

Acest element climatic are o variaţie a intensităţii, o frecvenţă şi o direcţie specifice zonei montane, cu o puternică influenţă a condiţiilor morfografice locale. Ca şi în alte bazine hidrografice din centrul estic al grupei nordice a Carpaţilor Orientali, pe valea Moldoviţei se dezvoltă o circulaţie locală a vânturilor periodice de munte — vale, cu frecvenţe mari şi intensităţi reduse.
Datele privind regimul eolian, înregistrate la staţia meteorologică Câmpulung Moldovenesc, sunt doar orientative pentru bazinul Moldoviţei. Acurateţea analizei regimului vânturilor din culoarul Moldoviţei este îngreunată de absenţa staţiilor meteorologice în zonă, iar posibilităţile de interpretare şi interpolare sunt reduse prin distorsiunile induse de relieful local. În acest sens, s-au făcut aprecieri asupra acestui element climatic pe baza informaţiilor de la localnici, a observaţiilor directe privind: asimetria coroanei arborilor izolaţi, deteriorarea pereţilor expuşi - exemplu peretelui nordic al Mănăstirii Moldoviţei ş.a. şi a interpretării rolului expoziţiei versanţilor şi orientării culmilor în orientarea maselor de aer.
Desigur că regimul eolian este influenţat de poziţia şi intensitatea centrilor barici, care dirijează circulaţia generală a maselor de aer, precum şi în funcţie de condiţiile locale de relief cu rol în desfăşurarea proceselor dinamice. Relieful local influenţează dinamica maselor de aer, prin morfografie, morfometrie, orientare şi expoziţie a culmilor şi versanţilor. Aceşti factori duc la intensificarea sau atenuarea vânturilor, la schimbarea vitezei şi direcţiei, canalizându-se pe văi.
Astfel, vânturile dominante, cu cea mai mare frecvenţă anuală sunt cele de nord-vest. Componentele vânturilor de vest şi vest-nord-vest escaladează Obcina Feredeului devenind uşor foehnizate spre culoarul Moldoviţei, adaptându-se la relief ca vânturi de nord-vest.
Masele de aer dinspre nord se manifestă rar ca vânturi din această direcţie, pe teritoriul comunei. Orientarea culoarului influenţează direcţia vânturilor din nord, determinând canalizarea ca vânturi de nord-vest. Acestea au o frecvenţă ridicată tot anul, mai ales primăvara şi vara, aspect climatic binecunoscut de localnici. În lungul văii Moldoviţei direcţia predominantă a vântului dinspre nord-vest este în fapt o redirijare spre est şi vest a celor din vest, cu pătrunderi pe văile afluente. Vânturile descendente de munte au o frecvenţă şi viteză mai mare decât vânturile de vale, suprapunându-se, prin deviere şi canalizare, circulaţiei vestice, uşor foehnizată.
Vânturile de vale ascendente au frecvenţă mai mare în timpul zilei, între orele 10-18, iar între schimbările de direcţii intervenind intervale de cca o oră de calm atmosferic.
Vânturile de sud-est au o frecvenţă redusă, manifestându-se în special în sezonul cald, iar cele de nord-est sunt mai puţin resimţite în interiorul culoarului Moldoviţei.
Vitezele vânturilor de munte sunt în medie de 2-3m/s, şi se reduc la 1-2 m/s pentru cele de vale, conferind regiunii statutul de climat de adăpost.
Calmul atmosferic are o pondere mai ridicată în culoarul Moldoviţei şi pe văile adiacente, mai des în zilele noroase sau acoperite, în situaţii barice anticiclonale, favorizând inversiunile termice.
Viteza vântului creşte în general cu altitudinea, în cuprinsul versanţilor şi pe culmi, mai ales în zonele despădurite.
În culoarul Moldoviţei viteza medie a vântului este cuprinsă între 2 şi 4m/s, dar s-au semnalat şi vânturi violente, cu viteze de 20-25m/s, în perioada primăvara - începutul verii - ca în anii: 1947, 1948, 1953, 1964, 1969, 1970, 1981 şi 1993, 2002. Acţiunea vântului s-a coroborat cu persistenţa zăpezii umede de primăvara, provocând doborâturi de arbori în domeniul forestier.

Fenomene şi procese meteorologice deosebite
Îngheţul şi dezgheţul

Acţiunea distructivă a îngheţului şi dezgheţului asupra covorului vegetal este determinată de perioadele în care se produc. Atât apariţia îngheţului timpuriu de toamnă, cât şi a celor târzii de primăvară, este în strânsă legătură cu circulaţia maselor de aer din direcţia nord-vest.
Data primului îngheţ de toamnă este centrată de regulă în prima jumătate a lunii octombrie, în jurul datei de 5 octombrie, deşi se poate înregistra timpuriu, în a doua jumătate a lunii septembrie şi cel mai târziu la sfârşitul lunii noiembrie. Perioada ultimului îngheţ de primăvară este cuprinsă în medie între 21 aprilie şi 1 mai.
Numărul zilelor fără îngheţ variază de la an la an, în medie ajungând la 160-180 zile pe an.[5]
Cele mai timpurii brume au căzut în prima decadă a lunii septembrie (5 septembrie 1995 sau 8 septembrie 2004), iar cele mai târzii, în prima decadă a lunii iunie (1990).
Relieful, prin orientare, morfografie şi morfometrie, influenţează mai ales în intensitate şi persistenţă fenomenul de brumă. Astfel pe văile înguste, pe terasele inferioare ale Moldoviţei, fenomenul de brumă este timpuriu, foarte frecvent şi intens, iar pe versanţi, pe dealuri şi pe culmi, bruma se instalează mai târziu.
Grindina apare relativ rar în intervalul studiat (1982-1996), în medie 2-3 zile pe an. Acest fenomen poate provoca pagube culturilor de cartofi şi fâneţelor ca în 1992.
Ceaţa se manifestă cu precădere în zona depresionară centrală şi pe văile afluenţilor Moldoviţei. Fenomenul de condensare are loc în special în anotimpul rece, prin instalarea inversiunilor termice, ceaţa menţinându-se foarte mult. Cele mai frecvente ceţuri se produc iarna, primăvara târziu şi în cursul verii (după perioadele ploioase), precum şi toamna când alternează perioade însorite cu perioade ploioase. Ceaţa se manifestă în medie 12-15 zile pe an.
Burniţa se manifesta în special toamna la sfârşitul lunii octombrie. Ceaţa este în medie 12-15 zile pe an, iar burniţa 6-7 zile în lunile octombrie şi noiembrie.
Chiciura se manifestă în lunile anotimpului rece, ca urmare a sublimării vaporilor de apă direct pe arbori, pe obiectele suprarăcite şi poate provoca pagube mari, rupând copacii, firele telefonice şi reţelele electrice.
Poleiul este un fenomen care stânjeneşte în special circulaţia rutieră. Apare mai ales la începutul iernii cum a fost cazul în 1995 când, timp de 4 zile în luna ianuarie, pe fondul unor temperaturi scăzute, şoselele au fost impracticabile.
Topoclimate
Încadrarea climatică a teritoriului bazinului Moldoviţei şi evidenţierea subunităţilor topoclimatice sunt condiţionate de variabilitatea spaţială elementelor climatice.

Încadrarea climatică şi topoclimatică a teritoriului bazinului Moldoviţei.
Categoria climatică de zonă şi de topoclimat Climatul concret şi aria de manisfestare
Zona climatică Temperat continentală
Sectorul de provincie climatică Cu influenţe baltice şi atlantice
Ţinutul climatic Climă de munţi mijlocii şi scunzi
Subţinutul climatic Carpaţii Orientali
Districtul climatic Climat de pădure şi pajişti montane
Topoclimatul complex I Obcinile Bucovinei
Topoclimatul complex de ordinul II Obcinile flişului
Topoclimatul complex de ordinul III 1.Culoarul Moldoviţei
2.Obcina Mare
3.Obcina Feredeului
Topoclimatul complex de ordinul IV 1. .Sectorul central al culoarului Moldoviţei
2. Sectorul colinar al culoarului de vale
3. Versanţii şi culmile Obcinilor Feredeului, Moldoviţei şi Mare

Topoclimatul complex de ordinul V 1 Valea Moldoviţei
2. Sectorul vestic- colinar
3. Sectorul estic -colinar
4. Culmile interfluviale ale Obcinilor Mare şi Moldoviţei
5. Culmile interfluviale ale Obcinei Feredeului

Referitor la topoclimatele de ordinul IV, zona centrală a văii Moldoviţei se deosebeşte în principal de aria colinară vestică a culoarului Moldoviţei şi de culmile Obcinelor prin temperaturi medii mai crescute, cu cca 10C şi prin cantităţi de precipitaţii mai scăzute cu cca 100-150mm.
Sectorul vestic al culoarului Moldoviţei se deosebeşte de cel estic prin cantităţile uşor mai scăzute de precipitaţii, prin dominanţa vânturilor de nord-vest, urmat de sud-vest şi de nord-est, a expoziţiei mai favorabile insolaţiei pe vale şi pe versanţi, zona Gura Văii Boului.
Sectoarele inferioare ale văilor Ciumârna şi Boul funcţionează, în ansamblul Culoarului Moldoviţei, ca golfuri depresionare, cu particularităţile evidente de areale adăpostite (în faţa circulaţiei nord-vestice) şi de bazinete largi, cu pante modeste, însorite vara[5].
În sectoarele medii şi inferioare ale acestor văi afluente Moldoviţei, topoclimatele primitoare din aval se transformă, treptat, în topoclimate de vale îngustă, ca urmare a creşterilor altitudinale, a energiei de relief şi a îngustării văilor. Aceste topoclimate se caracterizează prin:
o precipitaţii mai însemnate cantitativ decât pe versanţii adiacenţi, graţie rolului de vale-fund de sac, tipic valea Ciumârnei;
o vânturi canalizate pe vale, vânturi de munte — vale;
o umiditate accentuată pe fundul văii şi inversiuni termice importante ca frecvenţă şi durată în sezonul rece.
Cele două bazine grefate preponderent în ariile colinare a culoarului Moldoviţei (în sens larg), Ciumârna şi Boul au topoclimate diferite (de ordin V), generate nu numai de orientarea lor diferită, cât şi prin forma bazinelor şi a ariilor de desfăşurare. Dacă pentru Ciumârna sunt caracteristice topoclimatele de vale îngustă - fund de sac, în bazinul Boul sunt specifice topoclimatele de spaţiu colinar înalt. În această zonă colinară din vest este mai pronunţată fragmentarea orizontală comparativ cu cea verticală, decât în valea Ciumârnei. Ca urmare, nivelul pluviometric în vestul comunei este relativ mai modest ca în estul- nord-estul teritoriului, unde se înregistrează în medie peste 750mm, iar inversiunile termice sunt mai reduse ca intensitate şi durată[5].
Diferenţieri topoclimatice vest-est se înregistrează şi pe versanţii de până la 950m.
Deasupra pragului altitudinal al versanţilor, diferenţierile topoclimatice între culmile interfluviale se estompează, încadrându-se celui specific arealului montan mijlociu şi parţial înalt.
CE STIM DESPRE PALMIERI?
Prof. Ioana Coca

Palmierii fac parte din familia Arecaceae (Palmae) care cuprinde plante monocotiledonate dintre cele mai importante în flora zonelor calde, datorită răspândirii şi multiplelor utilizări practice ce le au îndeosebi în viaţa locuitorilor din ţările tropicale şi subtropicale. Palmierii sunt arbori cu tulpina înaltă, columnară, neramificată, format din întrenoduri scurte şi acoperite de tecile vechilor frunze căzute. Tulpina poartă în vârful ei un buchet de frunze foarte mari, flori mici şi numeroase grupate în inflorescenţe, iar fructul se numeşte bacă , drupă sau ceea ce numim nucă.
Palmierul de cocos numit ştiinşific Cocos nucifera, este o specie foarte răspândită ce acoperă coastele regiunilor tropicale ale Africii, Asiei, Australiei şi Americii, cultivat mai cu seamă pentru fructele sale comestibile. Fructul acestui palmier, nuca de coco sets edestul de mare (cu lungimea de cca 30 cm şi diametrul de 20 cm). Ea este acoperită cu un înveliş tare, sub care se află unstrat fibros în interiorul căruia se găseşte un sâmbure. Acest sâmbure este compus dintr-o pulpă cărnoasă care conţine practic uleiul de cocos, înainte de coacere acest miez este un lichid lăptos, folosit ca hrană şi care se solodifică atunci când fructul este copt.
Uleiul de cocos este o substanţă grasă care se obţine din partea cărnoasă a fructului matur. Miezul se extrage din fructul despicat şi se usucă, în această stare el se numeşte copra. Partea cărnoasă a fructului trebuie uscată, deoarece în caz contrar uleiul se râncezeşte foarte rapid. Uleiul se extrage din copra prin presare la cald şi are gust foarte bun atunci când acesta este proaspăt preset , şi invers, când copra este învechită, uleiul nu este comestibil, datorită gustului şi mirosului său neplăcut.
Caracteristica de bază a uleiului de cocos o formează prezenţa în cantităţi considerabile a acizilor graşi volatile. În ţările cu astfel de culturi, uleiul de cocos se utilizează în alimentaţie sau prin prelucrare industrial la fabricarea săpunului. Prin rafinare şi dezodorizare, uleiul de cocos dă naştere untului de cocos, folosit în alimentaţie dar şi ca materie primă în fabricarea margarine.
Toate organele acestei plante sunt valorificate şi folosite de om: lemnul este folosit la construcţii şi mobilă, cu frunzele sunt acoperite casele, dar sunt folosite şi la împletituri cum ar fi rogojini, coşuri şi pălării, din fibrele fructului se fac ţesături groase şi frânghii.
Palmierul de zahăr – Arenga saccharifera este răspândit în sud-estul Asiei şi este folosit la extragerea a 2-4 litri de suc dulce, zilnic timp de 2-3 luni annual.
Palmierul de vin – Raphia vinifera trăieşte în Africa, America tropical şi Madagascar. Din tecile, peţiolii şi frunzele lor, se extrag fibre lungi, care se folosesc la fabricarea sforilor, a coşurilor etc. Prin crestarea tulpinii acestui palmier se scurge un suc zaharat, care după fermentare se transform într-o băutură alcoolică denumită “vin de palmier”.
Curmalul – Pheonix dactylifera, populează oazele din pustiurile Africii şi Arabiei precum şi alte regiuni calde, având o mare importanţă în alimentaţia omului şi a cămilelor. Este cunoscut şi apreciat încă din antichitate, fiind privit de către vechii egiptieni ca un symbol al fertilităţii, reprezentat pe monezi şi pe monumentele cartaginezilor, fiind cultivat în principal pentru fructele sale cu un bogat conţinut de zahăr precum şi cantităţi însemnate de fier şi potasiu. Din sucul dulce obţinut prin presarea fructelor se obţine o băutură alcoolică asemănătoare vinului. Din curmale se scoate o făină folosită la prepararea pâinii, lemnul şi frunzele curmalului au şi ele diferite întrebuinţări, iar sub umbra acestor palmieri oamenii locului cultivă meiul şi unele legume.
Sagotierul – Metroxylon rumphii, este răspândit prin insulele Oceanului Indian, Peninsula Indichineză şi Polinezia. Din măduva moale a tulpinii se extrage “sago”, o făină bogată în amidon.
Palmierul de ulei – Elaeis guinensis, care conţine în fructul şi sămânţă un ulei comestibil de bună calitate, întrebuinţat şi în industrie la fabricarea săpunului.
PROGRAMA ŞCOLARĂ OPŢIONAL


TITLU: Caligrafia
CLASA: a II-a
DURATA: 1 an
NUME: Sauciuc E Ilie
OBIECTIVE CADRU:

I. Adoptarea unei poziţii corecte de scris
II. Scrierea lizibilă,estetică şi corectă
III. Scrierea artistică

I Adoptarea unei poziţii corecte de scris
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE
1.1. să adopte o poziţie corectă a corpului în timpul scrisului ;


1.2. să utilizeze corect stiloul; - exerciţii de menţinere corectă a poziţiei corpului în timpul scrisului;
-exerciţii de aşezare în bancă astfel încât lumina să cadă din partea stângă;
-exerciţii de utilizare corespunzătoare a instrumentelor de scris, a caietului;
-exerciţii de prindere corectă a stiloului;


II. Scrierea lizibilă,estetică şi corectă
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE
2.1. să scrie literele grupate în funcţie de grafismele care le compun;



2.2. să respecte spaţiul grafic specific fiecărui element;



2.3. să respecte înclinaţia, distanţa şi legătura dintre elementele grafice





2.4. să transcrie pe foaie fără liniatură, diferite propoziţii şi texte;
2.5. să realizeze încadrarea corectă în pagina caietului tip II, de matematică, dictando;
2.6. . să transcrie scurte texte respectând aşezarea în pagină;


2.7 să scrie literele mari şi mici de mână şi de tipar în ordine alfabetică; -exerciţii de desenare a unor scene schematice pentru desprinderea elementelor grafice premergătoare scrierii;
-exerciţii de trasare a elementelor grafice;

-exerciţii de identificare a rândului,subrândului şi a suprarândului;
-exerciţii de scriere a elementelor grafice combinate;

-exerciţii de scriere cu fir continuu în aer , pe bancă, pe caiet cu stiloul;
-exerciţii de scriere caligrafică a literelor şi cuvintelor;
-exerciţii de analiză a lucrărilor;
-exerciţii de legare a literelor în cuvinte;
-exerciţii de scriere pe caiet tip dictando;
-exerciţii de încadrare corectă a unui text;
-exerciţii de scriere pe diferite tipuri de liniatură;
-exerciţii de scriere pe foi fără liniatură;
-exerciţii de aşezare în pagină a unui text literar sau nonliterar;
-exerciţii de respectare a alineatelor;
-exerciţii de copiere, dictare, creaţie:
-exerciţii de scriere a literelor mari şi mici de mână în ordine alfabetică;
-exerciţii de scriere a cuvintelor care conţin litera la început,interior sau sfârşit;

III. Scrierea artistică

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE
3.1. să scrie litere „împodobite”, de mână şi de tipar;
3.2. să scrie propoziţii folosind diferite tipuri de litere utilizate în manuale şi reviste;

-exerciţii de desenare a literelor;
-exersarea mai multor modele de scriere;



CONTINUTURILE INVĂŢĂRII:
- Elemente grafice pregătitoare pentru scriere 6 ore
- Literele mici si mari ale alfabetului limbii române 19 ore
- Cifrele 2 ore
- Cuvinte, propozitii, texte – copieri,transcrieri, dictări 7 ore













SUGESTII METODOLOGICE

ELEMENTE GRAFICE PREGĂTITOARE PENTRU SCRIERE

Detalieri de conţinut Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Bastonaşe pe unul şi pe două spaţii
- exerciţii de scriere a bastonaşelor pe rând şi suprarând;
- exerciţii de scriere alternativă a bastonaşelor. -activitate independentă
- stilou
- caiet Observarea sistematică
Autoevaluarea
Evaluare reciprocă
Zala

- exerciţii de scriere a zalei pe rând şi suprarând;
- exerciţii de scriere alternativă a grupurilor de zale pe rând cu grupuri de zale pe suprarând. -activitate independentă
- stilou
- caiet Observarea sistematică
Autoevaluarea
Evaluare reciprocă
Semiovalul şi ovalul
- exerciţii de scriere a semiovalului şi ovalului pe rând şi suprarând;
- exerciţii de scriere alternativă a ovalelor şi semiovalelor.
-activitate independentă
- stilou
- caiet Observarea sistematică
Autoevaluarea
Evaluare reciprocă
Trăsături buclate pe rând, subrând şi suprarând

- exerciţii de scriere a trăsăturilor buclate pe rând şi suprarând;
- exerciţii de scriere a trăsăturilor buclate pe rând şi subrând;
- exerciţii de scriere alternativă a trăsăturilor buclate pe rândşi suprarând cu trăsături buclate subrănd.
-activitate independentă
- stilou
- caiet Observarea sistematică
Autoevaluarea
Evaluare reciprocă
Trăsătura şerpuită cu noduleţ; trăsătura arcuită cu noduleţ
- exerciţii de scriere a trăsăturilor şerpuite cu noduleţ pe rând şi suprarând;
- exerciţii de scriere a trăsăturii arcuite suprarând;
- exerciţii de scriere alternativă a trăsăturilor şerpuite cu trăsături arcuite. -activitate independentă
- stilou
- caiet Observarea sistematică
Autoevaluarea
Evaluare reciprocă
Evaluare
- exerciţii de screre în ordine şi alternativă a elementelor grafice învăţate. -activitate independentă
- stilou
- caiet Evaluare sumativă


SCRIEREA CIFRELOR
Detalieri de conţinut Activităţi de învăţare Resurse Evaluare
Scrierea cifrelor, a problemelor şi a planului de rezolvare
- exerciţii de scriere a cifrelor;
- exerciţii de scriere a problemelor şi a planului de rezolvare;
-activitate independentă
- caiet
- stilou Observarea sistematică
Autoevaluarea
Evaluare reciprocă
Evaluare
- exerciţii de scriere a cifrelor;
- exerciţii de scriere a problemelor şi a planului de rezolvare -activitate independentă
- caiet
- stilou Evaluare sumativă















STANDARDE CURRICULARE DE PERFORMANŢĂ

I Adoptarea unei poziţii corecte de scris
S1 să se aşeze corect în bancă pentru a putea scrie caligrafic;

II. Scrierea lizibilă,estetică şi corectă
S1 să execute corect elemente grafice;
S2 să lege corect literele;
S3 să scrie pe diferite tipuri de liniatură;
S4 să aşeze corect în pagină un text;

III Scrierea artistică
S1 să folosească diferite tipuri de scriere;




Student, SAUCIUC E ILIE
STUDIU DE CAZ

Sauciuc Elena Elizabet

PROBLEMA: Eleva C. D. E. din clasa a VI-a de la Şcoala cu clasele I-VIII Paltinu manifestă agresivitate fizică şi verbală

I. PREZENTAREA ELEVULUI


Numele si prenumele: C.D.E.
Data naşterii:21.10.1996
Locul naşterii:Cîmpulung Moldovenesc

Profesia mamei: casnică
Profesia tatălui:agricultor
Familia: părinţi divorţaţi, tată vitreg
Numărul copiilor. 1
Elevul este primul şcolarizat din familie.
Atmosfera social-morală a familiei este una atipică prin faptul că eleva a fost crescută de străbunică deşi mama locuia in aceeaşi clădire, fetiţa resimţind lipsa unui tată.Condiţiile de trai sunt precare, în prezent mama este plecată în străinătate cu tatăl vitreg, menţine o relaţie distantă cu fiica ei.Este crescută în continuare de către străbunică şi bunică.

Boli cronice: nu are
Deficienţe fizice: nu are

Profil psihopedagogic
1. Nivel intelectual: scăzut
2. Caracter: dezinteresată de şcoală pentru că nu are un stil de muncă corespunzător,este împrăştiată, învaţă în salturi,are o atitudine oscilantă faţă de colegi,este agresivă verbal şi fizic;
3. Stabilitate emotivă: oscilează între dispoziţii afective pozitive şi negative în perioade foarte scurte de
timp
4. Sănătate: bună
5. Condiţia economică si social culturală: venit obţinut de bunică doar din alocţia de stat,condiţii
culturale minime dar cu mult bun simţ oferite de străbunică
6. Interes-vocaţie specială pentru domeniile (obiectele): muzică, educaţie fizică,educaţie tehnologică

7. Lipsa de interes-vocaţie pentru domeniile (obiectele): celelalte materii

8. Inteligenţa teoretică-practică: puţin sub nivelul vârstei

Situaţia şcolară
1. Media generală anuală, ordinea clasificării, din x elevi:
- între 5 şi 6,99 printre ultimele 4 medii dintr-o clasă de 26 elevi;
2. Materii cu rezultatele cele mai bune, medii anuale, clasificarea
- educaţia fizică cu media 10 printre primele din clasă
3. Materii cu rezultatele cele mai slabe, medii anuale, clasificarea
-materiile de bază la care obţine medii de trecere



II. ISTORICUL PROBLEMEI


Eleva provine dintr-o familie cu multe probleme sociale care şi-au pus amprenta asupra comportamenrului ei şi au înlesnit înrădăcinarea stării ei de agresivitate fizică şi verbală.Părinţii au divorţat încă înainte ca ea să meargă la şcoală şi s-a reîntors împreună cu mama ei la casa bunicilor. Aici mai locuia o străbunică care ulterior a şi crescut-o şi un frate al mamei cu soţia.Atmosfera din casă a fost una mereu încordată pe fondul consumului de alcool şi al relaţiilor de concubinaj pe care le-a avut mama, fetiţa fiind mereu neglijată,participând la scene de ceartă care deseori degenerau în violenţă fizică.
Toate nereuşitele pe plan şcolar şi social i se reproşau de catre mamă ca repulsie faţă de fostul soţ. Reacţia fetiţei a fost aceea de a se închide în sine şi de a fugi din faţa mamei.La şcoală şi-a creat un grup de prietene care au cam aceleaşi probleme.Treptat în cadrul grupului ea s-a detaşat ca lider şi a început să-şi dezvolte un comportament violent atât verbal cât şi fizic.Refuză să mai înveţe chiar dacă nu lipseşte de la ore, în pauze mai tot timpul are mici conflicte cu colegii de clasă dar şi cu cei mai mici şi au apărut animozităţi în cadrul grupului care deseori au dus la loviri.De comportamentul ei se plâng toti profesorii de la clasă dar şi colegii iar observaţiile făcute de către diriginte nu au îmbunătăţit situaţia.În momentul de faţă mama este plecată în străinătate şi de elevă se ocupă bunica care o are de îngrijit şi pe străbunica,şi-a îngropat fostul soţ şi pe o mătuşă pe care o întreţinea astfel că nu are timp să mai vină pe la şcoală.Datorită acestui comportament ostil colegii de clasă au izolat-o.


III. STABILIREA OBIECTIVELOR


-să se detaşeze de grupul din care face parte;
-să se integreze în colectivul clasei;
-să fie responsabilă cu disciplina în clasă;
-să participe la unele activităţi extraşcolare;

Mediul social în care trăieşte nu mai poate fi schimbat dar dacă ea se desparte de grupul din care face parte dispoziţia către violenţă ar putea fi educată.Colegii de clasă sunt dispuşi să o ajute dacă ea renunţă la grup.Mai mult ei s-au oferit să o ajute la învăţat şi la scrierea temelor să o ia acasă la ei să lucreze la calculator, să asculte muzică împreună.Responsabilul cu disciplina s-a oferit să îi cedeze locul şi să o „consilieze” in activitatea ce o va desfăşura.

IV. PLANUL DE INTERVENŢIE


Se va acţiona la nivel personal prin:
-creşterea încrederii în forţele proprii;
-stimularea motivaţiei pentru învăţare;
-modificarea atitudinii faţă de învăţătură;
- modificarea atitudinii faţă de colegi;
-modificarea sistemului de valori;

Se va acţiona la nivelul clasei de elevi prin:
-înlesnirea integrării în grup;
- solicitarea elevei în realizarea unor activităţi realizate în grup;
-participarea la activităţi extraşcolare

Se va acţiona la nivelul tuturor factorilor:
-familie,profesori,colegi,anturaj;
V ARGUMENTARE TEORETICĂ


Personalitatea defineşte individul uman considerat ca o unitate bio-psihosocială si culturală; este o rezultantă a factorilor biologici-ereditari, a factorilor care ţin de dezvoltarea psihoindividuală,a factorilor culturali si sociali. Acest concept cuprinde întreg sistemul atributelor, structurilor si valorilor de care dispune o persoană.
Temperamentul reprezintă latura dinamico-energetică a personalităţii, indică stilul, forma, modul de a fi şi a se comporta al cuiva(„firea omului”). El este o caracteristică formală a personalităţii care îşi pune amprenta asupra modului în care sunt realizate diferite activităţi intelectuale, afective, volitive, etc.
Temperamentul are o serie de caracteristici:
-este o manifestare primordială a personalităţii (se constată încă de la naştere);
-este latura cu cea mai puternică înrădăcinare genetică, depinzând direct de forţa, mobilitatea si echilibrul cu care se desfăşoară activitatea nervoasă superioară, precum şi de caracteristici somatice şi de regimul de funcţionare al organismului;
-este o modalitate foarte generală (se manifestă în orice activitate);
-este constant (nu se schimbă pe parcursul vieţii);
-este latura personalităţii cea mai uşor şi repede constatabilă, în special la vârstele mici.

Din punct de vedere educativ, cunoaşterea tipului temperamental şi a trăsăturilor temperamentale, reprezintă prima treaptă către modelarea personalităţii. Chiar dacă are o puternică înrădăcinare genetică, temperamentul poate fi modelat, în sensul potenţării şi valorizării unor trăsături şi al estompării sau compensării altora.

Eleva C.D.E.are un temperament coleric caracterizat prin inegalitate in manifestările afective şi comportamente,este impulsivă manifestând momente de violenţă verbală şi fizică, interesele ei se modifică în funcţie de situaţie(grup,moment).Are aptitudini de lider de grup şi este comunicativă pe anumite direcţii.Planul de intervenţie trebuie să valorizeze capacităţile de care dispune şi să le estompeze pe cele care o fac să fie agresivă.
SCRISOARE DIN SUFLETUL MEU

Marius Esi

Priveşte spre mine acum, spre fiinţa din faţa ta. Şi când spun sǎ priveşti nu înseamnǎ cǎ trebuie sǎ priveşti aşa cum privesc cei mai mulţi, ci, te rog, încearcǎ sǎ priveşti altfel, aşa cum nu ţi-ai putut imagina pânǎ acum. Încearcǎ sǎ priveşti cu sufletul aşa cum eu te privesc pe tine, cǎci sufletul este mai mult decât un brilliant, el este suflet. Chiar dacă nu e perfect nici el, măcar e sincer atunci când trebuie să fie astfel.
Dragǎ fiinţǎ, priveşte spre mine acum în acest moment cu multǎ atenţie pentru cǎ în clipa imediat urmǎtoare nu vei mai avea în faţa ta aceeaşi persoanǎ. Ba, chiar nici tu nu vei mai fi ceea ce eşti acum. Dar asta prea puţin mai conteazǎ pentru existenţa în genere. Mai mult, persoana pe care o priveşti acum şi pe care poate cǎ o iubeşti aşa cum numai tu ştii sǎ o faci, sau, de ce nu, chiar o urǎşti (dar pe care poţi sǎ o ierţi oricând) e posibil sǎ nu mai existe într-un viitor apropiat. Dragǎ fiinţǎ, priveşte spre mine prin amintirile care îţi învǎluie mintea, priveşte oriunde doreşti, priveşte în exterior, dar şi în interiorul tǎu şi vei simţi tinereţea, vei vedea bǎtrâneţea, vei auzi suferinţa, vei îndrǎzni poate sǎ îţi dai seama ce însemnǎ iubirea. Dragǎ fiinţǎ, priveşte spre mine pentru cǎ ne vom despǎrţi curând pentru totdeauna, sufletele noastre se întâlnesc acum pentru ultima datǎ.
Ştii? Îmi este greu sǎ-ţi spun ceva, în acest moment, pentru cǎ sunt foarte, foarte multe, îmi este aproape imposibil sǎ-ţi arǎt cât de mult iubesc, pentru cǎ eu nu mǎ pot exprima prin vorbe, ci prin cuvânt şi gest. Am aici, în sufletul meu, ceva pentru tine, este o scrisoare în care se vorbeşte despre…Îţi vei da seama dupǎ ce o vei termina de citit. Dupǎ ce aceastǎ scrisoare va ajunge în sufletul tǎu şi dupǎ ce o vei citi aş vrea sǎ-mi vorbeşti despre tine, despre mine, despre eu, despre celǎlalt, despre noi. Dar sǎ-mi vorbeşti prin gând şi cu sufletul.
Uite, de aceea, îţi dau aceastǎ scrisoare şi pe care te rog sǎ o accepţi, este o scrisoare pe care o vei citi prin ochii sufletului meu, o scrisoare dǎruitǎ din suflet şi pe care ar trebui sǎ o primeşti la rândul tǎu cu sufletul. Este o scrisoare pe care o vei citi odatǎ cu mine, o scrisoare prin care trǎirile tale vor reprezenta imaginea propriilor mele trǎiri.

Dragǎ fiinţǎ,
Îţi dai seama cǎ fǎrǎ iubire lumea, oricare ar fi ea, nu se poate împlini, iar dacǎ persoana pe care ai iubit-o şi pe care o mai iubeşti nu se va mai întoarce la tine niciodatǎ pentru cǎ ceea ce numim destin nu mai permite acest lucru, atunci nu-ţi mai rǎmâne decât sǎ plângi şi chiar sǎ te resemnezi. Astfel, tu nu vei putea uita niciodatǎ ceea ce pentru tine a reprezentat cea mai minunatǎ clipǎ din viaţa ta. La fel de bine, nici eu nu voi putea niciodatǎ lǎsa pradǎ uitǎrii frumoasele clipe petrecute alǎturi de tine.
Trebuie sǎ-ţi spun însǎ un lucru, trebuie sǎ-ţi spun ceea ce şi tu ştii foarte bine, ceea ce poate intuiai de ceva vreme şi anume, cǎ în cel mai scurt timp ne vom despǎrţi. Şi nu va fi o despǎrţire oarecare, ci una care va da naştere suferinţelor, regretelor, lacrimilor. Va fi o despǎrţire prin care sufletele noastre se vor rupe pentru totdeauna. Fiecare va rǎmâne pentru celǎlalt doar amintire şi, poate, nici atât. Ştim cǎ vremea despǎrţirilor vine din împlinirea celui mai profund sentiment, iar când acesta se concretizeazǎ în cea mai purǎ formǎ a sa, atunci apar greşelile. Atlfel spus, despǎrţirile provin şi din greşeli pe care uneori le considerǎm independente mai mult sau mai puţin de voinţa noastrǎ.
Cândva mi-ai spus cǎ nu mǎ vei pǎrǎsi niciodatǎ, cândva ţi-am spus cǎ voi rǎmâne alǎturi de tine pentru totdeauna. Şi totuşi, iubirea dintre noi a fǎcut ca nimic sǎ nu se adevereascǎ din toate acestea cu o singurǎ excepţie şi anume, ne-am iubit dintotdeauna şi ne vom iubi chiar dacǎ despǎrţirea dintre aceste suflete este inevitabilǎ. Şi a fost o iubire adevǎratǎ, profundǎ.
Îmi este greu, foarte greu sǎ-mi iau rǎmas bun de la tine, acum când ştiu cǎ existǎ o astfel de iubire profundǎ. Mǎ feresc sǎ o cuantific, pentru cǎ, dacǎ aş proceda în acest mod, îmi este teamǎ cǎ suferinţa ar cuprinde pentru totdeauna şi sufletele celor din jurul nostru. Ştiu însǎ cǎ ceea ce se va întâmpla între noi curând este rezultatul unei despǎrţiri din iubire, o despǎrţire care se va metamorfoza într-o distanţǎ ce va cunoaşte infinitul în virtutea propriilor noastre trǎiri. Ştiu cǎ acum când îţi vorbesc lacrimile sufletelor încep sǎ rǎbufneascǎ împotriva cenzurii afective pe care dorim sǎ o impunem. Ştiu cǎ iubirea care ne-a legat şi care încǎ ne leagǎ ne-a dat fericirea, dar şi aceastǎ despǎrţire care ne-a umplut în acelaşi timp sufletele de suferinţǎ. Ştiu cǎ aceastǎ despǎrţire sfâşie încet-încet fiecare fibrǎ a sufletelor noastre, distruge acel ,,TE IUBESC!” pe care fiecare l-a primit de la celǎlalt, rupe bucatǎ cu bucatǎ iubirea de care am avut parte, provocând jale şi durere. Nu ştiam cǎ sufletul doare atât de tare. Da, sufletul doare şi e o durere care nu poate fi explicatǎ, dar care se simte, se trăieşte şi care dă naştere lacrimilor. Este o durere care poate fi totuşi controlatǎ printr-un gest fals în faţa celorlalţi, dar este şi o durere vizibilǎ prin suferinţa ascunsǎ, mascatǎ destul de bine de fiecare dintre noi.
Înainte de a cuprinde veşnicia aş vrea sǎ-mi dai o ultimǎ îmbrǎţişare. Dar tot cu sufletul. De ce? Pentru ca am nevoie de linişte. Iar liniştea mea este de fapt nebunie, o nebunie pe care tu poate nu o vei înţelege niciodatǎ. Tu ştii cǎ te voi iubi întotdeauna aşa cum numai eu am ştiut sǎ ofer o astfel de iubire. Şi, la fel de bine, tu ştii cǎ voi rǎmâne lângǎ tine prin amintirile de altǎdatǎ. Liniştea ta însǎ va rǎmâne zbucium. Sǎ fie acesta blestemul care s-a abǎtut asupra noastrǎ? Şi, totuşi, sufletele noastre au ştiut întotdeauna sǎ se iubeascǎ. Ştiu că îmi va fi dor de tine, ştiu că îţi va fi dor de mine, ştim amândoi că ne va fi dor unul de celălalt; mai ştim însă că timpul curge şi că nimic din ce a fost nu va mai fi decât prin amintiri, care şi ele se vor pierde cândva în uitare care, la rândul ei, cândva nu va mai conta. Respectul, demnitatea şi iubirea îmi aparţin şi vreau să ţi le ofer ţie. Trebuie să ţi le dăruiesc ţie, fiinţă dragă mie, tocmai pentru că amândoi avem nevoie de speranţă.
Încerc acum sǎ-mi imaginez viitorul tǎu, al meu, al nostru, dar nu pot sǎ vǎd deocamdatǎ decât un orizont în care iubirea noastrǎ se risipeşte treptat. Cu toate acestea, mai vǎd un orizont plin de speranţǎ în care douǎ suflete se vor iubi discret, se vor respecta şi mai mult decât au fǎcut-o pânǎ acum; vǎd un orizont plin de viaţǎ în care bucuria va reveni în sufletele celor care cândva s-au iubit cu o pasiune ieşitǎ din comun; vǎd un orizont în care un eu şi un alt eu au parte de tot ceea ce e mai frumos în iubire, o iubire pe care au îndrǎznit cândva sǎ o sacrifice, dar tot în numele propriei lor iubiri; vǎd prietenie, încredere, sinceritate; dar, mai vǎd în acest orizont şi teamǎ, o teamǎ izvorâtǎ din trecut, o teamǎ care redǎ angoasa nǎscutǎ din suferinţǎ, din iubire. Vǎd un orizont prin intermediul cǎruia se trece într-o altǎ lume. Este o lume a îngerilor. Vǎd o lume în care un înger s-a nǎscut. Vǎd o lume în care un înger s-a nǎscut şi a decǎzut. Iar disperarea mea se face simţitǎ prin cuvintele care nu pot fi rostite decât printr-un gest. O lume în care vǎd un gest rostit printr-o scrisoare din sufletul meu, o lume în care văd şi îngerul decǎzut…























SCRISOARE DINTR-O ALTĂ LUME


Iatǎ, o altǎ scrisoare pe care ţi-o trimit din lumea în care eu acum mǎ aflu. La fel ca şi prima, ţi-o dǎruiesc din suflet, dar şi printr-o trǎire specificǎ pe care doar tu poţi sǎ o simţi, o trǎire care îţi aduce, poate, aminte de iubirea noastrǎ.

Iubirea mea,
Dǎ-mi voie sǎ-ţi spun astfel, pentru cǎ aşa ai rǎmas pentru mine şi în aceastǎ lume unde mǎ aflu acum. Şi chiar aşa este, pentru cǎ tu ai fost acea fiinţǎ care m-a fǎcut sǎ cred în iubirea noastrǎ, o iubire care s-a consumat în lumea unde eşti tu acum şi din care eu tocmai am plecat.
Acum eu nu mai sunt în lumea în care tu parcurgi aceste gânduri. Eu nu mai reprezint decât acest gând pe care îl parcurgi tu în acest moment, un gând care va cǎdea la rândul sǎu în uitare prin simplul fapt cǎ se consumǎ prin însǎşi trǎirea care trece dintr-o lume în alta şi care bântuie nestingheritǎ prin interiorul fiinţei tale.
Acum eu sunt aici, într-o altǎ lume, diferitǎ de cea în care eşti tu acum, în acest moment; cu toate acestea, probabil îţi mai aduci aminte de trecutul care ne-a aparţinut şi pe care uneori l-am cenzurat tocmai ca sǎ nu-i facem pe cei din jurul nostru sǎ sufere. Dorinţa de a iubi mai mult, şi mai mult, tot mai mult nu presupune decât stigmatizarea celui mai profund sentiment. În fond, nimic nu e rǎu în aceasta atât timp cât orice formǎ de sacrificiu se concretizeazǎ în numele iubirii.
Cum poţi sǎ spui ,,Eu iubesc pe toatǎ lumea”? Cum poţi sǎ spui cǎ ,,Eu iubesc cel mai tare doar o singurǎ fiinţǎ”? Cum poţi sǎ crezi în ceea ce nu ar trebui sǎ crezi? Cum poţi spune cǎ iubirea este aşa cum este? Cum poţi sǎ spui toate acestea când iubirea însǎşi se anuleazǎ prin propria împlinire?
Cândva mi-ar fi plǎcut ca tu sǎ fii visul meu adevǎrat, dar ştiam cǎ aşa ceva ar fi fost imposibil. De aceea, nu voiam sǎ cred cǎ voi face parte dintr-un vis neîmplinit. Am plecat dintr-o lume pierdutǎ trǎindu-mi acum nebunia într-o lume cu totul diferitǎ de prima, o lume în care aproape orice se anuleazǎ în afarǎ de veşnicie. Cǎci, dacǎ veşnicia s-ar anula pe sine în aceastǎ lume în care eu mǎ aflu acum, atunci nu ar mai fi nimic. Cu toate acestea, în aceastǎ lume mi-am dat seama cǎ orice formǎ de iubire este imposiblǎ. Şi cei de lângǎ mine sunt de acord cu aceasta. Am nevoie de sufletul meu, iar sufletul meu eşti tu.
Când o iubire pǎrǎseşte o altǎ iubire, totul se sfârşeşte în suferinţǎ. Prin suferinţǎ îmi dau seama cǎ mi-e dor de tot ceea ce am considerat cândva ca ar însemna fericirea, mi-e dor de acea sǎrutare pe care viaţa mi-a oferit-o cu atâta cǎldurǎ, îmi este dor de totul. Lacrimile s-au transformat în flori, iar florile au devenit uitare. Oricând însǎ ele pot creşte, pot sǎ rǎsarǎ într-un loc stropit cu lacrimi provenite dintr-un suflet care a avut parte de iubire.
Lacrimile sufletului meu poartǎ amprenta unui trecut din care noi doi am fǎcut parte, suferinţa e mare, iubirea e puternicǎ, trǎirile intense. Cu toate acestea, nu cred cǎ îţi voi mai cere vreodatǎ ceva de acum înainte; de fapt, nu ştiu dacǎ ar trebui sǎ-ţi cer eu ţie ceva în numele iubirii noastre; pur şi simplu nu fac nimic altceva acum decât sǎ iubesc fǎrǎ sǎ mai cer nimic de la tine; de ce? pentru cǎ ştiu cǎ niciodatǎ nu voi mai primi nimic de la tine...
Dacǎ aş putea sǎ mǎ sinucid în aceastǎ lume nu aş ezita sǎ o fac. Şi câtǎ dezamǎgire aş provoca unora prin acest gest mǎreţ! Dar îmi dau foarte bine seama cǎ cea mai dureroasǎ formǎ de sinucidere nu este aceea care presupune orice dematerializare a fizicului (cǎci nici nu împǎrtǎşeşte şi nici nu transmite cunoaşterea, ba, mai mult, este un proces de renunţare la tot ce presupune egoismul), ci sinuciderea afectivǎ. Cea mai profundǎ şi mai purǎ formǎ de sinucidere este aceea care îţi trǎdeazǎ cele mai intense trǎiri, cele mai profunde emoţii, aceea care te face sǎ fii ceea ce eşti cu adevǎrat. Şi, totuşi, acum sunt în plin proces de sinucidere afectivǎ pentru cǎ îmi trǎiesc iubirea pierdutǎ. Este o trǎire dintr-o altǎ lume în care m-am retras pentru cǎ nu am avut de ales, sau mai bine spus, am acceptat aceasta; contrazicându-mǎ, da, eu am ales o astfel de trǎire în virtutea faptului de a fi ceea ce sunt.
M-am retras în propriile aduceri-aminte, când iubirea de care am avut parte s-a risipit. Fiinţa mea s-a prǎbuşit în abisul creat de iluzii; în acest mod, am observat cǎ iubirea se viseazǎ şi se trǎieşte prin minuni. Acum aştept o astfel de minune prin care sǎ mǎ pot reîntâlni cu tine, dar ştiu, ştiu foarte bine cǎ aşa ceva nu este posibil. Mai mult, tu nu mai eşti tu, iar eu nu mai sunt eu; eu sunt tu şi celălalt, iar tu eşti eu şi celălalt, eu şi tu suntem noi, suntem altceva. Aş încerca sǎ mǎ revolt împotriva tuturor legilor universului ca sǎ te simt aproape, sǎ ne revedem în lumea în care noi am fost atât de fericiţi. Dar revolta mea ar fi lipsitǎ de sens, ar fi absurdǎ; dar nu-mi pasǎ, vreau sǎ mǎ revolt pentru cǎ îmi este atât de greu fǎrǎ tine aici, în aceastǎ lume, o lume diferitǎ faţǎ de cea în care noi ne sǎrutam şi ne îmbrǎţişam copleşiţi de iubire.
Prin iubirea noastrǎ am riscat mult, totul şi am avut parte de totul; mai mult, riscând totul, am pierdut totul, ne-am pierdut unul pe celǎlalt. Mi-am dat seama cǎ de cele mai multe ori în iubire apar şi condiţii. Nu ştiu însǎ dacǎ pot fi conştientizate tot timpul. Te-am pierdut şi m-ai pierdut. Prin aceasta îmi dau seama cǎ nu se poate imagina iubirea fǎrǎ durere, suferinţǎ, iluzii, deziluzii. Ce-ar fi ca iubirea sǎ reprezinte un sentiment necondiţionat? Dar, aici, în lumea în care eu mǎ aflu sentimentele au dispǎrut. Este o lume fǎrǎ sentimente, iar eu nu încerc decât sǎ le descopǎr prin nepǎsare. Tot aici, în aceastǎ lume mi-am dat seama cǎ iubirea are nevoie şi de suferinţǎ pt a se împlini. Lumina dispare, speranţa apune, iar cerul departe e, şi marea îmi spune, că spirituI aproape-i de tine, de mine, de noi. Şi toată această eclipsă atinge şi stinge un freamăt, o stea şi-o bucurie neîmplinită se află în noi. Iar eu, oriunde aş fi şi orice aş face, să dorm mi-aş dori, de somn veşnic să am parte.
Iar tu, oriunde ai fi şi orice ai face, ai grijǎ de tine şi de cei dragi ţie!
06/26/2010 12:32:02
hutuleacd
In numele libertatii absolute de exprimare, autorii raspund in mod direct de continutul materialelor publicate sub semnatura proprie
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one