Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!


Revista „Romania Azi" nu se vrea a fi „altfel”. Altfel sunt toate revistele. Noi vrem să fim numai diferiti. Diferiți în sensul ca vom promova normalul și firescul ca parte a cotidianului. Chestiuni care, la ora actuală, se află în contradicție. Evident, aceasta revista nu este nimic altceva decât o „aflare în treabă” a unor frustrați dar, totuși, parafrazând un fost prim-ministru, cititorii noștri sunt mai deștepți decât scriitorii altora. Așa că,vă rog, nu ne acordați nicio șansă. Adevărul e ca suntem foarte plictisitori. Tratăm exact aceleași probleme pe care le tratați și dumneavoastră care, normal, le tratați mult mai bine.

Nu, nu vrem sa trăim într-o lume mai bună. Aceasta este excelentă. Doar puțin prăfuită și neunsă. Scârție. În încercarea noastră de-a o unge, ne vom murdări mâinile cu cea ce se cheamă „societate”. O instituție menită să ajute omul dar care lucreză în detrimentul său. Singurul ei merit e acela că ne unește pe toți împotriva a ceva. Care este numele acelui ceva nu poate ști decât fiecare în parte.

Sincer, nu aveți niciun motiv sa ne citiți. Nu suntem geniali. Dar măcar încercăm.

Cu respect, Dragoș Huțuleac-editor
Membri onorifici: L.D. Clement, Emilia Guliciuc, Viorel Guliciuc

Colegiu redactional: Gabriela Alionte, Cornelia Bratu,Cristina Bîndiu, Daniela Ceredeev, Dandeş Albert Aurel,Marius Esi, Marius Cucu, Mitric Dănuţa, Gelu Clitnovici, Damian Gheorghiu, Corina Gheorghiu,Ovidiu Hutuleac ,Gabi Pîţu, Ilie Sauciuc

Colaboratori: Caciuc Adriana

Editor: Dragoş Huţuleac

Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 10 lei/artico,l pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: revistaromaniaazi@yahoo.com. Vă mulţumim!
Revista apare in data de 24 a fiecarei luni.
Incepand cu anul editorial 2013-2014 puteti publica in revista noastra articole contra sumei de 30 lei/articol pe care ii veti depune in contul RO21BRDE340SV37012943400, deschis la banca BRD, titular cont Dragos Hutuleac. Confirmarea de plata o puteti face telefonic la 0742 281 934 sau atasati chitanta scanata alaturi de articolul trimis online. In acest pret intra eliberarea unei adeverinte de publicare, necesare portofoliului personal. Asteptam articolele dv. la adresa: edituracadrelordidactice@yahoo.com. PUBLICAM ORICE ARTICOL CARE SE INCADREAZA IN TEMATICA RUBRICILOR PE CARE LE DETINEM!!! Vă mulţumim!
Anul IV

ISSN 2067 – 5178

Recieve news about this website directly to your mailbox
Scrieţi codul de control "9723"

Cercetări arheologice referitoare la lumea Daco-Geților (de Nicolae Robu)

Rezumat:
Prin acest articol ne propunem să subliniem importanța descoperirilor arheologice de pe teritoriul României, care fac referire la cultura daco-geților. Alt scop a acestui studiu este acela de a arăta complexitatea civilizației dacice și felul în care aceasta s-a reportat la culturile regionale contemporane ei, precum și felul în care s-au influențat reciproc.

Cuvinte cheie: arheologie, daci, cercetare, geți, studiu


Preocuparea pentru trecut a însoţit mereu evoluţia societăţii omeneşti. În decursul timpului, fiecare zonă de civilizaţie a evoluat în mod specific, într-un ritm propriu. Arheologia nu face decât să scoată la iveală dovezi care să ateste aceste diferenţe şi, pe baza lor, să reconstituiască trecutul. Curiozitatea și dorința de cunoaștere pentru ruinele şi inscripţiile antice au stârnit interesul aristocraţiei, cât şi a oamenilor interesaţi de vestigiile antice şi trecut. Însă cel mai important ca un izvor arheologic sa aibă cu adevărat o valoare considerabilă, este ca el să fie descoperit într-un context stratigrafic clar, pentru a-i asigura o datare corectă şi să ajute arheologul la o analiză şi interpretare corectă şi cât mai apropiată de realitatea semnificaţiei sale.
Geto-dacii sunt urmaşii triburilor tracice care, în prima jumătate a mileniului I au ocupat întreaga regiune carpato-danubiană.
“Părintele istoriei” Herodot, i-a amintit pe geţi în istorie ca fiind “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Geograful grec Strabon face şi el legătura dintre geţi şi traci, susţinând că “geţii vorbeau aceeaşi limbă cu tracii” şi “dacii au aceeaşi limbă ca şi geţii”, Trogus Pompeius afirmă că “dacii sunt o mlădiţă a geţilor”. Arheologia le întăresc indirect afirmaţiile prin dovedirea unităţii depline a culturii materiale create de dânşii. De aici rezultă faptul că denumirile de daci, geţi, daco-geţi şi geto-daci ca însemnând unul şi acelaşi lucru, însă, în privinţa acestor denumiri, nimeni nu ştie cu certitudine de unde vin, deşi explicaţii s-au dat multe.
Primii colonişti veniţi pe ţărmul Dobrogei au fost grecii care au întemeiat primele colonii greceşti şi anume, Histria ( Istros) secolul VII î. Hr., unde întâlnim şi Templul Afroditei, Callatis (Mangalia) sfârşit de secol VI î. Hr. şi Tomis ( Constanţa) în secolul al V-lea î. Hr. care au influenţat, bineînţeles cultura geto-dacică.
În spaţiul carpato-danubiano-pontic, s-a dezvoltat o nouă cultură caracteristică dacilor, numită Latène , având model celtic. Cercetările arheologice organizate de Vasile Pârvan, numit şi “părintele arheologiei româneşti”, au pus în valoare faptul că, pe teritoriul Daciei au pătruns grupuri celtice. Mai întâi în Transilvania, drept dovezi fiind mormintele celtice de pe valea superioară a Someşului, necropola de la Apahida, unde forma mormintelor era plată, colectivă şi nu tumulară, iar gropile aveau formă de puţ. Aici, arheologul István Kovács a descoperit 21 de morminte, şase bănci de piatră formate din bolovani mici, interpretate drept mese de incinerare a cadavrelor, deoarece printre pietre s-au descoperit cărbuni şi rămăşiţe de oseminte atât omeneşti cât şi de animale. Însă, Kovásc spune despre aceste oase de animale că nu poartă urme de calcinare, iar majoritatea erau găsite în cratiţe, precum oase de găină, porc, ajungând la concluzia că oamenii care se ocupau cu creşterea animalelor. Arheologul Cezar Bolliac, în urma cercetărilor de la Zimnicea, dovedeşte că ar fi găsit urme de podoabe femeieşti, mai precis un colier, iar în ceea ce priveşte necropola s-au găsit urne băgate una în alta a câte cinci, neştiind sigur dacă aparţine celţilor sau dacilor, însă rămâne sigur că se practica ritualul incinerării.
În urma cercetărilor făcute de Vasile Pârvan, s-a constatat că locuinţele de tip Latène nu erau foarte diferite de cele din epoca anterioară, din neolitic, aveau aceiaşi pereţi de nuiele împletite şi lipiţi pe ambele părţi cu lut, acoperiş din paie sau stuf, având formă patrulateră, uşi şi ferestre.
Descoperirile arheologice atestă faptul că majoritatea locuinţelor erau aşezate una lângă alta. Atât la Crăsani, cât şi Tinosul, sau la Piscul Coconilor (Muntenia) în urma cercetărilor arheologice s-au descoperit sub locuinţe gropi în formă de ulcior, care erau cunoscute teritoriului getic, ce conţineau cenuşa răposatului, ceea ce atestă faptul că oamenii erau incineraţi însă neînsoţite de daruri funerare sau alte obiecte. Ceramica getică reprezintă o adevărată bogăţie pentru arheologi. Zimnicea este o staţiune reprezentativă culturii Latène, fiind databilă de amforele greceşti cu ştampile, existente dinainte de anul 200 î. Hr. Alt staţiuni reprezentative sunt Lechinţa de Mureş, Mănăstirea (la gura Mostiştei, Călăraşi) unde se remarcă dimensiunea locuinţelor care este mai mare decât celelalte. Trestia era folosită atât pentru pereţii locuinţelor cât şi pentru acoperişuri, blocurile de piatră utilizate în constituirea temeliilor şi a vetrelor. Locuinţele de la ţară sunt făcute din bârne, erau mai încăpătoare, având două camere. În muzeul oraşului Sighişoara apar resturi de pământ ars, însoţit cu modele decorative care au servit la fabricarea vaselor, cât şi pentru turnarea plăcilor decorative în casele aristocraţilor.
În urma cercetărilor arheologice realizate de Radu Vulpe, în aşezarea de la Poiana (Galaţi), a observat în straturile superioare înmulţirea uneltelor de fier, începând cu secolul II î. Hr. În zona Transilvaniei îşi fac apariţia o gamă largă de unelte de fier, cu diferite forme folosite în agricultură, meşteşuguri, printre care îşi fac apariţia şi armele. Astfel, agricultura s-a dezvoltat foarte mult. Plugul cu brăzdar şi cuţit de fier este atestat la daco-geţi începând cu secolul II î. Hr. În urma studiilor lui Ioan Horaţiu Crişan cu privire la plugul cu brăzdar de fier, evidenţiază faptul că plugul dacic se deosebeşte de cel celtic sau roman, ajungând la ipoteza că acesta a apărut pe teritoriul Daciei sub influenţa grecească. Cercetările arheologului Maria Cickova, au arătat că fierul de plug dacic, a existat şi în zona tracilor meridionali încă din secolul al IV î. Hr. de unde a putut fi preluat de către daco-geţi. Nu doar plugul de fier a fost folosit în agricultură ci, s-au descoperit şi coase, sape, săpăligi din fier, ceea ce a adus la intensificarea procesului în domeniul agriculturii. Datorită dezvoltării producţiei şi a procesului de prelucrare a fierului, geto-dacii au înregistrat adevărate progrese. În ceea ce priveşte ceramica, abia în secolul II î. Hr. apare tehnica modelării vaselor de lut cu ajutorul roţii olarului, care presupunea existent unor meşteri şi a unor ateliere special. Din secolul al II-lea î. Hr. se înregistrează progrese şi se dezvoltă producţia şi schimburile comerciale.
Bogăţia pământului şi a subsolului geto-dacic ducea la creşterea şi dezvoltarea economică, iar produsele greceşti jucau rolul de modele demne, vrednice de urmat în metalurgie, ceramică. Aşezările din Moldova şi Muntenia oferă şi ceramică greacă cum ar fi: amfore, atât vase de uz comun, cât şi vase de lux care aveau ştampile. În satele getice din câmpia munteană, mai ales la Tinos, s-au descoperit multe obiecte din fier şi de sticlă colorată, precum: vase şi podoabe, ce dovedesc calitatea bunurilor greceşti şi o intensă activitate comercială.
Pe baza caracteristicilor lui Blanchet, Forrer, a numismatuluii ungur Edm. Gohl, C. Moisil, în articolul său Monedele dacilor din 1920, a ajuns la concluzia că nicio monedă dacică nu era mai veche de cele celtice, rezultând că geţii au învăţat de la celţi arta de a bate moneda proprie. Caracteristice pentru Dacia sunt monedele greceşti, din argint, dar şi cele macedoniene şi greceşti. În vremea lui Burebista apar influenţe romane, a dinarilor republicani, iar dacii încep sa le imite. Forrer susţine că în timpul războiului dintre Lysimachos şi Dromichaites au circulat monede de aur. Comerţul foarte dezvoltat aduce în Dacia numeroase monede străine: greceşti, romane, fie din argint, aur sau bronz. Valoarea monedei era dată de calitatea metalului şi mărimea acestuia.
Încă din secolul V î. Hr., dacii erau organizaţi în triburi, cu trecerea timpului, în secolele IV si III î. Hr., evoluţia social-economică, organizarea social-politică a geto-dacilor a fost mai dezvoltată, ca urmare s-a ajuns la uniunile de triburi care deveneau din ce în ce mai puternice şi aflate pe teritorii mai mari, care atrăgeau atenţia marilor puteri. Războiul a jucat un rol foarte important, contribuind la îmbogăţirea aristocraţiei, aspect care se reflectă în descoperirile arheologice din aşezări, morminte şi tezaure.
De asemenea, geţii dispuneau de o forţă militară considerabilă. Relaţiile geţilor cu lumea mediteraniană implică şi confruntări militare. În 335 î. Hr. urmaşul lui Alexandru Macedon în Tracia, regele Lysimah, poartă război cu regale dac Dromichaites care-l învinge pe Lysimach, iar puternica uniune de triburi de sub conducerea lui Dromichaites era la Argeş, ceea ce atestă faptul că centrul de putere al dacilor era în Muntenia. Spre sfârşitul secolului al II-lea î. Hr. se remarcă apariţia cetăţilor de tip dava, care erau centre rezidenţiale, religioase, meşteşugăreşti. În prima jumătate a secolului I î. Hr.
Regiunea Munţilor Orăştiei devine centrul de putere a dacilor, având de înfruntat pericolul celtic din vest şi pericolul imperiului roman din sud. Burebista „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”, cum îl numea Herodot urmărea să atingă două obiective şi anume înfrângerea celţilor, care a fost atins în anul 60 î. Hr, urmat de cucerirea cetăţilor greceşti de la Marea Neagră de la Olbia până la Apollonia, iar al doilea obiectiv fiind înfrângerea armatelor romane. Burebista a reprezentat un pericol şi pentru romani. “Burebista, bărbat get, luând conducerea neamului său a ridicat pe oamenii aceştia ticăloşi de nesfârşitele războaie, i-a îndreptat prin abstinenţă şi sobrietate şi ascultare de porunci, aşa încât în câţiva ani a întemeiat o mare stăpânire şi a supus geţilor cea mai mare parte a populaţiilor vecine; ba a ajuns să fie temut chiar şi de romani”. Astfel, Burebista se implică în politica internă a Romei intervenind în războiul dintre Caesar şi Pompei, sprijinindu-l pe cel din urmă care este înfrânt, dând naştere unor discuții despre un război daco-roman, care n-a mai avut loc, deoarece ambii conducători au fost asasinaţi.

Odată cu moartea lui Burebista, grecii nu mai recunoșteau autoritatea statului dac. Teritoriul Daciei va fi împărţit în mai multe formaţiuni politice. Pătrunderea romanilor mai accentuată începe cu anul 100.
Anul 44 î. Hr. este data căderii lui Burebista şi destrămarea “imperiului” său. Perioada 44 î. Hr.-85 e.n, o reprezintă lupta între daci şi romani, care marchează atât civilizaţia cât şi cetăţile dacice. Romanii au cucerit o parte din fostul regat a lui Burebista şi le-au transformat în provinciile Panonia şi Moesia. Ca şi regi îi avem pe Cotiso din Banat, Coson din Muntenia şi Dicomes în Moldova. Drept urmaşi ai lui Burebista se amintesc de Deceneu, Comosicus, Coryllus, Scorilo, Duras şi nu în ultimul rând pe Decebal.
Descoperirea unui tezaur de monede din aur de la începutul secolului al XIX-lea, de pe Dealul Grădiştei a stârnit atenţia oamenilor de ştiinţă. Profesorul clujean D. M. Teodorescu, ajutat de Al. Ferenczi, a organizat primele săpături arheologice la Costeşti şi Grădiştea Muncelului, dar au avut loc şi cercetări topografico-arheologică, sub conducerea profesorului Constantin Daicoviciu. Însă după cel de-al Doilea Război Mondial, începând cu anul 1949 s-au putut organiza săpături arheologice mai intense şi mai multe faţă de trecut, datorită alocării fondurilor. Doar după câteva campanii, colectivul de la Institutul de Istorie din Cluj, aflat sub conducerea lui C. Daicoviciu, au descoperit principalele cetăţi, precum: Costeşti, Blidarul, Anineş şi Grădiştea Muncelului dar şi aşezări dacice din Munţii Orăştiei.
În urma cercetărilor arheologice, aşezarea Costeşti, reprezintă un “castel”- locuinţă, cu două turnuri, unul de sud şi altul de nord, întărit cu ziduri de piatră, valuri de pământ, cât şi cu palisade duble. Turnurile serveau drept locuinţe întărite, cu formă patrulateră, alcătuite din blocuri de piatră calcaroasă, iar partea superioară a zidului de la aceste turnuri locuinţă erau făcute din cărămidă arsă. Acoperişurile erau din ţigle de factură grecească, tavanul din lemn cu lipituri de lut. Distanţa dintre cele două turnuri era reprezentată de urmele unor barăci de lemn, din care se păstrează o vatră de foc, sau de cuptor. De jur împrejur, cetatea era înconjurată de un val de pământ cu pietre şi dărămături ale unor construcţii de piatră şi cărămidă, numit “valul roşu”. Acest val, este caracteristic romanilor, preluat de la aceştia odată cu venirea lor în Dacia. Aici, s-au descoperit patru aliniamente de dimensiuni diferite. Profesorul D. M. Teodorescu credea că aceste aliniamente erau sanctuare ce se aflau în legătură cu cultul fenomenelor cereşti. Pe când C. Daicoviciu susţineau drept hambare folosite pentru adăpostirea recoltei de pe pământurile din valea Mureşului.

Cetatea Costeşti a fost distrusă în timpul celor două războaie daco-romane, după care a reprezentat o aşezare militară romană, având drept dovezi obiecte romane, de pildă o monedă şi o lucernă din secolul al II-lea. Monedele găsite în urma cercetărilor, obiectele de uz practic cât şi podoabele ieşite la iveală, datează cetatea de la Costeşti, ca fiind o operă din vremea lui Burebista. Cetatea a reprezentat reşedinţa permanentă a regilor daci, chiar şi un fel de cetate de scaun a acestora. Această cetate era împânzită de aşezări, sau fie de fortificaţii mai mici sau mai mari, precum: Cetăţuia, fortificaţia Faeragul cu trei turnuri, unde s-a descoperit o conductă de apă dacică şi nu romană şi o cisternă dacică din lemn (lemnul se întâlneşte la Muzeul din Cluj). În prezent, în grădinile din satul Costeşti , la lucrarea pământului se găsesc fragmente de ceramică.
Pe vârful dealului Blidarul, dacii au construit cetatea cu acelaşi nume, care ascunde accesul către Sarmizegetusa. Spre drumul către cetate s-au descoperit urmele unor conducte de apă dulce, după care, pe Dealul Faeragului trei turnuri de pază, urmate de alte două care apărau drumul către cetate. Fortificaţia de la Blidarul, se compune din două incinte, primind numele de cetatea unu (incintă superioară) şi cetatea doi (incinta inferioară).
Incinta superioară este mai veche, avea patru turnuri, unul în fiecare colţ, iar interiorul se completa cu un turn locuinţă, construit din piatră şi din lemn. Incinta doi, zidită mai târziu din blocuri de calcar. Aceasta era alcătuită din încăperi, astfel că parterul servea drept cămară de provizii sau depozit de arme, iar partea superioară fiind o platformă de luptă. Odată cu construirea cetăţii doi, a fost ridicat şi un turn, unde s-au găsit numeroase chiupuri, vase mari, destinate pentru păstrarea cerealelor şi apei. În coasta dealului a fost descoperită o cisternă de apă, construită după model grecesc, reprezentând o cameră subterană, patrulateră, de dimensiuni mari, construita din mortar impermeabil adică opus signinum , cu tencuială dublă, iar acoperişul era format dintr-o boltă de blocuri calcaroase. Cetatea Blidaru a jucat rol militar reprezentând un adevărat obstacol în calea inamicilor de a ajunge la Sarmizegetusa, având şi o poziţie strategică bună.
O altă cetate remarcabilă este cea de la Piatra Roşie, reprezentată de incinta alcătuită din cinci turnuri interioare, din piatră, iar drumul care ducea spre cetate era construit din lespezi de piatră. În interiorul incintei, se afla o clădire cu temelie din piatră şi bârne de lemn, cu pereţi îmbrăcaţi în straturi de lut amestecat cu paie şi urme de cereale. Pământul bătucit reprezenta podeaua, uşile erau din stejar masiv, iar acoperişul în formă de şa din şindrilă sau paie. Înspre nord s-au descoperit urme ale unor sanctuare asemănătoare cu cele de al Costeşti, cât şi resturile unor clădiri de lemn ce avut un acoperiş din ţiglă. Cetatea Piatra Roşie a jucat un rol militar, însă arheologii nu exclud posibilitatea existenţei unor aşezări civile prin apropierea cetăţii.
Prin împrejurimile aşezării Piatra Roşie, se distinge Platoul Luncanilor, care în antichitate era locuit de familii de ţărani, această ipoteză rezultând din urmele locuinţelor. Tot aici, s-au descoperit urmele unui castru roman. În locul numit Pietroasa lui Solomon, s-au găsit rămăşiţele unor ziduri de calcar, numeroase bucăţi ceramice şi şase discuri mari din piatră. Aceste descoperiri îi trimit cu gândul pe arheologi către posibila existenţă a unei aşezări mai mari, aflată sub protecţia cetăţii Blidarului.

Dealul Grădiştei adăposteşte cetatea Sarmizegetusa, un centru politico-religios al statului dac începând cu Burebista şi Decebal. În urma cercetărilor arheologice efectuate în apropierea ruinelor cetăţii,cum ar fi platoul cu şase terase ocupat de locuinţe, unde s-a descoperit un vas cu ştampilă în limba dacă Decebalus per Scorilo = Decebal, fiul lui Scorilo, cât şi o trusă medicală antică. Pe o altă terasă s-a găsit un atelier de prelucrare a bronzului şi fierului. Tot aici, îşi face apariţia o bucată de drum antic ce ducea la cetate, din pietre de stâncă. Pe lângă atelierele meşteşugăreşti, ies la lumină construcţiile civile, reprezentând foste locuinţe ale nobililor, preoţilor, a oamenilor bogaţi. Sarmizegetusa lui Decebal reprezenta un adevărat oraş ce lua drumul dezvoltării. În jurul ruinelor cetăţii, săpăturile arheologice demonstrează că lângă un izvor se găsea o instalaţie de colectare a apei, mai precis pe două conducte de teracotă apa era adusă într-un butoi de lemn, iar o altă conducă o transporta către cetate. În partea de vest a cetăţii se observă ruinele porţii din vest şi zidurile cetăţii care destăinuie destul de clar tehnica dacică, care poartă urme de refacere cu blocuri refolosite de la celelalte ruine de pe Dealul Grădiştei. Incinta cetăţii nu oferă arheologilor materiale interesante. Au fost găsite doar urme de barăci din lemn folosite de armata dacă şi refugiaţi, însă se observă că cetatea a fost refăcută de către romani şi folosită de aceştia. Ce deosebeşte această cetate de celelalte, este faptul că aceasta nu are turnuri, iar în ceea ce privesc porţile sunt două, una în vest şi una în est, prin cea din urmă se poate ajunge la incinta sacră fiind aşa considerată de daci. Un drum din lespezi de calcar, având două braţe de canal de apă acumulată de la un izvor, ce are semnificaţie sacră. Din acest complex numit incinta sacră, se poate surprinde urmele monumentale ale sanctuarelor dacice, ce erau dispuse pe două terase. Aici apare un element de o importanţă deosebită pentru civilizaţia dacică. Este vorba despre câteva blocuri de piatră de calcar ce au pe o parte două sau trei litere greceşti, pe care Constantin Daicoviciu consideră a fi nume dacice de zei, regi, preoţi. Această ipoteză este justificată conform condiţiilor istorice a societăţii dacice din timpul lui Burebista şi Decebal.
În partea de vest a cetăţii se află cel mai vechi sanctuar descoperit la Sarmizegetusa, care n-a fost distrus de armatele romane, ci desfiinţat de daci, ridicându-se în locul acestuia unul nou. În zilele noastre, vechiul sanctuar este reprezentat de un aliniament de postamente rotunde de coloane din calcar, mult mai mari în comparaţie cu cele de la Costeşti. Este foarte posibil ca acesta să fie construit în timpul domniei lui Burebista, având 60 de coloane de lemn fiind înconjurat de ziduri. Aceste coloane au fost înlăturate cel mai probabil în a doua jumătate a secolului I e. n., în vremea lui Decebal, care au folosit drept material la ridicarea noului sanctuar. Acesta din urmă a fost distrus de romani, lăsând urme destul de vagi. Tot aici s-au descoperit încă două sanctuare patrulatere, unul era înconjurat din stâlpi de andezit, iar celălalt este mai mic, format din 18 coloane de andezit, înconjurat tot din stâlpi de andezit.
O importanţă deosebită o primesc cele două sanctuare rotunde de la Sarmizegetusa. Sanctuarul mai mare, este definit de un cerc exterior de blocuri de andezit strâns şi lipite unul lângă altul şi de un cerc interior, concentric, din stâlpi de andezit. Aceştia nu erau oarecum amplasaţi, ci grupaţi câte şase stâlpi înguşti şi mai înalţi, urmând cel de-al şaptelea mai scund şi mai lat. Genul acesta de grup 6+1 se repetă de 30 de ori şi arheologii consideră că reprezintă o legătură cu un sistem calendaristic al dacilor. În interiorul acestui cerc se află un alt format de stâlpi din lemn, acoperiţi cu plăci de teracotă, lăsând libere patru intrări reprezentate prin praguri de piatră. În centrul acestui sanctuar se aflau alţi stâlpi în formă de potcoavă. Celălalt sanctuar mai mic, este format doar dintr-un singur rând de stâlpi tot de andezit, însă gruparea acestora este aparte, formată din 11 grupuri de 8+1 stâlpi, unul de 7+1 şi unul de 6+1. Este grupări sunt destul de greu de explicat, este posibil să aibă legătură cu anumite fenomene cereşti. Acestea atestă faptul că dacii aveau cunoştinţe şi erau preocupaţi de astronomie.
Pe lângă aceste sanctuare interesante, îşi face apariţia un pavaj alcătuit din zece lespezi de piatră aşezate în formă de raze în jurul unei lespezi rotunde, reprezentând cel mai probabil simbolul soarelui. Pe o altă terasă se găseşte cel mai mare sanctuar de tipul aliniamentelor patrulatere care fusese construit peste unul mai vechi în timpul domniei lui Decebal, din care se mai văd 60 de plăci de andezit, aşezate în şase rânduri. După cucerirea romană, aceştia au construit barăci şi magazii de cereale.
Partea principală a Sarmizegetusei o constituie clădirile cu caracter civil, cum ar fi locuinţele, atelierele meşteşugăreşti, dar mai ales cele cu caracter sacru. Sarmizegetusa nu avea neapărat o poziţie strategică bună, nu servea decât drept loc de refugiu. Înflorirea acesteia sub domnia lui Burebista şi a urmaşilor săi, a fost distrusă de romani, apoi refăcută instalându-se o unitate militară romană din ordinul împăratului Traian, de pe urma căreia ne-a rămas destule vestigii, de pildă o baie romană construită din materialul de la sanctuarele dacice sau celorlalte cetăţi dacice.
Sarmizegetusa, conform săpăturilor arheologice a reprezentat un puternic centru economic, cu diverse centre meşteşugăreşti, un lăcaş de închinăciune, era o aşezare destul de populată. Ceramica este de un stil deosebit de frumos, adeverit de ceramica pictată cu motive geometrice, vegetale şi animale, ce a reprezentat un element important pentru civilizaţia dacă. Pe lângă ceramică, apar şi uneltele de fier, precum brăzdare de fier, seceri, topoare, cuţite, sape, lopeţi, dar şi podoabe de argint şi bronz. În vestigiile descoperite se observă influenţele străine fie ale grecilor, a romanilor, datorită schimburilor comerciale, a meşterilor străini veniţi să lucreze în Dacia. În Munţii Orăştiei s-a dezvoltat civilizaţia dacă, dovedită mai ales prin politica externă dusă atât de Burebista cât şi Decebal, astfel au luat fiinţă clasele sociale şi anume tarabostes care reprezenta aristocraţia militară şi comati, redată de producătorii liberi. Varietatea de sanctuarele descoperit în urma săpăturilor arheologice, cum ar fi imaginea de bronz a unei divinităţi feminine descoperită la Piatra Roşie, un medalion de lut ce o reprezenta pe zeiţa Diana (Bendis) de la Sarmisegetuza, atestă caracterul politeist al religiei dacilor.
Cercetările efectuate de Constantin Daicoviciu şi Hadrian Daicoviciu, pun în valoare şi îmbogăţesc cunoştinţele cu privire la această perioadă.
Din punct de vedere arheologic, această civilizaţie materială aparţine perioadei de timp a domnirii celor mai măreţi regi ai Daciei şi anume Burebista şi Decebal. În ceea ce priveşte aşezarea cetăţilor, se vede faptul că acestea sunt aşezate în aşa fel încât să apere Cetatea de scaun şi anume Sarmizegetusa.
Cu toate că are loc înglobarea Daciei în lumea romană şi trecerea acesteia prin multe perioade, noi, românii de astăzi suntem fără dubii urmaşii get-dacilor, care au fost şi ei urmaşii strămoşilor. Are loc continuitatea unor elemente daco-getice în cultura românească.
În prezent, arheologia românească are nevoie de o rapidă maturizare tehnologică şi de concepţie, pentru obţinerea unor informaţii cât mai ample şi sigure din materialele rezultate din săpăturile arheologice.

Bibliografie:
1. Constantin Daicoviciu, Alexandru Ferenczi, Aşezările dacice din Munţii Orăştiei, Ed. Academiei Republicii Populare Române, 1951;
2. C.Diaconu, Cetatea Dacică de la Piatra Roşie, Cluj, Ed. Academiei Republicii Populare Române, 1954;
3. Daicoviciu C. Daicoviciu H. Sarmizegetusa. Cetăţile şi aşezările dacice din munţii Orăştiei, Bucureşti, Ed. Meridiane (PDF);
4. Hadrian Daicoviciu, Dacia de la Brebista la cucerirea Romană, Cluj, Ed. Dacia, 1972;
5. Idem, Dacii, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1965;
6. Ion Horaţiu Crişan, Burebista şi epoca sa, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977;
7. Nicolae Ursulescu, Începuturile iestoriei pe teritoriul României, Iaşi, Ed. Casa Editorială “Demiurg”, 1998;
8.Vasile Pârvan, Dacica, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1982;
03/11/2016 10:49:01
hutuleacd
In numele libertatii absolute de exprimare, autorii raspund in mod direct de continutul materialelor publicate sub semnatura proprie
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one